Bandaje roșii

Notã: Parcã o mineriadã perenã se intȃmplã acum

 

M-a cuprins o senzație

de uluialã ciudatã,
legat la ochi
cu același bandaj
de sȃrmã ghimpatã.

Pãduri de carbune ȋncins

se scurg, tot
se scurg ȋn mine,
ca-ntr-o locomotivã
care n-are șine.

Spun o rugãciune…
A nins peste ieri
și vin, și tot vin
din senin,
mineri…

Nimic sfȃnt
nu mai e pe pãmȃnt!
Un strat gros de
herminã
ne desparte.

Eroii revoluției
tac ȋn mormȃnt…
Ȋn balcon
e luminã
și-n noi, moarte…

Cȃinele lui Erbașu. Povesti din Cutia de viteze

Pe Erbașu ȋl știam de pe Strada Mare. Mã ȋntȃlneam cu prietenii – “albaștrii” de mai tȃrziu – ȋnainte sã ȋnceapã Cenaclul Liviu Rebreanu la fostul Palat de culturã și ȋn grup de cinci șase, cȃteodatã mai mulți, coboram compact de la teatru Alexandru Davila cãtre Biserica Sfȃntul Gheorghe, discutȃnd aprins despre ultima carte din categoria Noul roman francez care ne trecuse ca un manifest, din mȃnã ȋn mȃnã și ne stȃrnise pe toți.
Cam prin dreptul Casei armatei ne trezim fațã ȋn fațã cu un alt grup compact, mult mai colorat decȃt al nostru, venind din direcția opusã. Se vedea clar cã aceștia n-avea de gȃnd sã se spargã, sã ne facã loc, sau sã ne ocoleascã ȋn vreun fel. Molul trebuia prãbușit cumva și ȋnaintarea trebuia continuatã pe aripi. Nu știu despre ce discutau, cu voci mai puternice decȃt ale noastre, avȃnd și ei probabil un subiect la fel de incitant.
L-am recunoscut printre pe Gigi actorul, Durac prozatorul, Marin Tudor, tot prozator, Laura Caradima și Aurel Sibiceanu poetul cu pãrul strȃns la spate ȋntr-o coadã de cal, abia sosit ȋn oraș.(Din grupul acela azi mai trãiește doar Aurel Sibiceanu, bunul meu amic.) Ȋn spatele lor, cam la un metru, Gigi Erbașu cu cȃinele lui uriaș ȋn zgardã.
– Faceți loc prieteni cã azi armãsarul meu e mai nãrãvaș, nu l-a scos nimemi ȋn oraș de azi dimineațã și are o privire urȃt mirositoare, cã nu l-a spalat nimeni pe dinți. Ne-am dat cu toți cuminți la o parte, de parcã fluierase arbitru. Cu balonzaiderul lui alb, lung, fluturȃnd și cu bocancii cu bombeu metalic de uzinã, cu fularul atȃrnat, numai a arbitru nu semãna Gigi Erbașu.
Ȋl cunoștea tot orașul, era uriașul cu cȃinele.
Cȃnd m-a vãzut la uzinã ȋn Cutia de viteze, eram controlor la atelierul Diverse, a venit la mine.
–Te-am zãrit pe Strada Mare cu lume bunã și securiștii dupã voi, dar
nu te știu dupã nume. Cȃnd ai nevoie de un desen, vii la mine!
Prima oarã cȃnd am ajuns ȋn biroul lui, nu mi-a venit sã cred. Era Sef la metode de control și avea cȃțiva metodiști ȋn subordine, dar nimeni nu mișca nimic fãrã el ȋn front. Am trecut printre birourile ȋnșirate ȋn ȋncãperea lungã și am ajuns ȋn spate unde glazvandul de placaj despãrțea spațiul vital al omului. Un birou imens cȃt o masã de pim-pong, douã scaune și cȃteva dulapuri de metal. Pe fereastra mare, ȋnchisã, abia de se zãreau cȃteva glastre cu flori, ȋn spatele bibliorafturilor ȋnșirate. Ȋnãuntru și deasupra dulapurilor de metal, pe jos, tot grãmezi de bibliorafturi cu desene, așezate cȃt de cȃt, ca sã nu se rãstoarne, iar pe birou, ȋntr-o dezordine greu de imaginat, o masã compacta de desene desfãșurate parcã special sã-ți piarã cheful sã ȋntrebi de ceva.
– Ia zi Ionescule care-i treaba? Te-aș invita sã iei loc da n-ai unde. Poate numai dacã stai pe birou și-l vãd cã ȋmpinge o gramadã de hȃrtii eliberȃnd un colt al biroului. Mi-am cãlcat pe inimã și i-am cerut desenul. Mi se pãrea cã pãrghia unui dispozitiv de control introduce o eroare pentru cã bratele nu erau egale, de la locul de palpare al tijei ceasului de control și pȃnã la locul de tamponare al pastilei cu piesa de mãsurat. Ȋmi plãcuse ȋn liceu geometria și aveam o vedere ȋn spatiu destul de bunã.
Mi-a cerut numãrul dispozitivului de control și o data ȋi vãd mȃinile cu degetele lui lungi strecurȃndu-se ȋn mijlocul unei grãmezi, care bag seama era o grãmadã organizatã, nu una spontanã. A extras cu precizie tocmai desenul de care aveam nevoie. Nici n-a trebuit sã explic și l-a strigat pe Cãlimarã, inginerul care avea ȋn primire acea linie de fabricație.
Mãi omule ți-am spus sã modifici lectura tolerantei pe gama de control.
Cãlimarã a bȃiguit ceva cu copia 0, și cã modificarea e pe circuit. N-are voie sã modifice direct pe gama de control cã-l amendeazã IGS-ul.
Ionescule du-te te rog și ia gama de jos din secție cã modific și semnez eu, sã mã amendeze pe mine dacã au curajul cã-i ia mama dracului și aduc la uzinã cȃinele și-l pun pe ei!

Flavia, Fulvio și Simona

Frumoasã Flavia Peneta, cum aprecia de curȃnd și Cristian Tudor Popescu intr-un editorial. O femeie ȋmplinitã ca strãlucitoarea toamnã ce-mi intrã pe fereastrã ȋn culori pastelate și vii! Poate cã aș prefera sã se strecoare pe lȃngã glastrã, cu pas ușor, chiar italianca și sã lunece ȋn sãriturã pe covor, dar nu se mai poate. Dupã turneul campioanelor de la Singapore, luȃnd de bune propriile ei declarații, pare cã va lãsa emoțiile turneelor WTA, predȃndu-se trup și suflet, tot ȋn lumea tenisului, fãrã luptã, lui Fulvio Vognini și luȃndu-și o marja de timp ȋn cizmã, unde netulburatã, din vreme, sã-și pregãteascã evenimentul matrimonial care probabil va fi ȋn iunie.

O retragere ȋn plina glorie dupã ce a cȃștigat US Open-ul la 34 de ani. Sã nu uitãm cã ȋn semifinale a trecut clar acolo de Simona Halep.  

Ȋn Cartea Recordurilor iubirii, nu știu dacã va fi ȋnscris amãnuntul cã Fulvio are doar 28 de ani. Nu putem știi, nici dacã Flavia, prevãzãtoare, a ținut sã-și pãstreze intactã condiția fizicã, pentru a face fațã ritmului fulminant impus de Fulvio, la cei 28 de ani ai sãi.

Dar sã nu fim rãi, le stã bine ȋmpreunã.

Trebuie sã recunoaștem cã azi ȋn prima partidã a Turneului Campioanelor a fost totuși mult mai frumoasã Cosȃnzeana noastrã. Simona a pornit parcã mai sigurã ca niciodatã cã știe ce vrea. Ȋn nici un caz, sã se mãrite. 6-0/ 6-3/. Sec.

Dupã bãtuta administrate azi, nu cred cã Flavia o va mai invita pe Simona la nuntã sã-i fie domnișoarã de onoare…

Povesti din Cutia de viteze. Coloșii

Nota:
Deschid aici un colt al amintirilor.
Povesti din Cutia de viteze

Cutia de viteze era a oamenilor. Indiferent cȃtã tehnologie ȋngloba ȋntrȃnsa, ea era ȋn primul rȃnd a oamenilor care puneau sufletul, pasiunea si priceperea lor ȋn ea. Voi vorbi azi despre coloși. Ei primii ȋmi rãsar ȋn minte ca niște munți frumoși pe care se cațãrã pãdurea. Pãdurea oamenilor. Ea trebuia aliniatã, parcelatã, organizatã, ȋnvãțatã cã un tren(arbore primar), nu trebuie sã aibã ȋntotdeauna cale feratã, și, un micron e ca un cartof aruncat ȋntr-un vagon. 

