Constantin Bălăceanu Stolnici. Corvoada sărbătoririi

          Întâmplarea de azi de la eveniment s-a dovedit până la urmă o corvoadă. În miezul zilei, în plină arşiţă, cobor coasta Craiovei spre Biblioteca Judeţeană, la pomul lăudat, pentru niscaiva poame. N-aveam pretenţia unor fructe proaspete, sărbătoritul purtându-şi în coroana încă falnică, venerabila vârstă de 90 de ani. La plecarea de-acasă, l-am sunat pe Sibiceanu cu gând să ne întâlnim şi să degustăm împreună ceva amintiri din pivniţele tainice ale boierului de la Stolnici. Aurel însă m-a refuzat, el consumând deja un episod cu ceva poame acre, păstrate în arhivele securităţii.

          Probabil că eu sunt mai puţin intransigent, manifestam chiar un interes special căci lucrez la un roman a cărui acţiune se desfăşoară într-un  Bucureşti trepidant şi european, în acea vreme, pe care Constantin Bălăceanu Stolnici a trăit-o aievea în tinereţea lui.

          Luasem cu mine 50 de lei să-i cumpăr cartea pe care a lansat-o cu acest prilej, scoasă de Editura Pământul. Cu siguranţă aş fi găsit în ea lucruri interesante. Nu ştiam că Gheorghe Frangulea, directorul editurii e atât de scump! Cred că de aici am rămas cu impresia că nici o şansă azi, să se alinieze fericit planetele.

          Am constatat că preţul cărţii îmi depăşea substanţial bugetul. Nu vreau să fiu înţeles greşit, ţinuta grafică a cărţii, reproducerile tablourilor, volumul informaţiei, nu mă îndoiesc, probabil meritau acel preţ. Eroarea se regăsea în pensia mea.

          În sala aceea aglomerată, greu de stăpânit, am căutat-o cu ochii pe Denisa, amfitrioana dedicată manifestărilor de acest gen. Ea singură, cu graţie, era cea care ar fi putut ţine puţină ordine între atâtea personalităţi culturale marcante ale judeţului. Lipsea şi ea.

          Sărbătoritul a primit diplome, daruri, flori şi tablouri; de la Bibliotecă, de la Primărie şi de la alte Comitete şi Comiţii reprezentative din judeţ.  S-au spus cuvinte simţite, pline de mândrie pentru istoricul Bălăcenilor, oameni de stat, boieri oneşti. Ne-am bucurat să aflăm că marea bătălie de la Rovine s-a localizat la Buzoieşti, pe linia Costeşti-Suseni şi că acolo au murit trei Bălăceni.(!?...)

          – Ionescule, te-a prins flama, cum să te bucuri de-o moarte, fie şi eroică. E păcat!

          – Să nu mă înţelegeţi greşit, nu eu am consumat drama retorică, nu eu sunt vinovatu, eu doar am consemnat ce a zis colonelul Bratu.

          Şi tot aşa, s-au rostit fraze, mai avântate şi mai domoale, goale de conţinut cum nu mi-am dorit, cum n-aş fi vrut să ascult

          Omul ăsta ar fi meritat mai mult.

          O singură excepţie în corvoada acestei manifestări care ar fi trebuit să fie o sărbătoare. Un moment frumos şi sincer, ca o adevărată pildă, povestit scurt şi fără înflorituri. Se întâmplase de mult când sărbătoritul profesa ca medic.

          În calitate de părinte, cu un fiu handicapat, cel care povestea s-a dus acasă la doctor şi a fost primit. I s-a consultat copilul cu mare grjă şi atenţie La sfârşit doctorul l-a întrebat.

          – Alt copil mai aveţi?

          – Mai am un băiat.

          – Atunci canalizaţi-vă grija către el. Pentru copilul bolnav s-a făcut tot ce se putea face. De-acum numai Dumnezeu...

          –V-am ascultat sfatul domnule doctor, aţi avut mare dreptate. Am venit aici doar să vă mulţumesc.