Troparul învierii

 

Râde iarăşi primăvara,

de noi râde!

Şi-a tras mască de gâde

din flori

pe urechi

şi, la schimbarea

de gardă,

spre zori,

a extras dintr-un

tablou vechi

cu eşafod,

o halebardă...

 

Norod de lumânări

aprinse

se scurgeau izvod,

cuvânt

din cuvântul

lui Hristos,

pornit din icoană,

rostit rar,

ritos,

înspre noi

pe limbă

de clopot…

 

un miriapod

în marele lui tropot

înviază din mormânt

acoperindu-ne

în coloană

cu un nimb

de pământ

stelar, clisos

 

în urmă-ne,

la schimb,

poetul

negociază

capetele însângerate

ale lalelelor,

un dolar

buchetul…

Ca să ajungi împărat sau împărăteasă, e simplu şi îndeajuns de complicat

 

De ce simplu, când poate fi complicat!?... Să-ţi mai antrenezi nervii faţă-n faţă cu duşmanul!… Să aduci şi să pui un pic de dramatism(!), că aşa e planul, să nu creadă spectatorul nedistanţat social, care a riscat şi a plătit banul lichid pe bilet, că a venit degeaba la teren, mai bine nu venea, sta acasă şi spărgea nuci pentru cozonaci, nu-i aşa?... Taci, nu zici nimic?

Ar putea crede fireşte, dacă ar fi rămas înscris la sfârşit pe tabelă 6-0/6-1, că trăieşte un vis urât, instant i-ar fi stat în gât!(după 5-1 e mult mai palpitant 7-5-ul ăla chinuit!)

Ar fi murit spectacolul la Madrid, şi săracul de Ţiriacul ar fi fost pus cu spatele la zid, iar Caja Magica ar fi devenit Mutua Tragica!...

Tenisul e un joc dintr-o altă cultură, nu poţi să bagi capul în zgură, sau în iarbă şi să te visezi împărat că ţi-ai luat-o în barbă, dacă liberul arbitru n-a fluierat!

Aşa scriam în cronica partidei cu Sorribes Tormo, puţin intrigat de emoţiile Simonei la final, pe care şi le-a creat singură dându-se jos de pe cal şi îmbrăcându-şi prea din vreme rochia de bal.

Şi în partida de ieri cu chinezoaica Saisai Zheng, Simona a servit desertul înaintea vinului, cu aceeaşi lingură de lemn. A fost 6-0/ 6-4! ca la teatru şi toată lumea mulţumită a plecat acasă.

O fi vreun semn al destinului, treci prin încercări, până să iasă în lumină fiică fericită a ploilor! Noi romanii, birlicii din strunga oilor, suflăm şi în ciorbă neîncălzită, dar mai avem o vorbă cu delicii pe bune, drăguţa de ea, plină de înţelepciune:

Nu pune căruţa înaintea boilor! Măcar să fie tot aşa!...

Paşti în familie

 

Atâta bunăstare a zilei şi atâta spaţiu binecuvântat de lumina blândă a soarelui primăvăratic sub cortul albastru, traversat rar de o umbră fugară de nori albi. Ne-am strâns acum doi ani la Rădeştii de Muscel în Duminica Paştilui să petrecem cu familia în amintirea zilelor unice rămase în urmă într-o copilărie fără griji… Grijile erau şi-atunci, poate mai mari, dar nu în sarcina noastră a copiilor…

Anul acesta nu a fost la fel de darnic şi binevoitor! Alex şi părinţii lui sunt în Germania cu ceva treabă la o clinică, dea Domnul să fie bine(!), iar ceilalţi fără mască, bucurându-se fiecare pe bune de familia lui restrânsă, cât a putut s-o adune.

Planul e a la anul dacă o vrea Dumnezeu să ne strângem din nou împreună tot clanul, cum îi plăcea mai presus de orice socrului meu Titi Dumitrescu, să se bucure şi el de acolo de sus!