Când m-am
descoperit în obiectiv prima dată la şcoala primară, un π-on rătăcit pe reticul,
fluturam steaguri în gară, nu aveam motiv să nu cred că voi fi şi eu un călător
de succes. Îmi trebuia un vehicul şi am ales dintre toate, locomotiva cu aburi pe
calea ferată
Ulterior, mijeau
zori, m-am urcat la bord îmbrăcat cu costum şi cravată, dând la lopată munţi de
cărbuni, stabilind recorduri, înconjurat de emisiuni de nori nimbus albaştri, sau
răsucind cu un inbus arcul din jucăria fermecată, ţintind la drum aştrii în norduri
de fum
În primul sezon mi
s-a părut călătoria uşoară. Opream în fiecare gară, împărţind fetelor adevăr şi
minciună, ramuri cu flori de măr şi săruturi sub clar de lună şi, în joacă mai
anexam un vagon. Începuse să-mi placă. Roi de fluturi desenau în răspăr
arabescuri pe geamuri…
Cu timpul s-a
îngreunat garnitura. Fierul ca fierul, a oxidat până şi umplutura din el. Pare
că trosnesc şinele când trece locomotiva prin tunel, trăgând din greu şi respirând
febril în cerul ostil. Nu se mai opresc ploile, de parcă s-ar fi uitat Dumnezeu
privind cum dansează ude şi se hârjonesc,
noile paparude...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu