Gabi Schuster

Am citit un poem

Gabi Schuster
ca un totem.

În peisajul german,

case cu etaj
şi obloanele trase
încuiate pe ziduri.

Bântuiţi de lună

nemţii interpretau
la pian
lieduri
şi pândeau împreună
un guşter
care deja intrase
înlăuntrul lor

Un singur guştere,

suficient singur
în tufişuri
de oase...

Zile şi nopţi, ani la rând

improvizând la pian
în siaj...

Guşterele,

îşi trăsese
peste tancul lui cu şenile
blancul de camuflaj