Râul a lucrat în inima
pietrei și a șlefuit întâi el. Apoi a venit omul sǎ ridice piatra, dar când sǎ o dea la o parte din drum, a văzut că acolo în inima bolovanului, mișcă ceva ca o vietate
ascunsă. A mângâiat-o prelung, i-a atins cu buricele degetelor formele rotunde
și a izbit-o de altă piatră, nu prea tare, sǎ-i asculte scâncetul. Icnetul
scurt i-a dovedit că nu greșise. A pus-o grea în desagă, scoţând deasupra cu
grijă bucata de pâine și dura de unt. Întorcându-se din drum, în atelier a
încercat cu o daltă, dar coaja pietrei nu s-a clintit, îndoind fierul.
S-a așezat pe un butuc de lemn retezat, şi a scos pâinea şi untul să-şi potolească
foamea şi să prindă puteri. A încercat apoi cu flex-ul. L-am
văzut hotărât, întinzând roiul de scântei împrejurul pietrei, cu grijă mare,
sǎ-i înmoaie coaja, cum pe felia de pâine cu lama cuţitului, întinsese untul.
Sculptorul are ceva din alcătuirea lui Dumnezeu, măcar îndrăzneala de a vedea
într-o bucată de marmură, într-un lemn sau în metal, inima care bate și pe care
alţii nu reușesc s-o audă, amestecând simţurile.
În expoziţia de sculptură în piatră de râu,
deschisă ieri la Centrul Cultural Pitești, am stat câteva ore alături de cel
care și-a pus semnătura pe aceste minunăţii, sub un nume comun. Tot atât de
comun ca apa care curge în albia râului. Costel Păun, sculptor autodidact din
Roșiorii de Vede. Nu a încercat sǎ se împăuneze cu munca lui, apreciind
contribuţia proprie ca fiind doar 20%-30% din tot. „Pentru restul de frumuseţe a lucrat râul.”
nordul
de piatră
atâtea straturi de rocă
prefigurate de raze
atâtea păsări cuibărite
în somn...
atâtea straturi de umbră
descărnate din cenușile
nordului
purtate de vânt…
pe pământ zilele-s numărate
iar dumnezeu
a scăpat din control
loteria vizelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu