vineri, 12 februarie 2021

Paşi de mazurcă


Iarna a pregătit de dimineaţă o pagină albă, ofertantă, din fulgi de nea pentu ca Simona Halep să scrie cu racheta ei, din îndepărtata Australie, încă o poezie românească. Nu putea să fie altfel!

N-a ieşit nici sonet, nici rondel, nici haiku japonez în formă fixă, dar nici o poezie prolixă, dezlânată, confuză deh, a vreunui mare poet ceh… (Nu vreau să par discriminatoriu şi nici arbitrar, personal nu ştiu nici măcar un poet ceh notoriu… E vina mea!)

Nu poţi fii totdeauna inspirat, şi atunci scrii un poem în vers alb, curat, echilibrat, aşezat. Disputa în sine n-a fost chiar un duel de vis! Simona neavând în raza ei vizuală nici vre-un Puşkin, care să se bată pentru onoare, şi nici vre-un puşcaş marin care să ţintească la fix, în soare.

 Narodnika Veronika Kudermetova, fată de comitet, s-a prins din start cine e poet! 6-1/ 6-3/

Nu vreau să glozes mai mult pe marginea victoriei, meritată fără îndoială în buzunarul gloriei. Ascult un vuiet polonez cum intră din afară pe fir şi creşte dinspre următorul turnir, în care Simona întâneşte iar, pe Iga Swiatek. Un suvenir nedorit cu veriga slabă, descoperit la Roland Garros.

Să sperăm că duminică, Halepina va veni cu lumina şi evident cu toţi aşii la ea! Are timp şi talent, să înveţe cu Darrin Cahill, paşii la mazurcă!...

 

joi, 11 februarie 2021

Terapie cu Simona

 


Nu mai e mult şi se împlineşte magnificul Deceniu al Simonei Halep.

Cea pe care o bănuiam la început că e unul dintre acţionarii principali, la cel mai mare consorţiu al dealerilor medicamentelor de inimă(tot e la modă acum sănătatea!) , ca să-mi dau seama la drum, după ani şi studii estetice de cercetare intensă, că de fapt, Simona doar aplică o terapie în masă, experimentală, curajoasă, de însănătoşire a naţiei şi a lumii ei de fani, cu episoade dramatice, chiar patetice, în serial, uneori. Băi calde şi reci, cum se poartă în plan mental, peste straturi de flori, genial pictate cu racheta pe hartă. Scapă cine poate!... Dar mai ales scapă de tahicardie planeta întreagă, prin călire şi artă!

Filmat cu drona spectacolul reuşit, pentru cine vrea să-nţeleagă cum se depăşeşte obstacolul, e ca un fel de trecere prin foc şi prin apă din prea multă iubire şi încredere de sine.

Întotdeauna dramatismul sportiv e total si aproape matematic în setul decisiv când dintr-un motiv sau altul Simo porneşte de la 1-5 sau 2-5! Se iese din clinci căzând în genunchi umil, luând-o de la început şi ridicând apoi la final în înaltul, zâmbetul cunoscut şi crucea.

Aşa s-a scris ieri în istorie. Simona Halep-Ajla Tomljanovic 4-6/ 6-4/ 7-5 Simona a câştigat, dar fără glorie…

miercuri, 10 februarie 2021

Un giuvaer la coroana Soranei

 


Nu de obrăznicie şi agresivitate poate fi bănuită Sorana, că-i lipseşte. Cu un tupeu şi o lejeritate dezarmantă, când îi iese, ea poate desfiinţa orice adversar se nimereşte în faţă sa.

Fie o câştigătoare de Grand Slam, fostă lider mondial, sau altă stea, indiferent că o cheamă Kvitova sau altcumva!

Fie pe organizatorii de turnee, care nu dau seamă competitorilor, de condiţiile neegale ca locaţie şi antrenament!

Fie pe propriul antrenor, ale cărui sfaturi vocale o deranjau evident, interferând ritmul muzical ce se auzea prin cască în urechile sale, invitând arbitrul să-i dea Cruciatului, cartonaşul roşu!

Fie că se include, in perso(a)na, celor mai aprigi duşmani ai săi, de nu mai aude Sorana  pe ce gard îi cântă cocoşu. Şi nu mai ştie ce mască să-şi pună, din bumbac, sub pălărie, la compleu, când se-ntâlneşte cu Ion Ţiriac sub raza de lună!...

Nu că mi-ar place obrăznicia, dar uneori e folositoare şi bună când te scapă de zmei! O poveste frumoasă partida cu Kvitova! 6-4/ 1-6/ 6-1!!! Un giuvaer din coroana Soranei, dintre cele mai strălucitoare.

Felicitări, te mai aşteptăm!

luni, 8 februarie 2021

A început australianul

 



Nu te duci aşa, taman până la capătul pământului, la antipozi ca să vii de-acolo cu mâna goală. Simona şi-a propus să se întoarcă acasă cu un colier de perle. Şi iată că azi în prima zi şi-a prins în şirag prima mărgică. A găsit-o pe plajă printre scoici, sub privirile admirative ale câtorva canguri, fără să fie nevoie să se scufunde în adâncuri.   Scriam aceste lucruri după primele 27 de minute din partidă, când s-a încheiat primul set cu 6-2. După cel de-al doilea nu doresc să-mi irosesc crude cuvintele. Le mai ţin să se pârguiască în soarele australian. Consemnez doar victoria 6-1!

duminică, 7 februarie 2021

Reconversie liberală



O amintire pamflet din vremea când Crin era divin…

(07 februarie 2014)

Reconversie liberală

(Nici o asemănare…etc,etc)

 

PSD-ul agitat de stăruinţa premierului Pontonel de a lovi tot timpul cu bâta în baltă, doar-doar se vor face valuri și va fi răsturnată barca marinarului, pare o apă murdară, flămândă, pregătită să înghită topirea zăpezilor și rămășiţele liberalilor, ca să se năpustească apoi umflată peste ţară, peste gospodăriile și grădinile oamenilor care, în întâmpinarea codului roșu și-au instalat în podurile caselor televizoare și așteaptă sǎ pice din cer SMURD-ul lui Arafat, cu pâine şi sare. Că apă e Slavă Domnului!

          Ce fac liberalii? Cică ar vrea sǎ intre la guvernare, de mâine. Cumva repoziţionaţi. În loc de saci de nisip, să-și întărească malurile la guvern, cu bolovani mai bărbaţi.(Vezi propunerile de miniștrii.)

          Și consideraţiile ar putea continua.  

          L-am ascultat pe Antonel, viitor președinte interimar, abordând o problemă spinoasă, liberalismul, răspunzându-i lui Pontonel, înainte sǎ plece  în carnaval la Soci, la întrebarea cine mai e liberal azi?

          – Da noi ce suntem, costoboci? I-a răspuns Crin. Liberalismul însemnă a înţelege lumea în care trăim. Individul sǎ fie mai presus de lege!... (Cine seamănă vânt culege…)

Mai presus, că altfel murim Mitici. Noi nu vrem baroni ci lideri politici.

          Și presei din spate, care se tot vânzolea în sală, cu voce tare, i-a ars din capul mesei cu mânie liberală, o ghiulea peste bot să-i închidă clampa.

          – Mă băieţi, staţi liniştiţi(!), aici nu suntem într-o autogară la Madrid, noi facem un proiect solid pentru ţară! Tăceţi sau ieşiţi afară! Fiţi patrioţi! Şi s-a stins lampa.

N.A. Bietul Crin nu mai e divin azi! Dacă priveşti peste gard cum stăm, în orice partid lucrurile s-au schimbat oleacă. Doar Arafat a rămas leopard… În PLUS  ne vaccinăm de Covid şi ne-am îmbogăţit cu Şoşoacă…