duminică, 13 februarie 2022

Tenisul şi poezia



Sunt dintre cei care aşteaptă şi primesc zâmbetul victorios al Simonei Halep ca pe finalul deschis al unei poezii. Ca şi cum închinându-se cu privirea ridicată ar înţelege că a mai atins o treaptă în revelaţia de a fi, numai ajutată de Dumnezeu

Admit, poezia pe care ne-am fi dorit-o scrisă  la Melbourne, nu s-a arătat.

N-a ieşit nici sonet, nici rondel, nici haiku japonez în formă fixă, dar nici o poezie prolixă, dezlânată, confuză deh, a vreunui mare poet ceh… (Nu vreau să par discriminatoriu şi nici arbitrar, personal, nu ştiu nici măcar un poet ceh notoriu… Vina mi-o însuşesc, dar nu înseamnă că am comis o crimă. Am vrut doar să potrivesc o rimă!...)

Nu poţi fi totdeauna inspirat şi atunci scrii un poem în vers alb, curat, echilibrat, aşezat. Competiţia în sine pentru ea în turneu n-a avut dueluri de vis! Simona neavând în raza ei vizuală nici vre-un PUŞKIN care să se bată pentru onoare, şi nici vre-un PUŞCAŞ marin care să ţintească cu luneta din plin în soare.  

S-a stârnit din senin în cel de-al patrulea meci al lui Simo peste terenul de joc dintr-un CORNET de tabloid franţuzesc vechi, un ALIZEU torid ce-ţi dădea fiori reci în urechi. Şi dăi şi te luptă, două fire două paie ia Ciuleandra lă bătaie, cu tema din La Boema a lui Charls Aznavour. Zeii lor de la antipozi n-au ştiut refrenul românesc. Aşa a fost vă jur!

Nu vreau să glosez mai mult pe marginea istoriei de la Melbourne, a fost ratată poezia gloriei, dar până la Roland Garros trecând prin Doha şi Dubai va trebui să le amintim arabilor cântecul, Hei tramvai cu etaj şi tras de cai...

Are Safo o mare poetă a antichităţii un vers care i se potriveşte lui Simo

Cea care fuge acum de tine te va urmării, și, dacă nu te iubește, te va iubii!

Să-i urăm succes Simonei şi celorlalte românce care se pare că au început anul cu dreptul!

vineri, 11 februarie 2022

Să fie Ciuleandra

 


Fetele noastre în 2022 arată bine! Şi ca nivel de joc, şi ca bagaj tehnic, şi ca disponibilitate la efort, şi ca motivaţie şi confort psihic, ca estetică şi eleganţă a mişcării, şi în consecinţă.  ca rezultate! Şi de ce să nu recunoaştem, şi ca modele de ţinută şi frumuseţe sportivă! Dacă WTA ar avea în vedere să organizeze un concurs de Miss World Tennis fără îndoială că româncele s-ar regăsi printre finaliste.

Astăzi la St. Petersburg i-a venit rândul să fie divă, Irinei Begu. Ca urmare, sigură pe sine şi conştientă de atuurile ei, a obţinut dreptul să evolueze pe prima scenă în semifinalele competiţiei, obţinând o victoria fără dubii în faţa Terezei Martincova, 6-4/ 6-2!/.

După ce o scosese din competiţie pe Petra Kvitova, cu un uluitor 6-0(!) în setul doi, Irina noastră a devenit oficial spaima cehoaicelor.

Următorul dans al Irinei la St Petersburg, va fi într-un ritm belgian cu Elise Mertens, sau un dans din însorita ţară a lui Zorba, cu Maria Sakkari. Nu contează cu cine, amândouă sportivele sunt la fel de valoroase. Important e să auzim la finalul partidei vocea Mariei Tănase şi să admirăm cum ştie să dansează Ciuleandra Irinuca noastră.

joi, 10 februarie 2022

Reţeaua



Eu când scriu, trebuie să aud cuvintele!

Fie şi în gând dacă nu le scandez

cu voce tare. Există o traiectorie,

un ritm interior în urcare, definit

de-a lungul lungimii de undă, care

dacă se frânge din zbor o secundă,

înseamnă că i-am greşit Lui Dumnezeu

undeva...

 

Ca să nu-L supăr, refac scriitura

şi încerc să o mai înalţ cu un diez,

să nu pierd nimic din făptura originală

a tainei. Şi chiar de nu potrivesc magic

măsura, mă implic şi nu mă las doborât,

până ce croiala hainei lasă să se-audă

splendoarea vie avută ca model,

nudă.

 

De la o vreme nu mă mai ajută urechile,

ţiuie ca presiunea tăcerii într-un batiscaf.

Ştiu ţiuitul încă din copilărie, l-am ascultat

cu lobul urechii sub pălărie, pâlnie, lipit

pe un stâlp de telegraf, în mijlocul verii,

bătând cu o piatră semnale morse

către cer...

 

În plus, o căţea lupă cu dinţii de fier

latră şi, parcă muşcă din inima mea,

şi nu mai pot intra cu Dumnezeu

în reţea...

sâmbătă, 5 februarie 2022

Art Creativ la Chez Gabi



Aşa cum ne-a obişnuit Daniela Toma şi nu în calitate de scriitor cu o puternică şi originală individualitate artistică(măcar pe tărâmul acela ştie că luptă pentru ea!), ci în calitate de editor şi animator cultural îşi duce până la capăt un proiect asumat, indiferent de greutăţile întâmpinate şi încheie cercul totdeauna printr-un eveniment, care devine memorabil pentru cei implicaţi sau paticipanţi ocazionali.

Citesc azi pe facebook-ul Danielei un anunţ pentru prieteni

„ÎNTÂLNIRE ART CREATIV

20 februarie, ora 15, Chez Gabi, Bd. Iuliu Maniu nr 11

Pentru că lumea este închisă încă, o putem deschide noi cu o carte, cu mai multe, chiar, de aceea, în această zi propunem prietenilor o întâlnire cu cele mai frumoase cărţi Art Creativ ale anului trecut, pe care le vom evidenţia, aşa cum facem mereu, îi vom premia pe autorii lor, le veţi putea achiziţiona cărţile, ne vom aminti de prietenii care nu mai sunt printre noi, aducându-le un omagiu, vom socializa, vom asculta muzică bună, adică, vom devia puţin cursul timpului, atât cât să ne asumăm starea de bucurie printr-un tratament natural de lectură fără efecte adverse, vă asigur...

Desigur, ca să nu avem probleme, vom respecta regulile impuse de pandemie, vom avea asupra noastră certificatul verde sau un test recent...”

O văd deja pe Daniela, atentă la toate amănuntele, emoţionată ca un pictor(ea este şi pictor!) la propriul lui vernisaj, dând un ultim ocol cu privirea să inspecteze dacă lumina cade bine pe tablouri şi nu sunt estompate culorile, umbrind profunzimea perspectivei, rugându-l pe Ionuţ să potrivească la microfon sunetul şi apoi împărţind zâmbete dând un semnal discret cu bagheta. Putea să intre muzica şi poezia!

Mulţumim Daniela, venim!

























joi, 3 februarie 2022

La majorat

 


O editură poartă în lume pe tăcute cuvântul lui Dumnezeu care-şi găseşte astfel calea spre a pătrunde în inimile oamenilor. Ce are particular Editura Detectiv literar şi vorbesc în cunoştinţă de cauză, dacă treci prin sediu şi asta nu-i o clauză la contract, e imposibil să pleci fără o fărâmiţă (o firiţă cum îmi place mie să zic!) din sufletul mare şi magic a lui Firiţă!

Don Firiţă să ne trăieşti mulţi ani!