Un ziarist, de Sfântul Valentin, pune o întrebare unor
scriitori importanţi despre primul lor sărut, cum a fost, când s-a petrecut?…
Am parcurs cu mult interes şi plăcere amintirile fiecăruia, dar în primul rând
m-a impresionat Emil Brumaru. Şi-a început povestirea în Poiana Nistrului, cu o
româncă „extrem de atrăgătoare, veselă şi lipsită de prejudecăţi”, povestind cui
stătea să o asculte, cum treceau Nistrul patrulele ruseşti ca s-o sărute şi să
le fie iubită, înotând doar c-o mână, cu cealaltă ţinând arma în aer să nu se ude,
îmbrăcaţi în uniforme kaki. Mă rog, ea păzind pe-acolo singură caprele
gospodăriei, pe la 13-14. Rămânea după ce plecau soldaţii cu ochii de culoarea
smaraldului, măriţi, uitându-se pierdută într-o zare numai de dânsa ştiută…
Fata aceea avea sa fie mai târziu mama iubitoare a
Brumarului. Atât de iubitoare încât, ca sa nu-l piardă devreme, îi împingea în
pat prietenele binevoitoare şi rudele mai îndepărtate, de vârsta ei – fără
haine – să-l înveţe sărutatul şi celelalte taine!... Conjunctură în care de
copil, Emil se simţea obligat să le dea pe spate, recitându-le versurile lui
tot mai deocheate.
Citind confesiunea lui Brumaru mi-am amintit de rusoaica
mea. 15-16 ani, eu! Ceva mai mult, ea!... Aflat pe malul mării într-o
tabără la Neptun, dansam în grup pe terasa restaurantului Marea Neagră şi,
odată formaţia a schimbat ritmul într-unul lent, învăluitor. Voiam să mă retrag
pe margine neavând cu cine dansa şi de nicăieri a apărut Maşa. M-a luat în
braţe şi a început să danseze conducându-mă incredibil de uşor. Părul ei auriu
îmi atingea faţa, trupul ei şarpe viu îmi curenta mâinile.
Încerca să-mi spună ceva. Eu o priveam nătâng, nu înţelegeam
nimic în limba rusă. Îi repetam oceni krasivaia, ca o bandă de magnetofon
stricată şi ea râdea… La un moment dat s-a desprins din dans şi m-a tras către
ieşire. Mi se părea în sfârşit că puteam traduce momentul şi începusem să
pricep.
Prinşi de mână alergam, inima îmi ajunsese în gât. Eram
sigur că în seara aceea îmi voi preda copilăria în mâna duşmanului sovietic.
N-ar fi fost rău, am privit-o cu coada ochiului, din punct de vedere estetic...
Ne apropiasem prin parc de hoteluri. Al meu era primul. M-am
controlat să am cheia camerei în buzunar. N-o pierdusem, dar ea m-a tras mai
departe către următorul hotel. Începusem să mă îngrijorez puţin. Cum să intri
aşa în pripă într-un viespar? Tovarăşa Maşa era totuşi rusoaică, ardea pe mine
cămaşa, ştiu eu ce tovarăşi avea în echipă?… Cum să plonjez în necunoscut?…
Am ajuns în dreptul hotelului. S-a oprit, m-a privit lung şi
buzele ei au atins buzele mele, întâi ca o briză, apoi s-au contopit într-un
sărut nesfârşit. S-a lipit de mine, corpul îi tremura, m-a sărutat încă odată,
ştia toate secretele, avea expertiză! A mai vrut o repriză şi m-a împins cu
putere rupând vraja şi luând-o la fugă către hotel. La intrare, un autobuz îşi
încălzea motorul. S-a urcat direct în el.
Nici nu m-am întors bine în cameră, cătrănit! Se surpase
ceva în mine şi am auzit un ciocănit uşor la uşă. Pe palier stătea o arădeancă,
singură cu o păpuşă dulce de patru ani. Pe plajă căutam să-mi pun prosopul
lângă ele, la soare. Schimbam cuvinte, nisipul era fierbinte şi-i mai aduceam
apă fetiţei cu găletuşa din mare.
–Te-a aşteptat aia mică înainte să se culce… Acum a adormit.
De dimineaţă plecăm spre Arad. M-a rugat bietul copil să-ţi dau un sărut din
partea ei. Şi dacă mă v-a întreba mâine, simt că n-aş putea s-o mint…
Aveam încă aurul Maşei pe buze (alt tezaur pierdut!).
Mi-a fost scris să sfârşesc în seara aia copilăria cu un sărut de argint. I-am
cerut arădencei adresa să-i scriu. Nu mi-a dat-o, nu ne-am mai întâlnit, nu mai
ştiu…
să rosteşti cuvântul,
Lui Emil Brumaru
să rosteşti cuvântul,
pe numele de
strigat
în dungă de pasăre
de împărat
să-l slăveşti
întâi soarelui
şi apoi iubitei
să-i cobori
în călcâi
bezna umbrei lui
şi ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna…
să-i ascunzi în
nori
cu palmele
sânii rotunzi
ai stăpânii
sau sclavei
după nevoi
să pătrunzi
în miezul enclavei
între coapsele
unde şi-a înnodat
dumnezeu
sinapsele…
cuvântul
e liber
să zboare
cât mai departe
cu umbra în soare
şi viaţa
în moarte
(Din antologia în pregătire Fotografii mişcate)
