Metronom 2014

          Anul acesta pe 9 mai Cornel Chiriac ar fi împlnit 70 de ani. Dar o noapte neagrǎ, în 4 spre 5 martie 1975, a stins lumina care ardea intens în sufletul lui pentru libertate și muzicǎ. Neelucidate pe deplin, ora exactǎ în care lumea a mai pierdut ceva din frumuseţea și nebunia ei deopotrivǎ, cât și circumstanţele care au întrerupt vocea caldǎ a celui care lansa în eter rezonanţele Metronomului.

          Se pare cǎ securitatea româneascǎ a crezut cǎ pote opri timpul, glasul inconfundabil și muzica pe care o fǎcea cunoscutǎ lumii, împlântând tǎișul cuţitului în firavul trup trecǎtor, undeva într-o parcare din München. Corpul i-a fost incinerat și cenușa adusǎ și îngropatǎ în ţarǎ, dar umbra lui luminoasǎ s-a înǎlţat într-o stea și a devenit mit.

          Ieri 5 martie am fost la Club A, înconjurat de oameni minunaţi, mi s-a oferit ocazia sǎ citesc o paginǎ din Dosarul Albaștrii cu referire la Cornel Chiriac. Pentru a reda autenticitatea irespirabilǎ a anilor70-74, am ales sǎ citesc din carte, nota unei informatoare. Se consemna acolo, dupǎ dictare probabil, o ţesǎturǎ grosolanǎ dintr-un scenariu dușmǎnos cu care desigur securitatea ar fi vrut sǎ acopere mitul ce tocmai se nǎștea.

          Am primit de la organizatorul evenimentului comemorativ domnul Radu Nicolescu și un dar de preţ, un CD cu nenumǎrate emisiuni Metronom. Din acest dar la rândul meu am încercat sǎ vǎ dǎruiesc o emisiune cu Jim Morrison. Din pǎcate nu am reusit sǎ o postez. Poate mai târziu...

Arde focul

          Oare mai putem suporta încǎ un plagiat din partea lui Ponta? Ieri a venit în parlament ca premier al unui nou guvern, care nu mai e al USL, ci al unui alt gulaș politic, fluturând în mâini, ca un cearșaf de fatǎ mare, plagiatul 100% al vechiului program de guvernare. În fond are și el dreptate. La ce bun sǎ se risipeascǎ energetic într-un alt program, are prioritǎţi guvernamentale, ministrese tinere care-i vor ocupa timpul sǎ le iniţieze, sǎ le creascǎ…

          Notam aceste lucruri înainte de a deveni captiv la televizor, spectacolului scǎpat din mâini la un moment dat de regizorul de platou. Viaţa ca întotdeauna a bǎtut filmul lǎsând în urmǎ imaginaţia scenaristului.

          Televiziunea, mi-a oferit de-a lungul timpului în direct momente unice, uneori emoţionante, primul pas pe lunǎ, alteori dramatice, așteptarea notei Nadiei de la Moscova, sau de încântare aproape de necrezut venind de la fotbal, parcursul naţionalei în Campionatul Mondial din America,(cum s-a ajuns tot ieri la marţea neagrǎ a fotbalului!), sau momente istorice care m-au dezamǎgit când s-au dovedit regizate în Decembrie 89. Am vǎzut în direct avionele contopindu-se cu Turnurile Gemene, mineriade, lovituri de stat dacǎ nu deranjeazǎ, linșaje mediatice și multe altele.

          Ce mi-a oferit aceastǎ altǎ zi de 4 martie rǎmasǎ fatidicǎ, a cutremurului? Între altele, precizarea retoricǎ a lui Crin Antonescu încredinţându-l pe Ponta, care încǎ se mai învârtea ca o balerinǎ pe poante în jurul liberalului, doar doar ar mai obţine niște voturi de la naivi, cǎ USL-ul nu mai existǎ.

          I s-a adresat direct, frust, copreședintelui:

          – Hai sǎ demisionǎm amândoi din funcţiile pe care ni le-a dat USL-ul împreunǎ, eu ca președinte al senatului, dumneavoastrǎ ca premier!

N-aveţi acest curaj? Nu știti ce e onoarea? Eu dacǎ pierd șefia senatului sunt același, ba încǎ am mâinile și mai libere, dumneavoastrǎ daca nu mai sunteţi premier, nu mai sunteţi nimic!

          Nu sunt fan al lui Crin, n-am cum sǎ fiu. Parcǎ ardea un foc, în salǎ se striga demisia.

          Mâinile, domnule premier, ce faceţi cu mâinile!?...

Pǎlincǎ și culturi de pǎduri...

         Urâtǎ treabǎ. O ploaie slinoasǎ se scurge pe case ca sudoarea pe feţele mincinoase ale politicienilor. Nu s-au dat înapoi, au pus mâna cu toţii sǎ ridice istoria de jos și-au încǎrcat în basculante butoaiele cu aghiasmǎ, sfinţite în curtea Palatului Victoria de un sobor de preoţi, întorși cu Ponta de la Papa Francisc, dupǎ ce i-au dǎruit suveranului Pontif, icoana lui Hagi și tricoul „regelui” din partea Mitropoliei.

          Pe drumul cǎtre parlament îl cuprinse angoasele pe premier și cu gândul de-andoasele, își fǎcu o socotealǎ.

          Cum sǎ mergi la parlament așa inocent, sǎ le dai parlamentarilor UDMR un procent de aghiasmǎ și sǎ le ceri votul. Dacǎ intrǎ ǎștia în crizǎ și-i îndeamnǎ necuratul ǎl mare la curǎţenie moralǎ și pun botul la ce spune președintele adio guvernare. Se stricǎ totul.

          –Gata am hotǎrât, rupem coada pisicii! Nu se poate fǎrǎ sacrificii! Dǎm aghiazmǎ la opincǎ, triștilor, sǎ le treacǎ de-njurǎturi, iar udemeriștilor, oleacǎ de pǎlincǎ și culturi de pǎduri...

Mǎrţișor

         Se dedica soţiei mele si tuturor femeilor care ne infrumuseţeazǎ viaţa:

Pentru tine

aștern

covor

de ghiocei

floare de alb

luminatǎ

floare de mǎrţișor

ca și cum ei

ar întoarce

din drum

glezna-ţi

înmiresmatǎ
din nopţile de dor

de altǎdatǎ

Pepite de plumb

Aș putea sǎ retez

cu un ferǎstrǎu mecanic

lianele încolǎcite pe trunchi

și, ca un dirijabil de frunze

sǎ mǎ desprind

și sǎ mǎ risipesc

în aerul devenit

irespirabil

Păsărilor le-a

încremenit graiul.

Trupul li s-a îngreunat

ca al unor pepite de plumb.

Stau întrerupte fructele

încrețite pe crengi uscate,

așteptând să vină

ploaia și vântul.     

Drumul nu-i înapoi,

dar nu-i sigur nici înainte.

Privesc deasupra

dirijabilul imponderabil,

trenul meu amfibie,

vehiculul care

și-a pierdut ținta.

Luna ca un ban vechi

cu strălucirea scursă,

mă face să tresar.

Crengile sparg  

acoperișul de sticlă.

Am atins tavanul vinețiu.

Mai departe nu se vede nimic,

nu mai știu.