miercuri, 4 martie 2020

Fotografii mişcate



           Libertatea alegerii e panaceul creatorului. Tema asta mă pune pe gânduri. Se dă un câmp alb, întins, în ecranul monitorului, poate fi şi adânc, tridimensional, 5G Huawei, dacă ţii cu tot dinadinsul şi nu ţi-e teamă de coronavirus în poezie. Literele albe, fulgi de zăpadă rebeli, s-au strâns într-un brainstorming în norul negru din capul meu. Furtuna se dezlanţuie, viscolul se înteţeşte, o ceată de îngeri coborând din cer desenează sub troienele vălurite, cristiane pe schiuri. Fugitiv îmi zâmbesc, sporovăind mă înconjoară ca un aluniş tânăr, încercuind o pădure-mpietrită. Îmi scot briceagul şi retez scurt o nuieluşă dreaptă dintr-un snop de raze. O ascut la un capăt cum procedam în copilărie pe prundul râului când desenam în nisip soarele şi luna. Cu bagheta aceea va trebui să scriu pe zăpadă, tulburătorul eseu.
Despre libertate poţi avea abordări multiple. Important e să ai întotdeauna posibilitatea să alegi o direcţie nouă. Eu am ales să scriu în acest mod, alb pe alb, chiar dacă pe margine, juraţii, mă presează, înjură şi fac gesturi obscene arătându-mi cu degetul că sunt reguli şi scrisul nu poate fi de capul lui, autonom.
Nu sunt autonom, nu am auto-mobil cu care să mă plimb fără reguli de circulaţie, nu mai sunt tânăr. Împrumut de la rent a car, azi un automobil de culoare roşie, mâine unul argintiu… Le schimb după caz şi dispoziţie sufletească. Doar în week-end când vine muza să mă scoată din gândurile mele, ea conduce acelaşi tip de maşină luxoasă, o limuzină albastră rezervată din timp.      
          De ce nu conduc eu? Cum aş putea pierde spectacolul de lângă mine!?... Ţinuta perfectă, suplă, elegantă, uşor înclinată spre înainte, figura destinsă care se deschide, înflorind simultan cu apăsarea piciorului pe acceleraţie, şuviţa de păr ce-i intră în ochi, când îşi întoarce spre mine scurt privirea senină, mulţumită, genunchiul uşor dezgolit cănd apasă ambreiajul, bucuria manifestată când depăşeşte "momâile din trafic". „Ce-or fi căutând trovanţii ăştia pe banda a doua, n-am să pot pricepe!?...
Fericit şi eu de fericirea ei i-am arătat pe tabloul de bord viteza. Depăşise de mult admisibilul. S-a aşezat în scaun retrăgându-şi uşor piciorul de pe acceleraţie.
„Libertatea dacă n-are norme, e boemă ca viaţa fără urmări!”
           A virat uşor la stânga trecând dincolo de marginea drumului şi a oprit în spaţiul tridimensional. Un câmp, altădată alb, era nimbat de flori multicolore. Am strâns un buchet şi i l-am oferit cu drag. Eseul era gata
Până la firma rent a car de unde închiriase maşina am condus eu şi ea mi-a ţinut în braţe gândurile .

duminică, 1 martie 2020

Martie



O combinaţie dualǎ
alb-sângeriu…
Martie și-a ales
culoarea pereche,
potrivind candoarea
lângǎ pǎcatul viu. 


Când am desprins
în sfârşit
sarafanul nins
de bluza ta roşie,
prima oară,
neîndemânaticele-mi
degete-ghimpi
din priviri
au întins
dinainte,
bulgări
de trandafiri
în zăpada fierbinte



Şi a fost primăvară
şi am rămas fără cuvinte...

joi, 27 februarie 2020

Vitrine şi măşti



Au mai trecut zile. Vitrinierul şterge cu detergenţi BIO urmele lăsate de coronavirus în vitrinele goale, pregătind locul de expunere pentru portretele candidaţilor la locale. Va fi o mare înghesuială pe centimetrul pătrat de suprafaţă vitală, căci, încă se lucrează constituţional la anticipate.
În partea centrală, la loc de onoare, opoziţia democrată, mai bine zis, puterea interimată, şi-a câştigat dreptul să-l expună pe Nicuşor Dan, fericit, bătând palma cu premierul liberal interimar.
În curtea Spitalului Municipal pozează de zor, într-un pictorial încins, împărţind tuturor măşti de Oxigen, primarul general Firea. Gata-gata să cadă pe grămada de sare, când se privea în oglindă, n-avea stare, se ştie că useriştii din Consiliul general n-au dat aprobare pentru ninsoare şi n-a mai nins. Astfel nu s-a mai găsit zăpadă pentru decor, nici în pivniţele celor cu deszăpezirea.
Iar ştiftul ăla de viceprimar Bădulescu, cocoţat pe-o grindă, a sărit s-o prindă şi a căzut cu liftul.
Săracul Marcel Ciolacu! De la o vreme, coboară atent din nori cu pianul pe scări, arestat în proiect până la Congresul pesedist. E păcat şi trist să nu poţi să-ţi gestionezi stresul şi să devii prim solist la obiect, trăgând de sfori... Şi dacă tot nu poţi să fi tu alesul, poţi amâna eventual Congresul, nu-i aşa?...

Vine primăvara. Se aud păsările călătoare plecând din ALDE, spre ţări mai calde.
         Ştim noi ce vine cu adevărat? Cu coronavirusul  turbat şi clima asta în schimbare?...
Plai bălai - pamflet

luni, 24 februarie 2020

Dragobete, picioare iuţi





Cam pişicher Dragobetele sărută fetele!… 
De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere, Dragobetele se pare a semănat în urma sa, voit, atâta ceaţă şi uitare de sine, ca să ceară neîngrădit o sărutare, în fiecare primăvară, de amintire. Cum să nu-ţi placă să alergi fetele prin pădure, sau în câmp deschis şi ele să obosească bietele, adunând flori şi bureţi,  să se aşeze în „zăpada zânelor” şi să aştepte cu buzele întredeschise, sărutările promise ale Dragobetelui, care iată că în sfârşit a venit.
Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă acasă. Cu apa topită din omăt, stropindu-se în scăldătoare şi făcându-se farmece, pentru ca anul întreg să rămână iubită.
Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24 februarie, de ce să nu se repete şi în 28? De dragul sfârşitului iernii, se poate prelungi în 1 şi 3 ale lunii îngemănate, şi rămâne în aşteptare când iubeşti, şi în 25 martie, când mai e permisă o sărutare ca să te dumireşti.
Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180 de ani! Mai curând aş miza în urmele lăsate de daci. Puţinele cuvinte, atâtea câte ne-au rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete - picioare de ţap). Se zice că Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii pierduţi ai dacilor, ce mai contează unul, cu picioarele iuţi!... Prinzi fetele şi le săruţi!...
După credinţa poporului meu, tot în aceste zile animalele şi păsările se împerechează. Cum şi ele ca şi noi nu au părăsit niciodată locurile în care ne-am născut, se pare că la fel vizează şi ele focurile unui sărut...