sâmbătă, 7 decembrie 2019

Al cincilea. Cronicar Daniel Luca

Multumiri criticului Daniel Luca si lui Geo Galetaru pentru gazduire in Sintagmele sale litrare


Elevul Toma şi testul Pisa


În după amiaza când s-au aflat rezultatele la testul Pisa, o undă de  îngrijorare ca o fâlfâire mută a tulburat câteva clipe, lunecarea liniştită a vârfului peniţei dispozitivului ultrasensibil care înregistra în laboratorul de fizică, toate seismele. Puţin probabil ca în zgomotul recreaţiei să se fi resimţit şi în rândul elevilor ceva replici, dar o uşoară îngrijorare pe coridoarele şcolii nr..., totuşi parcă se putea citi, mai ales pe chipurile fetelor ce-şi pudraseră puţină paloare la tenul de zi.
Numai Toma, scumpul meu nepot dintr-a şaptea, despre care v-am tot vorbit, greu traversase noaptea cu gândul la iubita sa, dar nu părea obosit. Mai degrabă, ca să zic aşa, arăta ca un mascul împlinit. Un tânpiţel cu faţa fericită, mulţumit că putea să celebreze o zi jumătate de când îşi găsise iubită. Ce să mai(!), o considera femeia lui.
Jocurile de maturitate ale copilăriei te dau pe spate!…
Pe el testul PISA nu l-a atins, dar când a alergat la etaj căutând-o pe Ştefana în clasa anului şase, odată s-a stins, i-a căzut coţofana din turn şi parcă l-a lovit cineva în tâmplă cu piatra.
„Măi omule Ştefana e la clasa patra, nu e la noi!” A dat-o în şmechereală apoi:
„Băiatu’, du-te tu si spune-i să vină cu avocatu’, că o caută soţul să divorţeze!
În paranteze fie spus, cu un mers stingher, a venit fata în clasă, la parter, s-a strecurat suplu printre rânduri de bănci şi a ajuns la el puţin speriată, aducând o cutie de bomboane cu ciocolată şi nucă de cocos pe deasupra, să-l îmbuneze şi să-şi urmeze parcursul de cuplu funcţional, împreună. 
Ofticos, s-ar fi îndulcit el cumva, dar nu-i plăcea nuca de cocos şi tot a divorţat, de necaz!
Ăştia de la testele Pisa n-au nici un haz cu analfabetismul lor funcţional, de-aia li s-a înclinat turnul!... Păcat că Toma după o zi jumate a divorţat!

vineri, 6 decembrie 2019

Fotografii mişcate. Augustin Doman



M-a ceartat domnul Augustin Doman pe bună dreptate, că nu citesc „Săgetătorul”, suplimentul cultural săptămânal al cotidianului Argeşul (spre exemplu numărul 1045 din 28 noiembrie  în care dânsul a ieşit cu o cronică, taman la Tabletele mele în alb şi negru).

E drept pe acela nu-l citisem şi ca să mă apăr, i-am răspuns cinstit că am fost îndeajuns de oropsit în ultima vreme, poate chiar molipsit, molimă de rasă cu probleme. Mi-am făcut temele acasă scriindu-mi Tristele, sau studiind revistele „prestigioase”, cu parfum de mosc şi „critici importanţi”, analitici, la sumar, în căutare de cronici ale omisiunii mele „agreate”. Cam de un deceniu şi jumătate, inclusiv anul în curs, pe domeniile  de vânătoare ale Uniunii, unde se vânează URS, rar m-am regăsit. (Sunteţi printre excepţii, mulţumesc maestre!)

Pe parcurs mi-am dat seama cât de încurcată e ordinea aşezată a literelor(URS, nu va fi niciodată USR!).

Neavând carnet de vânător şi nici la flintă sclipici de poet minor, cu partea săgetătoare a Săgetătorului, risc să mor în picioare, atins în fluierul piciorului. Luând la ţintă toată viaţa veveriţe, guşteri şi alte animale mici, n-ai cum accesa vânatul mare, nici dacă ţi-ai procura artilerie de buzunar, 40 de zile în sărindar…

Mulţumesc pentru cronică, domnule Augustin, am s-o pun în ramă. Oriunde apar cuvintele lui Augustin Doman, chiar şi într-o pagină obscură de ziar(scuze, n-am găsit altă rimă), nu-s zbateri facile şi strădanii futile în literatură, ele dau seamă! Paharul cu vin umplut jumătate, îl beau plin!

