Reţeaua

Eu când scriu, trebuie să aud cuvintele!

Fie şi în gând dacă nu le scandez

cu voce tare. Există o traiectorie,

un ritm interior în urcare, definit

de-a lungul lungimii de undă, care

dacă se frânge din zbor o secundă,

înseamnă că i-am greşit Lui Dumnezeu

undeva...

 

Ca să nu-L supăr, refac scriitura

şi încerc să o mai înalţ cu un diez,

să nu pierd nimic din făptura originală

a tainei. Şi chiar de nu potrivesc magic

măsura, mă implic şi nu mă las doborât,

până ce croiala hainei lasă să se-audă

splendoarea vie avută ca model,

nudă.

 

De la o vreme nu mă mai ajută urechile,

ţiuie ca presiunea tăcerii într-un batiscaf.

Ştiu ţiuitul încă din copilărie, l-am ascultat

cu lobul urechii sub pălărie, pâlnie, lipit

pe un stâlp de telegraf, în mijlocul verii,

bătând cu o piatră semnale morse

către cer...

 

În plus, o căţea lupă cu dinţii de fier

latră şi, parcă muşcă din inima mea,

şi nu mai pot intra cu Dumnezeu

în reţea...

Art Creativ la Chez Gabi

Aşa cum ne-a obişnuit Daniela Toma şi nu în calitate de scriitor cu o puternică şi originală individualitate artistică(măcar pe tărâmul acela ştie că luptă pentru ea!), ci în calitate de editor şi animator cultural îşi duce până la capăt un proiect asumat, indiferent de greutăţile întâmpinate şi încheie cercul totdeauna printr-un eveniment, care devine memorabil pentru cei implicaţi sau paticipanţi ocazionali.

Citesc azi pe facebook-ul Danielei un anunţ pentru prieteni

„ÎNTÂLNIRE ART CREATIV

20 februarie, ora 15, Chez Gabi, Bd. Iuliu Maniu nr 11

Pentru că lumea este închisă încă, o putem deschide noi cu o carte, cu mai multe, chiar, de aceea, în această zi propunem prietenilor o întâlnire cu cele mai frumoase cărţi Art Creativ ale anului trecut, pe care le vom evidenţia, aşa cum facem mereu, îi vom premia pe autorii lor, le veţi putea achiziţiona cărţile, ne vom aminti de prietenii care nu mai sunt printre noi, aducându-le un omagiu, vom socializa, vom asculta muzică bună, adică, vom devia puţin cursul timpului, atât cât să ne asumăm starea de bucurie printr-un tratament natural de lectură fără efecte adverse, vă asigur...

Desigur, ca să nu avem probleme, vom respecta regulile impuse de pandemie, vom avea asupra noastră certificatul verde sau un test recent...”

O văd deja pe Daniela, atentă la toate amănuntele, emoţionată ca un pictor(ea este şi pictor!) la propriul lui vernisaj, dând un ultim ocol cu privirea să inspecteze dacă lumina cade bine pe tablouri şi nu sunt estompate culorile, umbrind profunzimea perspectivei, rugându-l pe Ionuţ să potrivească la microfon sunetul şi apoi împărţind zâmbete dând un semnal discret cu bagheta. Putea să intre muzica şi poezia!

Mulţumim Daniela, venim!

La majorat

 

O editură poartă în lume pe tăcute cuvântul lui Dumnezeu care-şi găseşte astfel calea spre a pătrunde în inimile oamenilor. Ce are particular Editura Detectiv literar şi vorbesc în cunoştinţă de cauză, dacă treci prin sediu şi asta nu-i o clauză la contract, e imposibil să pleci fără o fărâmiţă (o firiţă cum îmi place mie să zic!) din sufletul mare şi magic a lui Firiţă!

Don Firiţă să ne trăieşti mulţi ani!

Adevăr şi minciună

Când m-am descoperit în obiectiv prima dată la şcoala primară, un π-on rătăcit pe reticul, fluturam steaguri în gară, nu aveam motiv să nu cred că voi fi şi eu un călător de succes. Îmi trebuia un vehicul şi am ales dintre toate, locomotiva cu aburi pe calea ferată

Ulterior, mijeau zori, m-am urcat la bord îmbrăcat cu costum şi cravată, dând la lopată munţi de cărbuni, stabilind recorduri, înconjurat de emisiuni de nori nimbus albaştri, sau răsucind cu un inbus arcul din jucăria fermecată, ţintind la drum aştrii în norduri de fum

În primul sezon mi s-a părut călătoria uşoară. Opream în fiecare gară, împărţind fetelor adevăr şi minciună, ramuri cu flori de măr şi săruturi sub clar de lună şi, în joacă mai anexam un vagon. Începuse să-mi placă. Roi de fluturi desenau în răspăr arabescuri pe geamuri…

Cu timpul s-a îngreunat garnitura. Fierul ca fierul, a oxidat până şi umplutura din el. Pare că trosnesc şinele când trece locomotiva prin tunel, trăgând din greu şi respirând febril în cerul ostil. Nu se mai opresc ploile, de parcă s-ar fi uitat Dumnezeu privind  cum dansează ude şi se hârjonesc, noile paparude...

 

Umbra de sine

 

Probabil că pe chipul niciunui sportiv, în timpul confruntării, nu se afişează concentrarea atât de senin şi intens, ca atunci când un operator inspirat întârzie pe faţa Simonei Halep, aducând în prim planul aparatului său, lumina ce vine din interiorul sportivei noastre, a cărei frumuseţe neatinsă de ură şi duşmănie şi nestrăfulgerată de panică, stă în echilibru, dominând impasibilă lupta.

Se mai întâmplă, mai ales când are în faţă unul din lupii tineri ai momentului, liniştea să-i fie trădată de îndoieli, căci talentul, beţia tinereţii şi setea de sânge poate fi nemăsurată şi e greu de ţinut în frâu la o sălbăticiune care încă nu şi-a testat limitele. Se simte asta la Simo şi începe să se grăbească la serviciu, nu-şi mai ia pauzele atât de neceare respiraţiei şi-şi varsă nervii pe biata rachetă, trântind-o de pământ. Dar şi atunci duşmanul nu e adversarul din faţă, ci sinele, personajul pe care îl întruchipează umbra de sine, căreia i s-au îngreunat picioarele şi-i încurcă alergarea.