Alcoolul şi creaţia

 

        Pornind de la un interviu al lui Ioan Es Pop, unde recunoaşte că în creaţie alcoolul face minuni, în zorii dimineţii am dat un search pe blogul meu, Pasărea ceţii, care în decembrie anul viitor va împlini o vârstă aparte, 14 ani, şi se va putea prezenta şă-şi ia o nouă carte de identitate, cu cip, două amprente personale şi imagine facială în loc de chip.
        Drept e că de-a lungul celor 13 ani de copilărie în libertate, am beneficiat ca autor, la greu, luând aproape de-a gata, în draft, toate cărţile mele din postările de pe blog şi le-am strâns pe raft, expuse ca statui de tanagra într-o expoziţie la INDAGRA a nimănui şi a tuturor... Ar fi de plâns să rămână doar un drog al meu...
        Nu se poate vorbi de un plagiat presupun, căci eu le-am visat mai întâi în dialogul cu pasărea, sorbind de protocol, iar şi iar, dintr-un pahar rafinat cu alcool. Când bei sucuri din fructe exotice, portocale, lămâi, fiind minor, blogul, n-ai voie să fi autor de vise erotice, că te încurcă la zbor...
        Cum spuneam, am dat un search scriind în căsuţă: „Din alambicul gândirii” şi, ca din ceaţă mi-a apărut în faţă una dintre binefacerile omenirii. Un alambic, altceva nimic(!), după care, s-a insinuat o tabletă discretă, Misterul creaţiei. O postez în continuare aici:

        Însăşi biblia ne amăgeşte ceţoasă că nici focul, nici pământul, nici apa şi nici măcar femeia n-a ispitit misterul creaţiei. La început a fost cuvântul. Cuvântul Lui Dumnezeu.
Nu trebuie să ne facem probleme către cine l-a rostit, în ce limbă... Sigur însă acel cuvânt nu a fost onomatopeic, scurt, sentenţios sau silabisit greoi, ci a fost un cuvânt lung cu inflexiuni învăluitoare ca un vers fără îndoială muzical, dacă atât de mult i-a plăcut Atotputernicului să-l asculte şi să-l moduleze ulterior, aşezându-l la temelia lumii acesteia.
        Tot atât de încredinţat pot fi, că bucuria creaţiei s-a sfarşit la capătul nopţii, când Ziditorul a întrezărit femeia într-o margine, întinzându-şi la soare pielea catifelată peste reliefurile rotunjite între degetele lungi ca nişte raze ale gândului Creatorului.
        Astfel, marele poet a încercat să potrivească sunetul cuvintelor ca o mantie peste trupul gol al femeii. Într-o clipă de rătăcire şi uitare de sine, a căzut în ispită deşirând firul vestmântului, să poată admira în voie splendoarea desăvârşită a formelor. 

        Ce nu ne spune scrisura este, unde era măsura, Potirul Sfâtului Graal, din care Creatorul sorbea din când şi când? Rar...

Fotografia originală a Tobârlanilor

            Am descoperit întâmplător fotografia originală a Tobârlanilor, personajele romanului meu, Tobârlanii - Guşterele reloaded/ reinventat(e), apărut de curând în Editura Hoffman. Copilul din dreapta în costum alb, White Knight, neaoş românesc şi pălărie de fetru, este tatăl meu, Toma Ionescu. Doar Gogu în costum englezesc şi cravată era mai şmecher şi nu purta pălărie, dintre fraţi. Dar să vă fac prezentările  de la stânga, la dreapta şi de sus, în jos, pentru fixare, cum îmi place mie să spun, ca să nu vă încurcaţi când veţi citi cartea şi veţi dori să identificaţi personajele: Lenuţa, Tanţi, soţia lui Gogu în stânga lui, Nilă, Nicolae, Miţa, Tobârlan sau Guşterele Ăl'bătrân, mijind sub mustaţă, Gica, Lina, mama-mare, Veronica şi Toma precum am zis.

        Cartea poate fi cumpărată online de la următoarele librării:

https://www.emag.ro/search/fictiune/stoc/tobarlanii/c?ref=lst_leftbar_6407_stock 

https://www.librariadelfin.ro/carte/tobarlanii-gusterele-reloaded-reinventate-editia-a-iii-a-ion-toma-ionescu--i107787

https://www.editurahoffman.ro/produse-1/tobarlanii-ion-toma-ionescu.html

https://www.librarie.net/p/414077/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-a-iii-a

https://www.magazinul-de-carte.ro/carte/4836f/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-iii-ion-toma-ionescu

N-am primit mită de la editură pentru reclamă, eu vreau doar cartea să fie citită şi cunoscută, aşa cum merită, de cât mai mulţi . Vă doresc o lectură plăcută şi sincer, cred că va fi!

Barograful

 

Anonimi facem glume, ne căţărăm pe înălţimi, folosim nume mari şi ni se pare că trăim în aceeaşi lume…


Îmi striga deunăzi Ioan Es Pop,
blând din fire, dar în răspăr,
din Ieudul lui cu flori de măr,
înflăcărând într-o înzăpezire.
Poete, tu nu ştii cine eşti,
sau n-ai simţit covidul,
îmbălsămând inimi pietrificate!
Altfel, cum de mai înnegreşti
zidul unei haznale
cu versurile tale incifrate?...

Mai apoi, Adrian Alui Gheorghe,
paznic de ploi în comunitatea artelor,
(Felicitări pentru premiu(!)
în acord cu el! Dar nu-mi cere nimeni acordul...)
îmi oferea libertatea, să scriu:
Ionescule, fii rebel, militant şi viu!
e important să ţii nordul!...

