Poliţia politică a blogosferei

            În spaţiul internetului de mai multă vreme cineva se luptă cu Pasarea ceţii. A devenit se pare o pasăre cântătoare non grata şi deranjând urechile USL-ine ale puterii de 70%, i-au legat lanţuri de aripi. Nu se poate să nu fi simţit vreodată senzaţia de libertate pe care ţi-o dă zborul ca om, dar ca pasăre?

            Cu experienţa trăită într-o vreme de care credeam că ne-am despărţit definitiv ştiu ce înseamnă să fi împilat. Am scris Dosarul Albaştrii şi m-am eliberat. Ştiu ce vorbesc.

            O mătuşă de-a mea de la ţară avea o vacă, soi bun, Joiana. Când o ducea la păscut întâi dădea ocol, nu se oprea, frunzărea iarba, mirosea nemulţumită cu nările şi numai după ce termina de inspectat tot locul se aşeza la păscut.  Mătuşa mea îi ştia melicul şi se ţinea după ea. Seara abia de-i ajungea o căldare la mulsul laptelui. A mai trecut vremea şi picioarele îngreunate ale mătuşii nu mai puteau ţine pasul cu ritmul Joianei şi atunci a împilat-o. Seara abia de albul laptelui acoperea fundul găleţii.

            – Nu ştiu ce are de la un timp de nu mai dă laptele. Cred că a îmbătrânit şi ea. S-a nimerit să fiu în vacanţă şi a doua zi m-am oferit să duc eu pe Joiana la păscut. Fără să o împilez am lăsat-o în voia ei. A cutreierat câmpul de parcă înebunise şi o apucase strechea. Seara ne-am minunat, în găleată prisosea din nou laptele.

            Pornisem la începutul povestirii de la blogul meu, care abia de mai respiră prin linkurile dătătoare de oxigen ale câtorva prieteni. Cred că dacă mai mulţi aţi intra pe blog să citiţi şi să comentaţi s-ar sparge blocada poliţiei politice a blogosferei, iar Pasărea ceţii s-ar înviora şi cu ajutorul vostru ar reuşi să rupă lanţurile şi să zboare din nou.