*

Cantonul de la Merişani


timpul seamănă cu un tren (Piteşti - Curtea de Argeş spre exemplu)
poate e chiar trenul care trece peste noi…
noi traversele căii ferate
om lângă om susținem șinele
pe care lunecă locomotiva și vagoanele
o perioadă scurtă devenim pasageri
însă nu poți alege liber nici trenul
și nici segmentul de drum


poți nimeri un tren de marfă
nu e de preferat bou-vagonul
de la sindromul vacii nebune
animalele vii se transportă doar congelate
poate fi un tren militar cu răniți
se poate și un tren de mare viteză
două-trei sute de km pe oră ploaie vânt –
doar zăpada și dumnezeu poate întârzia sosirea


lumea nu se înghesuie în trenurile rapide
în vremuri de criză se grăbește doar timpul
totdeauna pasagerii se ciondănesc
pentru locurile de la geam
bătaia mare e pe trenurile fantomă
acelea sunt trenuri de lux
unde timpul cosmic își împlinește
călătoria de plăcere lent de-a lungul căii lactee  


am urcat în orient-expres era plin
de baroni conţi spioni actriţe şi balerine celebre
întreg personalul în uniformă
se uita la mine cu ochi neliniştiţi
valuri izbind o stâncă ivită în calea lor
le-am scos biletul de călătorie şi 
legitimaţia de poet era un fals
nu sunt membru al uniunii scriitorilor


m-am aşezat la o masă în restaurantul select
un chelner îmbrăcat într-un alb impecabil
s-a apropiat de mine şi am comandat
prânzul de duminică pentru trei…
la primul canton urcau părinţii mei
(Fotografii mişcate. Volum în pregătire)

Fotografii mișcate. Costel Pǎun



Râul a lucrat în inima pietrei și a șlefuit întâi el. Apoi a venit omul sǎ ridice piatra, dar când sǎ o dea la o parte din drum, a văzut că acolo în inima bolovanului, mișcă ceva ca o vietate ascunsă. A mângâiat-o prelung, i-a atins cu buricele degetelor formele rotunde și a izbit-o de altă piatră, nu prea tare, sǎ-i asculte scâncetul. Icnetul scurt i-a dovedit că nu greșise. A pus-o grea în desagă, scoţând deasupra cu grijă bucata de pâine și dura de unt. Întorcându-se din drum, în atelier a încercat cu o daltă, dar coaja pietrei nu s-a clintit, îndoind fierul.

            S-a așezat pe un butuc de lemn retezat, şi a scos pâinea şi untul să-şi potolească foamea şi să prindă puteri.   A încercat apoi cu flex-ul. L-am văzut hotărât, întinzând roiul de scântei împrejurul pietrei, cu grijă mare, sǎ-i înmoaie coaja, cum pe felia de pâine cu lama cuţitului, întinsese untul.

            Sculptorul are ceva din alcătuirea lui Dumnezeu, măcar îndrăzneala de a vedea într-o bucată de marmură, într-un lemn sau în metal, inima care bate și pe care alţii nu reușesc s-o audă, amestecând simţurile.

În expoziţia de sculptură în piatră de râu, deschisă ieri la Centrul Cultural Pitești, am stat câteva ore alături de cel care și-a pus semnătura pe aceste minunăţii, sub un nume comun. Tot atât de comun ca apa care curge în albia râului. Costel Păun, sculptor autodidact din Roșiorii de Vede. Nu a încercat sǎ se împăuneze cu munca lui, apreciind contribuţia proprie ca fiind doar  20%-30% din tot. „Pentru restul de frumuseţe a lucrat râul.”



nordul de piatră


câte se pot spune despre piatră…
atâtea straturi de rocă
prefigurate de raze
atâtea păsări cuibărite
în somn...


dar despre om câte se pot spune…
atâtea straturi de umbră
descărnate din cenușile
nordului
purtate de vânt…


scad pietrele
pe pământ zilele-s numărate
iar dumnezeu
a scăpat din control
loteria vizelor