S-au scurs cinci ani de când în decembrie
2014 mi-a apărut şi a fost lansat la Piteşti unul dintre cele mai dragi volume
de poezie ale mele, Norduri. Când am avut prima oară cartea în mână şi am
citit-o de control, pagină cu pagină, am descoperit că lipseşte un poem. Am
verificat email-ul trimis lui Vlasie la Paralela 45 şi am constatat că greşeala
îmi aparţine exclusiv. Rătăcisem poemul pe undeva şi fără „nordul” acela… era
ca şi cum din structura acoperişului casei, ar fi lipsit un căprior. Ce era să
fac, n-aveam ce! Construcţia se terminase…
Şi totuşi o idee tot am avut. Mi-am
adus aminte că în unele părţi, la o casă nouă, pentru a fi apărată de spiritele
rele şi de primejdii, pe coama acoperişului, spre nord, se montează un cocoş de
tablă. Zis şi făcut! M-am apucat să scriu de mână pe coperta din interior a
cărţii, poemul uitat. Până ce am obosit şi scrisul a devenit dezlânat.
Măcar ştiu sigur că tuturor
Nordurilor din ziua lansării le-a fluturat pe acoperiş un cocoş de tablă, scris
de mână în loc de autograf.
Am avut grijă să repar cumva şi în
Antologia Argintarium poemul uitat a reintrat în drepturile lui la pagina 148.
poem uitat
dinspre nord vin cuvintele
soldaţi în refacere
obosiţi sub pielea lor
transparentă…
în sângele gros coclit
în loc de steaguri
bandajele albe abia mai fluturǎ
pâlcuri pâlcuri
în propria umbră
se așează pieziș
potrivindu-și timpul
după mușchiul copacilor
și sunetul cornului după
clopotul mut
soarele însemnat de suliţi
se zbate la capătul zilei
doar nordul nu minte…
literele ies în lumina
lăptoasă ca râmele
calea lactee e un câmp arat
în urmă păsări de noapte
răscolesc
brazdele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu