Scrisoare lui Marian Ilea… Fotografii miscate

Reclamă de Crăciun la Guşterele…

În care autorul îi scrie o scrisoare prietenului său Marian Ilea

Sunt deja patru ani de când i-am dat nume de cod, Guşterele, şi mi-am luat mâna de pe el. De la primul episod i-am zis animalului, „ridică-te şi umblă(!)” A avut totul la botul calului dinadins, până ce mi-am dat seama şi m-am convins că-şi poate duce singur la gură zeama din lingură. E o fiinţă suficient de dotată, la trup și spirit curată, și pregătită să-şi ia hamul şi praştia.

Mie animalul mi se pare de un soi special, clasic şi modern la un loc, în respectul tradiției, dar mai ales original-echivoc. Nici lup, nici miel, doar că trebuie să ne grăbim să-l recunoaştem la OSIM ca animal de paradă, că la scriitori, în Uniunea de cult din ogradă, pare să se închidă prăvălia dacă și “amantul colivăresei”, Radu Aldulescu, şi-a găsit pălăria gravidă, evacuată în stradă sub bradul împodobit cu zăpadă.(E drept, s-a întâmplat mai vremescu!...)

Din păcate e o vreme apatică, pe fond de criză și schimbare climatică. Suferinţa mea tipică de scriitor, e că nu se multiplică la tipar suficiente ouă de guştere, cât ar fi necesar, să împuieze!... Și alea care sunt, n-are cine să le încondeieze…

Nu ştiu cum s-o fi numind şi cât ţine tinereţea la guşteri!... Ce ştiu sigur e că marea guşteriadă încă n-a început şi mă cuprinde tristeţea! Va trăi periculos!... Nu e marfă nu se vinde!... Notorietatea e jos şi nu mă surprinde, n-are cum să crească(!) între oameni ciudați care n-au timp să citească.

L-am învăţat să nu întindă mâna la capul podului să cerșească şi nici să iasă cu vreun critic la masă în vreo cârciumă dubioasă, să achite el nota, cash sau cu cardul. Plăteşte criticul dacă vrea să vadă leopardul…

La fel, când intră în sediul unei reviste literare să nu se închine figurilor obosite, triste şi cuminţi în mediul lor de consacrare, că acolo nu-i Mecca, dar nici Las Fierbinţi şi redactorii nu sunt sfinţi, să faci sluj în faţa lor, nici la Bucureşti, nici la Cluj şi nici la Baia Mare!

Tu s-o cauţi pe Rebeca, fata romanțioasă cu buzele abia atinse de ruj şi să-i oferi o cafea Jakobs alintaroma, doar atât! Să nu sari între sânii ei ca fantoma, sau s-o muşti de gât, că dă al dracului de urât!

Ştiu eu dacă voi fi ascultat? În prezența ei, poate să devină turbat!

Am semnale că Gușterele nu se lasă din mână la citit. Se oferă cineva, vreun director de editură să-mi împlinească visul şi să investească în cultură de Guştere, 500 de ouă, într-o nouă ediţie? Eu sunt pregătit cu manuscrisul şi cu ceva muniţie, cincizeci de pagini în plus în a treia ediţie…

Are cineva cheia? la 500 de exemplare tipărite sunt dispus să nu dau şi să nu primesc nici un leu…

Această reclamă am trimis-o, sau urmează să o trimit eu, câtorva prieteni, printre care Firiţă Carp, Daniela Toma, Stefan Mitroi, Constantin Marafet şi Romeo Ioan Roşiianu nadă pentru peştişorul de aur. Poate că nada nu se va topi bulgăre de zăpadă şi într-o zi voi primi un semn…

Ţi-am scris acestea, prietene Marian Ilea, pentru că ai vorbit despre mine atât de frumos (cu Romeo Ioan Roşiianu) la Baia Mare, acordându-mi, cum rar mi se întâmplă mie, în Al cincilea anotimp, un premiu pentru poezie, fără să citeşti Guşterele. Am găsit în bibliotecă un ultim exemplar, ţi-l trimit! Promit că pe tine am să te trec în listă, lângă Adrian Alui Gheorghe şi Adrian Suciu, ca lobby-ist.