marți, 5 noiembrie 2019
duminică, 3 noiembrie 2019
71, de Guştere
Ca instructor, pe vremuri, am trezit entuziasmul unor tineri talentaţi,
şi am dat suflet unor spectacole, sub forma brigăzilor artistice, cum se purtau
atunci, unde reuşeam să luăm peste picior şi trimiteam săgeţi mai mult sau mai
puţin otrăvite, celor care voiau sau nu să audă - pentru care primeam aplauze.
Ce viaţă crudă, de câine care rânjea
fără să muşte, doar arătându-şi colţii!
S-au mai pus treizeci de ani, 71 pe
de-a-ntregul, socoteşte strategul, şi eu, devenind mai mult sau mai puţin
scriitor, trăiesc zăngănind intens o viaţă de Guştere, tot fără colţi, prinzând
muşte pe contrasens şi alergând cai verzi pe pereţi, la fel cu o seamă de poeţi…
În loc de aplauze am primit ieri, fără pauze, urări de la mulţi ani, să ruleze
pe roţi încă o mie de ani.
Vă mulţumesc tuturor şi mă simt deja
horror, ca un prinţ consort mărunţind feliile
de tort, să ajungă la toţi!
Onorat de gândurile dumneavoastră!
Luaţi şi de la mine recunoştinţă!
vineri, 1 noiembrie 2019
Tabletă de 70+1
Mâine
e ziua mea. Azi sunt un melancolic târziu. Scriu ceva de a-zi, mâine poate
de-vin al-colic şi nu mai ştiu…
*
Când
m-am descoperit pe reticul, un corpuscul
minuscul, am ales linia gradată care pornea către nord, dar n-am găsit
alt vehicul decât, pe calea ferată, o locomotivă cu aburi, desenată… Odihnea
lascivă între două TAB-uri ce-i ţineau de urât. Vă jur că n-am dat filodormă
lu’ naşul, m-am îmbarcat şi-am părăsit hotărât oraşul!...
Mi-am
făcut cruce urcând la bord. Se deduce că, am stabilit, record după record!…
În
primul sezon mi s-a părut călătoria uşoară. Opream în fiecare gară un minut pentru
un sărut de la vreo codană, într-o îmbrăţişare spontană şi firesc, mai anexam
un vagon. Spontan şi banal am traversat toate fazele, potrivind imaginile şi
combinând frazele, arabesc după arabesc,
în paginile unui jurnal, epocal...
Garnitura
în timp a devenit lungă şi grea. Locomotiva abia de se mai urnea. Fierul ca fierul,
a ruginit şi el… Nori negrii au acoperit cerul rebel. Nu se mai zăreşte nici o
stea şi plouă. Cloşca cu pui nu mai face de doi bani ouă...
Dacă
aş trage cu TAB-urile în nori?... Uneori se pot colmata jgheaburile. ..
joi, 31 octombrie 2019
Plus
Măi
oameni buni, voi realizaţi că ni s-a luat Realitatea? La fix 4 ani după
Colectiv. E ca şi când ni s-ar fi luat fără motiv, apa! Şi noi ne uităm lung
cum murim de sete, fără să facem nimic. Ne-am înfrânt! Neam înfrânt, zic!…
Ne-au înfrânt ei şi ne-au furat pe faţă, ultimele două minute de viaţă ale
emisiei. Au oprit mai devreme. Înainte de ora 24. Minutele de aur, mierea! Ultimele
două minute legale cum ar zice avocatul Piperea. S-a şters imaginea şi dintr-o
dată a apărut pe ecran gardul de uluci verticale, colorate, de la dreapta la
stânga, în roşu, galben şi albastru...
Aşteptam
să înceapă ca pe vremuri imnul de la sfârşitul programului, „te slăvim Românie”…
sau să sară din spate, leopardul, dar n-a fost să fie! S-a făcut linişte, o
linişte mare ca la sfârşitul lumii.
Ce-ar
mai fi de spus? Altă-ntrebare…Nu-mi găsesc cuvintele pe bune. Poate că prin
urmare Preşedintele şi-a pierdut geaca roşie. De ce nu spune? I-o aducem noi la
Realitatea plus!
miercuri, 30 octombrie 2019
Cetăţi şi jertfe
„Jur, să fac
din Roma un oraş etern care să înfrunte secolii!” Aşa a strigat Romulus după ce trăsese
brazdă cât vedeai cu ochii şi începuse să sape şanţurile, să care cărămizile şi
piatra pentru a înălţa zidurile cetăţii celor şapte coline.
„Jur că oricine îi va trece zidurile fără voia mea sau
a urmaşilor mei să piară!” Cotropit de invidie şi furie,
pentru că zeii îl aleseseră pe fratele lui să conducă viitoarea aşezare, Remus,
în bătaie de joc sării peste zidul înălţat de o palmă: „Să vedem ce o să fie!”
„Am jurat!” urlă Romulus negru la faţă de
mânie şi împlântă sabia scurtă în pieptul fratelui său.
Era anul 753 î.Hr, şi de aici începe
istoria marii cetăţi a Romei.
Greu de stabilit unde sfârşeşte legenda
şi începe istoria, iar istoria adevărată e şi ea o poveste. Adevărul este că
s-a păstrat şi s-a cultivat ideea că la temelia unei construcţii care să dăinuie,
trebuie să existe un sacrificiu, o vărsare de sânge(vezi mitul Meşterului
Manole care a sacrificat-o pe Ana să înalţe Mânăstirea de la Curtea de Argeş).
În zilele noastre zidurile cetăţilor au
alte semnificaţii. Ce eveniment incomensurabil, atunci când s-a dărâmat Zidul
Berlinului!
Despre Meşterul de la Baia Mare Ioan Romeo Rosiianu am mai
scris. El continuă să producă în cetatea eCreator cărămizi de cărţi, care să
deschidă orizonturi şi să dărâme graniţe, înzăpezind, desprimăvărând, sau
învărând cuvintele altora la începutul lor de drum.
M-am întrebat adesea, numărând câţi
duşmani cărora le-a făcut mult bine, roiesc în jurul lui, dacă merită să te
jertfeşti, căci jertfa e timpul sacrificat în detrimentul construcţiei operei
proprii, şi n-am găsit nici un răspuns!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)