marți, 11 februarie 2020

Cartile mele onlinee


Luca Pitu <luca.pitu@yahoo.com>
To:ionestii_ei@yahoo.com
…………..
Apropo de Dosar, lecturat de mine pe pinza internetului: l-ati gandit foarte ingenios. E ireprosabil stilisticamente. Se intrevede poetul. Marturiile sint emotionante si nu cad in patetism ieftin...  Astept, la rindul meu + fara graba,  un exemplar ( in speranta ca-l merit!).
    Toate bune,
    Luca Pitu

N.A. Din păcate Luca Pitu n-a mai apucat să-i trimit exemplarul dosarului nici la Ediţia II-a. Mai sunt si altii care nu pot ajunge din cauza tirajului foarte mic. Dar panza internetului e înca generoasa. Puteti lectura dosarul aici





sâmbătă, 8 februarie 2020

O naştere repetată poate fi o renaştere

Nu sunt mulţi cei care au avut posibilitatea să vadă Gușterele după cea de-a doua lui naștere. Să-l cântărească, să-i măsoare coada, să-l privească în ochi, să-i pătrundă gândurile ascunse, să-i înțeleagă într-o formă sau alta necesitatea de a se reinventa în lumi diferite, de a se amesteca în viețile celor cărora le stă în preajmă, dirijându-le destinele.
Despre cea de-a treia naştere, care acum se pregăteşte, ce să mai vorbim?... Sunt nerăbdător să aflu părerile sau tăcerile exprimate, ale celor pe care i-am trecut deja într-o listă a mea imaginară, dar recunosc, ar da urât să le bag Gușterele pe gât… De aceea m-am gândit că ar fi comod să-i găsesc animalului, la a treia încercare, un alt nume de cod. Tobârlan/Tobârlanii pare să fie la fel de potrivit/potriviţi, că şi urmaşii sunt croiţi pe acelaşi calapod.

N-am ţinut cont ce a făcut fiecare posesor al animalului la prima, sau chiar la a doua lui înfăţişare! Dacă i s-a adus vreun afront!... Puteau să-l umilească într-o arenă de circotecă, sau să-l strivească într-un raft de bibliotecă, în rând cu alte animale domestice periculoase…
Unii, după ce i-au citit palmaresul, i-au pus note şi au vrut să-l crească. Alţii, poate şi-au au dorit la un deficit de comunicare, un plus de bancnote. Nu e supărare, nu ne-am potrivit!

Silviu Guga, chiar m-a întrebat o dată în Piaţa Cibin, de ce am simţit nevoia să revin cu o ediţie nouă de Guşteri? Păi o sută de ouă, hai două, în natură, ca şi în literatură (tirajul la o editură mai mică), pot lăsa în urmă, cel mult o sută de Guşteri rătăcitori!... La o adică pot fi importanţi, dar nu-s un popor şi nici o turmă de elefanţi în  grădiniţa cu flori!

La cea de-a treia înfăţişare, ieşit proaspăt din clocitoare Tobârlanul de Guştere şi-a făcut planul să-şi ia lumea în cap. Nu mai are răbdare şi vrea să zboare. Lighioana asta dilie, crede că e buricul pământului, sfidează pe Dumnezeu şi contra vântului îşi vede ghearele aripi de zmeu.
Nu și nu, că el vrea să revină cu o nouă lansare în Ograda Dogarului la Merișani! Zice că știe locul de o sută de ani și își încearcă norocul de pe dealul înalt, fără parapantă într-un salt mortal. Susţine că aterizează direct în Cârciuma lui Nilă. Visează biata reptilă să savureze pe muzica rock, o palincă obligatoriu cu miez de foc.

A citit el o apostilă notorie pe documentul unui filosof că aşa se intră în glorie.
Mi-ar trebui un dresor să mai tempereze Gușterele. Să-i mai ia din avânt, să nu-și izbească scăfârlia de stele sau de pământ!...

miercuri, 5 februarie 2020

Holterul băbuţei

De dimineaţă aflat în curtea Spitalului Universitar, să mi se dezlege holterul din fire, o băbuţă, voce subţire, batic negru pe cap, netulburată de mulţimea ce se scurgea către cabinetele doctorilor, îşi găsise tonul înalt, căutat cu diapazonul şi în stridenţa de rigoare perora către un nepot, căruia îi adusese când a coborât din salvare, un pachet... Evident că nepotul era ori golan, ori un student repetent, căci părea uşor deranjat că băbuţa îl mustra cu voce tare şi ca să scape se strecura  să plece.

„Nu mai umbla maică în pantaloni scurţi că iarna e rece, nu-i ca vara, fierbinte, te prinde romantismul la picioare, cât ai fi de rezistent! E bine să te protejezi!... Şi grijă mare, ţi-o spun insistent, să fi cuminte şi să nu violezi!...Vezi că te monitorizez!


sâmbătă, 1 februarie 2020

La inaugurarea Atelierelor în paragină. Fotografii mişcate



Marea revarsă dinspre orizontul albastru muzica amplă, majestoasă a valurilor. De dincolo de pălăriile de trestie ce desenează pe nisipul fierbinte ciuperci inconsistente de umbră, vin spre noi acorduri ritmate, contrapunctate de bubuitura unei pedale prăvălite peste pielea de bivol întinsă a unei tobe.

Clapele pianului rostogolesc o linie melodică înaltă, în consonanţă cu sunetul valurilor,  cioplit în aer printre arabescurile din zborul planat al pescăruşilor.