I-am ascultat pe cei doi zei,
Şi am continuat să mă joc
şi să postez tale quale
pe facebook, în diverse pagini,
versuri şi imagini cu femei
goale, alăturate.
Poze viu colorate,
aşteptând like-urile esenţiale
în doze separate,
înregistrate discret pe un barograf
şi, am constatat,

că decât poet, mai bine să fii fotograf!...

Fotografii: Alexandra Ivănuţ

Acatist

 

Viaţa cărţilor depinde în mare măsură de vieţile oamenilor. Nu te împlineşti în literatură şi nu poţi ajunge ca unitate de timp, preţ de o scânteie pe raftul Bibliotecii din Alexandria, dacă ai norocul să întâlneşti pe parcursul drumului tău de carte, doar oameni care se scurg pe lângă tine în moarte clinică, cu priviri reci şi indiferente, de parcă n-ar fi atins în viaţa lor măcar o femeie, fără să guste din frumuseţea unei sărbători de duminică. Căci ce e cartea decât un sărindar în viitor?

Dacă recurg la memoria mea de autor mai puţin cunoscut, constat că n-am trecut prin ţara de foc, dar nici n-am îngheţat de ger în împărăţia gheţii. Scriam undeva un vers mincinos: Îmi ajung degetele de la o mână…/ până finalizez de numărat în gând prietenii/ şi-mi pare că-s ciung şi mă doare când realizez/ că am operat doar cu numere binare?

Privind raftul meu, pot spune asta cu asupra de măsură, uneori şi duşmanii mi-au fost prieteni.

Cărţile mele s-au bucurat în ordinea anilor înscrişi pe „tricou” de apropierea unor oameni minunaţi unii dintre ei deveniţi îngeri: Gheorghe Tomozei, Daniel Deleanu, Vasile Ghinea, Tatiana Vişescu, Raluca Adelainne Păun, Călin Vlasie, Virginia Paraschiv, Emanuel Pope, Petre Anghel, Marian Barbu, Marin Ioniţă, Domniţa Neaga, Daniela Toma, Alexandru Cistelecan, Gabriel Cojocaru, Adrian Suciu, Firiţă Carp, Florin Dochia, Ioan Romeo Roşiianu, Eugen Pohonţu, Frederik Weerkamp, Zorin Diaconescu, Nicole Dina, Daniel Luca, Daniel Marian, Cristian Gabril Moraru, Adrian Alui Gheorghe, Andy Barcan, Ştefan Mitroi, Eva Monica Szekely. Au mai scris despre cărţi Augustin Doman, Mioara Bahna, Diana Maria Popescu, Dumitru Ungureanu, Aurel Sibiceanu, Virgil Diaconu, Marin Ioniţă, Magda Grigore, Denisa Popescu Martin, Liliana Rus, Lazăr Irina, Romeo Aurelian Ilie, Bucur Serghie, Marian Ilea, Petronela Apopei, Daniel Mariş, Mamier Angela Nache.

Şi nu în ultimul rând ar trebui să trec aici ca într-un acatist literar, editurile care le-au dat viaţă: Ed. Tip-Naste(1), Ed.Paralela 45(5), Ed Transilvania(1), Ed. Inspirescu(2), Ed. Art Creativ(3), Ed. Grinta(2), Ed. eCreator(2), Ed. Detectiv Literar(2), Editura Hoffman(1).

Fum fără foc

Invariabil îmi încep dimineaţa, căutând ştirile şi comentariile sportive pe GSP. Apoi, trec la actualităţi de obicei în Hotnews pentru alte evenimente din lumea care contează. Urmează facebookul şi abia după aceea deschid paginile în care lucrez şi constat iar şi iar că în continuare tot nu se scriu singure şi e necesar să prestez...

Astăzi comentariile erau alocate pe GSP sportului rege, care de mult pentru Românica a decăzut de la stadiu de monarhie constituţională, la o anumită stare de boală, un fel de pandemie a sărăciei şi prostiei consolidate, ce a ieşit în faţă în toată splendoarea ei democrată, de la nivelul cel mai de vârf.

Am parcurs câteva opinii cât se poate de pertinente în condiţiile date ale presei actuale aservite fenomenului, dar înainte de toate, trebuie să menţionez că în timpul meciului cu Islanda, enervat la culme, am făcut un abuz şi mă autodenunţ. Le-am închis gura celor doi crainici comentatori Mironică şi celălalt, nu-i ştiu numele şi nici care dinte ei e mai înalt, mai viu, că în toată piticenia lor anostă, era doar pustiu. Când l-ai ascultat la viaţa ta pe maestrul Cristian Ţopescu, Dumnezeu să-l odihnească şi l-ai avut model, cum poţi apărea în televizoare atât de chel, fără nicio chemare?

Ce am înţeles din textele scrise online? Se făceau calcule despre şanse cum că dacă batem la Liechtenstein e încă bine, putem spera la calificare. Cu privire la joc, am jucat excelent dar n-am avut noroc. Fum a fost ne-a lipsit puţin foc! Mai apoi, citind mai departe despre conferinţa de presă a lui Rădoi de după meci, m-au cuprins fiori reci ca de moarte. Cât tupeu să ai să stai în faţa presei 47 de minute fix şi în loc să taci spăşit c-ai dat chix şi să-ţi întinzi pe oase, ca pe culmea de rufe, carnea de tun la uscat, tu să-l iei la ţintă în propria flintă şi să-i ataci pe Marica şi Stochiţă!... Nu că Stochiţă ar fi vreo fiţă la cât de tehnic şi fudul a fost! Ca bun sfetnic ar fi bine să-l iei cu tine la drum şi să vă ascundeţi într-un adăpost! Ce eşti nebun!?...

Frica mare e că  nici acum nu-i destul!