“OK, nu avem aur, poate e şi vina noastră a sportivilor şi antrenorilor, dar numai a noastră?...”
Dardani-ANA, MARIA POPESCU, Brânzici a noastră, singura medaliată
olimpică de până acum(trag nădejde să nu rămână singură până la sfârşit, cu toate
că am merita asta ca naţie!...), l-a făcut de oaie, mai bine zis de
berbec, pe ministru sportului, îngenunchindu-l cu adevărurile vorbelor ei rostite
simplu şi curajos, mai ascuţite decât spada de muşchetar din dotare. Ca să zic aşa, Ana a învăţat de la
chinezoaică din finală, că tuşa de aur e vitală dacă e dată la timp.
“Credeam că mă așteptați cu cecul ăla de 5
milioane (n.r., euro), dar nu-i problemă mai avem timp să mi-l dați și să facem
o sală nouă de sport pentru copii!”
A răspuns ministrul înmânându-i o diploma înrămată
şi un buchet de flori şi parcă am auzit răgetele măgarului din poveste căzut
într-o fântână secată.
“„După părerea mea şi dacă bugetul federaţiei de
scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana-Maria tot nu câştiga
aurul…”
Ar trebui în viziunea mea luat taurul de coarne, dac-o
mai fi vreun taur pe undeva printre noi, că măgarul oricum n-are coarne şi
încăpăţânat cum e, cu crucea lui de sfânt pe spinare, îl poţi acoperi în
făntănă cu pământ, se scutură şi iese de acolo tot în picioare…
Felicitări Ană şi mulţumim frumos! Argintul în aliaj cu spiritul tău, e mult mai
preţios.