Stau pe un şezlong alb, desluşind norişorii de vată ce filtrează lumina soarelui. Şi odată se face gol în mulţimea de pe plajă şi o siluetă bronzată, blondă, cu mers elastic se îndreaptă fix către mine.

Toţi ochii plini de invidie privesc ţinta mişcătoare, de parcă acolo s-ar afla capătul nordului. Îmi face semn s-o urmez în mare, lunecând ca o sirenă sub valuri. Un cântec vrăjit vine din adâncuri. Braţele mele vâslesc, parcă mă simt mai puternic şi apa mă trage cu fire nevăzute.

Am trecut de geamandură. Suntem departe în larg, doar noi doi. E o fericire simplă. Visez?...

Înapoi!!!... strigă dintr-o barcă salvamarul



*



Ionescule, ieşi din vrajă, ţi-a plecat mintea cu sorcova! Tu eşti în acest moment la evenimentul de la Trafalgar, Ateliere în paragină, care tocmai ce se inaugurează. Nu pe plajă cu sirenele!… Ciprian Chirvasiu vorbeşte parcă dăruind, despre o şcoală de poezie la Bucureşti. Ce ţi-a turnat omul ăsta frumos, Firiţă Carp, în pahar, din izvorul domnesc adus de la Baia Mare de Romeo Ioan Roşiianu?

Am auzit că nişte haimanale stau la pândă şi vor să vândă şi apele minerale. Noi cu ce mai rămânem? Fără poezie viaţa e un chin!... Ăştia nu merită nici apa din vin!



Pare că Lucian Vasilescu s-a prins de jaful pus la cale şi cântă la microfon cu sufletul sărat de jale un cântec etern, susţinut la chitară de Nicu Nicuşor.

Adrian Suciu a simţit şi el pericolul şi a strâns în jurul său, ca un Decebal ceresc, toate preotesele credincioase, punându-le pe tavă pocalul împărătesc, să-şi ia fiecare miere din otravă. Mărturisim orişicui vrea să asculte şi noi iubim multe dintre preotesele lui, dar din faţa tramvaiului 4, te dai înapoi!... Oricare dintre ele poate fi Maria Polevoi.



Romeo Ioan Roşianu bântuie ca un bărzăune din floare în floare, într-o scrisoare de rugăciune, mai e Creativ ca oricând. Dan Marta ne introduce pe rând în arta teoriei in nuce. Florin Dochia preţuieşte în filigran rochia Lilianei Filişan, despărţind altiţele în cruce de metaforele din gând. La rându-i, peste trei rânduri de mese, Ioan Vintilă Fintiş rătăceşte centaur rănit, blând. Gabriel Cojocaru ţese în sfârşit tunător versul de aur din noul volum… Şi încet-încet poezia se destramă într-o hologramă de fum.

În ce mă priveşte,  am citit în tăcere nu despre mare şi soare, ci despre Ceară şi miere… În timp ce Cornel Octavian şi-a găsit o activitate de nişe, împărţind afişe…

Aşa au pornit în prima lor pagină, Atelierele în paragină din Bucureşti…Drum bun!



*



acoperişul  



nici nu apuca soarele să-şi spele-n rouă sudorile nopţii când pleca la muncă.

ciocanul, canciocul pentru smoală, foarfeca de tablă, găleata, scripetele, aşteptau de cu seară în sacul de rafie.

ţigara în colţul gurii scotea fum…

la prânz mormăia: ,,cu răbdarea treci marea”,când îl strigam.

fără vapor, în mintea mea, puţine şanse.

de la un timp, ploaia grozavă şi-o ameţeală îl ţinea de pat, până-ntr-o zi când zise: ,,tu, ondină să-mi aduci sacul, urc, musai că s-a spart acoperişul ăl mare şi dumnezeu n-are răbdare…”                                                                                                                   

ţapinarii cerului



primenesc vorbele
rugăciunii…
diluviul mă strânge
sub pielea încreţită
precum coaja unui copac…
dacă pârloaga
fulgerelor
ar fi fost ursită
să spargă cercul de nori
poate că ploaia
n-ar fi rămas
nesfârşită



doi câte doi perechi
urcăm pe corabie
mireasma de sare trece
peste bordul înalt
năpădeşte
precum iarba…
înşiraţi pe zare
îngeri ţapinari
în convoi prelung
cară cu plutele
tulpini tinere
de stejari  


doar în cer
a rămas pământ
un platou
cu pădure
de cruci
pe un vârf de munte
singuri poeţii
poeţii tăcuţi
şi uitaţi  
tresar
la ecoul
loviturilor
de secure
 (Din volumul Fotografii miscate, in pregatire) 

vineri, 31 ianuarie 2020

Festivalul (Inter)Național de literatură eCREATOR la cea de-a VII-a ediț...

Secvente din timpul Festivalului eCreator daruite de TV Maramures. De la minutul 31, cu si despre Ion Toma Ionescu, laureat al Premiului Special de Poezie pentru volumul Al cincilea anotimp. Din pacate, ghinionistul de serviciu, cel ramas intotdeauna fara scaun la masa scriitorilor, tocmai cand Marian Ilea imi creiona un inspirat Laudatio(nu am avut parte de prea multe la viata mea!...) impreuna cu Romeo Ioan Rosiianu, s-a stricat aparatul de filmat... (Clic pe link pentru redare)