duminică, 27 august 2017

Răsărit de soare




E dimineaţă. Afară bat clopotele de Duminică. Sunetul acela înalt, calm şi aşezat, reverberează în mine potrivind reglajul inimii şi curăţind în interior reţeaua canalelor prin care intră în imersiune, din umbră în conul de lumină, sufletul.
Toate relele lumii fac un pas înapoi. măcar acele clipe lungi într-un spaţiu liniar par egale cu clipele veşniciei. Dar clopotele tac. Viaţa se afundă încet şi sigur în mâlul zilei, prinde rădăcini şi izbucneşte ca o floare de nufăr, urcând în cer…

joi, 24 august 2017

Constanta Halley-Halep





De trei ori peste cap, alei-hap!...

          Am proprietatea termenilor şi moderaţia de a nu mă entuziasma pentru fiecare cerc închis.
Îmi place spirala pentru că acumulează întotdeauna în ea o avansare a mişcării spre marea ţintă. Şi dacă volutele spiralei se deschid cu o rază mereu crescătoare care să-ţi permită un zbor lin, matematic totdeauna mai lung, pentru a înfăşura cercul şi a glisa cu un unghi calculat spre următoarea orbită a unui trunchi de con răsturnat, perspectiva contemplării, orizontul de dedesubt, mereu mai cuprinzător îţi poate împlini sufletul de artist.
          Nu vreau să obosesc cu geometria mea, dar presupunând, în cealaltă situaţie, că alergarea sau zborul începe la bază pe o spirală mai lungă şi ajunge în vârful conului desfăşurând volute din ce în ce mai mici şi precipitate, mă întreb ce urmează după ce ai atins ţinta? Mai ai satisfacţii şi emoţii acolo sus?
          Dacă mă mai urmăriţi aş vrea să continui. La fel ca în viaţă, nu e totul atât de simplu, în alb şi negru, în sportul alb. Şi ştiu sigur că Cincinnati nici măcar nu e cenuşiu…

          Cu forţa ei fizică formidabilă şi picioarele unui cal de rasă, Serena Williams a atins piscul. Privind în jos, pe o construcţie atât de solidă, dar fără altă perspectivă, s-ar putea în consecinţă îndoii de ea ca fiinţă.

          De cealaltă parte şi acolo vreau să ajung, fata noastră ce pare fragilă, Simona Halep, a pornit de pe plaja mică a Constanţei pe spirala ei, desfăşurând elegant şi suplu într-o alergare continuă aventura unei călătorii, parcurgând spirale din ce în ce mai lungi, luându-le pe rând şi contemplând. Nu a cuprins-o ameţeala, drumul i s-a deschis în cercuri tot mai largi şi căpătând înălţime, din aproape în aproape s-a autodepăşit.
Una cu racheta ei purtătoare, dacă imaginea nu ar părea peiorativă, aş zice că a încălecat ca o vrăjitoare pe o coadă de mătură, numai că racheta ei risipitoare de praf stelar, seamănă mai mult cu cometa Halley… Halep - Halley, parcă sar scântei din acelaşi lăstar
Printre stele şi sori poate că sunt surori. E important că amândouă se întorc!...

luni, 21 august 2017

Fricile




„De ce ţi-e frică de-aia nu scapi!” Parcă i se încurcase umbra în picioare, iar braţele abia de se mişcau pironite într-o apă grea. Un coşmar ca un blestem pe care l-a mai avut şi altă dată se împlinea. E greu să vorbeşti despre astfel de momente şi e şi mai greu să te scuturi de mâlul acelui val care te-a depus la ţărm, singură, sleită de puteri!
E greu să te speli pe faţă şi să te ridici să-ţi reechilibrezi paşii izbită în moalele capului de soarele năucitor reînvăţând să-ţi numeri urmele în nisipul fierbinte până ajungi la povârnişul muntelui şi sprijinindu-te de pietre să-l urci din nou până în vârf şi să-ţi dai drumul să planezi ca vulturul …
A fost bine că de la primele cuvinte de după dezastru Simona şi-a cerut iertare. Era limpede pentru toţi că în meciul cu Muguruza n-a fost ea! A trădat-o pe Simona cea şlefuită de Darren Cahill şi s-a întors la cealaltă Simonă ce se lupta haiduceşte cu demonii fricii, izbind cu racheta de pământ. Să sperăm că nici Darren nu şi-a pierdut răbdarea şi o va ierta.
Mi-a fost frică de acest meci. N-am scris nici un cuvânt înainte de finală fiindu-mi frică de fricile ei, iar când l-am auzit pe Cristian Tudor Popescu, mărunt cum e, introdus cu forcepsul în studiourile DiGi Sport, pregătit să-şi spună discursul, să intre şi el în istorie pe speţele Simonei, degeaba am închis sonorul televizorului, Marele Cobe cobise deja…

sâmbătă, 19 august 2017

Hora Staccato la Cincinnati






Astăzi cuvintele şi-au pus ie şi dansează pe Câmpia Libertăţii Literelor Hora Staccato a lui Grigoraş Dinicu. Iar a câştigat azi-noapte Simona Halep şi e într-o nouă semifinală la turneul Premier de la Cincinnati!

Viorile şi suflătorii au făcut rost de rachete(din geanta mare, roşie a Simonei) şi  le-au transformat slăbind racordajul, în prinzătoare de fluturi.

Toată orchestra se zbenguie pe pajişte în timp ce bagheta magică a dirijorului Darren Cahill a rămas întinsă ca o floretă către inima posterului Joanei Conta, purtat în triumf de Ilie Năstase…

vineri, 18 august 2017

O carte nouă



Un lin e un peşte cu solzi mărunţi care nu trăieşte în munţi, îi place mai la vale şi tace spunându-şi povestea prin bălţi de apă dulce şi limpede.
Un lin e şi un vas de doage din lemn ca un jgheab în care se desface să se culce vinul din boabe oloage de struguri, sau fermentează ca nebunele, prunele, toamna târziu când e gata să joace alcoolul pe ruguri, în viu … 

Lin e zborul domol, potolit, fără salturi şi treceri bruşte. Un fel de momeală de muşte din care să muşte în undiţă linul (Tinca tinca) şi să-şi înalţe cu cricul linkul sau linka spre o carte nouă.
Alege cetitorule pălinca sau vinul, fă-ţi plinul şi dă-l mai departe! 
... Dacă alegeam obletele, l-aş fi aiurit cu tabletele...
Dă-n fiert alambicul la Grinta!
Au sosit coperţile… 

Post scriptum. 
Izvorul de carte rătăceşte şi prin Direcţia 9.