Pãdurea ca orice pãdure de cȃnd e lumea era plinã de sãlbãticiuni.

Sã lãsãm deocamdatã inginerii, mulți, care au trecut pe-acolo, unii direct de pe bãncile facultãților. Dupã tamponarea de coloși și-au dat ȋn practicã doctoratul, devenind apoi conducãtori faimoși de mari unitãți. Dupã mine coloșii, cei patru coloși de la cutia de viteze au fost trei (unul bun de gurã), ca-n scripturã, Luca și Matei.(Sã nu se supere nea Matei de la SDV-uri nu e vorba despre el, cu toate cã ar merita…Și Luca e altcineva) Sã-i luãm pe rȃnd și sã nu ne grãbim.

Ȋn Regatul pinioanelor, Constantinescu. Toți ȋl strigam Costicã și nu Gheorghe ca-n buletin. Poporul ȋl știa de Limbã, pentru cã atunci cȃnd se enerva, plimba limba-n gurã și se stropșea de nu mai ȋnțelegeai nimic. Știai decȃt cã te-a certat și te-a trecut apa, lãsȃndu-te din brațe drept la inamic, cu mapa. Mai bine te-ar fi bãtut sau te-ar fi agãțat pe culmea de rufe, la uscat.

Dacã te vedea cã ȋnțelegi nițel din taina vastã a roților dințate, creștea inima-n el și te-ar fi luat de nevastã. Ținea mult la Dumitrache reglorul de pe linia pinioane 1-2. L-a trimis la școla de maiștrii. Nu sunt aștrii cȃte ȋnjurãturi și-o fi luat, dar l-a ȋnvãțat meserie. Totuși nu-l mulțumea Costicã Dumitrache ȋntr’ajuns. Mustangul ãsta, dacã nu mergea ceva bine, punea mȃna și regla el mașinile. Nu-și ținea rangul, nu-i era rușine.

– Mãi Costicã, la servici tu ești șef, vii la cravatã asortatã de diverse culori, nu-ți bagi mȃinile ȋn ulei, cã se cheamã cã ai murãturi, nu reglori!

Odatã, trebuia sã omologãm un reper nou. Costicã și-a strȃns echipa ȋn punctul de control final, ȋncercȃnd sã-i responsabilizeze. A venit și Limbã. Pe la mijlocul spiciului apare Leontina, ca o floare mai oachșã, fãrã șalopetã, agale printre mașini mȃncȃnd un covrig.

– Fã, Leontino, du-te și te schimbã cã dau drumul zabracului!(zabrac- mustrare asprã ) Ce-o fi-nțeles ea, biata Leontina, cã precum o fecioarã cȃnd se stinge lumina și trage un fȃs, a rostit cu vocea ȋn creștere:

– Meștere e un frig afarã de te ia mama dracului!

Ne-am prãpãdit de rȃs.

 

Mare rivalitate ȋntre Constantinescu, mai iute și Codreanu, din cealaltã zonã a naturilor umane, pe tema danturilor. Care dintre cele douã e mai complexã și mai greu de stãpȃnit?

– Cea conicã! susținea Codreanu.

– Cilindrica, negreșit e mai grea!

Venea si Ciobanu cu privirea ironicã:

– Ce v-ați face voi fãrã carcasa mea!

Și la sfȃrșit cu zȃmbetul lui de sultan, mereu serios, Ilie Ivan se fãcea cã plouã:

– Fãrã furcile mele v-ați ȋnvȃrti ca niște curci ȋn ouã!

Lupul moralist

Infracțiuni ȋmpotriva umanițãții. Ion Iliescu, integru, pus sub acuzare. Ȋncurcate sunt ițele Domnului!... Mai ceva ca-n inima somnului, ãl mai negru! Cine sã se ducã la Bunicuța cu de mȃncare? Cãci Scufȋțele Roșii, ale tinere, dupã congres și-ar da și trupul, toate, dac-ar fi lupul ginere ales…

Iar doamna Nina nu mai poate.

Nu jubilez, nici nu cad pe spate. E ȋnțelept sã aștept vȃnãtorul...