vineri, 15 aprilie 2022

De azi, Simfonia lalelelor

 


A zis odată un Dumnezeu către alt Dumnezeu: „Nu te grăbi cu lucru, nu lucra prea repede!” Ca să iasă lucru frumos(!), completez eu. Să nu existe dubii, sfatul acesta i-a fost dat lui Brâncuşi de către Auguste Rodin.

 Şi natura are ritmul ei pe care nu trebuie să-l tulburi, iar în creuzetele primăverii, nu există o dată anume, fixă, când lalele însufleţesc în petalele lor catifelate, toate culorile posibile.

Către sfârşitul lui martie, în fiecare an, primarele Piteştiului indiferent carele va să fie, cheamă la el nişte rudărese din Malu Vânăt să-i dea cu ghiocul şi, stabilesc împreună zilele de sărbătoare ale Simfoniei lalelelor.

 Anul ăsta, fără grabă, evenimentul a picat între 15-17 aprilie şi ca noutate importantă şi-a mutat reşedinţa. Nu ştiu cine a avut inspiraţia, dar e de felicitat că a ţinut cu noi şi ne-a scos la plimbare din aglomeraţia de pe Strada Mare, în Parcul Zăvoi. La o adică nu strică să însoţeşti frumosul cu puţină mişcare

 


joi, 14 aprilie 2022

105. selfie

 


 















silueta unei preotese

a soarelui alb

se insinua ca o

bulă papală

în catedrală

 

lipită de mine

lac de sudoare

în așternutul

bolnav…

 

făcea selfie

în privirea mea

goală derutată

și am simţit-o

plonjând

meteorit

prin branulă

 

lumânarea

ardea

întunericul

dispăruse

din salon

ceara se topea

într-un faeton

de miere

 

și-n dulce durere

m-am trezit



duminică, 10 aprilie 2022

Dans la bară

(pandemică).

Stăm în case (ostatici),
împletind apatici
din fuioare de nor
plase de vânt...
La televizor se transmite
o dramoletă uşoară
dintr-un serial
cu o planetă bizară,
rămasă fără semnal
şi fără oameni.

Un înger în cer,
răstoarnă în draci,
sub brăzdarul de fier,
cenuşă şi oase de fum,
rămăşiţe şi scrum
dintr-un sol
altădată roditor
dat la lopată
tunat pe goarnă
mărunţit şi cernut
ca la carte,
pământ de flori
cărat în saci
atins de moarte...

Nefericita aia,
cu coasă,
a deschis sezonul
de vară,
vrând
să sară şotronul
într-un picior,
cu piciorul gol,
pe un covor de mirişte.
Un şotron dement…

Şi continuând
firul dramei
dansează haotic,
rănită,
un dans erotic,
indecent la bară,
deasupra lamei
cu tăiş ascuţit…
sprijinită
de coporişte

Un vârtej
de rotocoale spirale,
cum văzuse ea
la o dansatoare
de la „românii au talent…”
Urma-i sângerie,
se-nfăşoară insolent,
ca un vrej
fără scară
până-n soare…

Staţi acasă,
distanţaţi!
Nu treceţi strada!
Moartea e atinsă de virus
şi masca subţire
de nori Cirus
n-o poate ţine în fire!
N-aveţi cum s-o salvaţi!...

Cum să te opui sorţii
cu interfaţa de nori?...
Poate să cadă din cer zăpadă
şi morţii i se ia viaţa!...

Iar anonimii de noi,
fără moarte,
cum trăim mai apoi?...
Petronela Apopei, Constantin Sirghiuta şi alţi 2
1 comentariu
4 distribuiri
Îmi place
Comentează
Distribuie

sâmbătă, 9 aprilie 2022

De Ziua Berbecilor




                  Frumoasă zi! Oameni fumoşi! Prieteni! La Sărbătoarea berbecilor şi majoratul editurii Detectiv literar.
            LA MULŢI ANI FIRIŢĂ CARP!
            Textul meu întreg dedicat lui Firiţă îl găsiţi aici:
https://pasareacetii.blogspot.com/.../firita-carp-borna...
















vineri, 8 aprilie 2022

Firiţă Carp borna 70

 


Am fost într-o călătorie întergalactică cu o navă a prieteniei pilotată de Firiţă Carp. Toţi pasagerii urcaţi la bord primiseră odată cu check-in-ul, un Timbru de lipit pe suflet. Echipajul sub comanda lui Ştefan Mitroi mai avea în componenţă pe prim ofiţerul Florin Dochia şi pe şefa de cabină Mioara Bahna, care asigurau împreună un climat de rigoare, siguranţă şi confort zborului.

Aşezat la manşă, Firiţă, privi mai întâi tabloul lui Doru Dinu Glăvan, aflat în stânga în raza lui vizuală. Verifică pe ecranele bordului prea plinul rezervoarelor cu metafore şi kerosen şi îşi potrivi bătăile inimii cu turaţia liniştită a motorului, odihnitoare ca un tors de pisică. Îşi mişcă ochelarii pe nas şi rosti cu glasul lui hâtru şi blând, către cine vrea să-l asculte:

„Nu e interzis să scrii despre fericire, dar seamănă cu o pierdere de vreme.  Ca şi când ai scrie despre aerul din jurul clopotniţei din deal.”

            Încă o dată ai dreptate, don Firiţă, şi ce frumos ştii tu să vorbeşti despre prietenie. Încercăm şi noi dar nu ne iese!

*

Noaptea am făcut escală în hotelul unui astrodrom militar şi am coborât în restaurant unde am servit o specialitate cu coaste de miel şi homar albastru în stil mediteranian. Dimineaţă am privit pe geam pista pregătită pentru o nouă decolare. Un câmp de timbre albe, ca sufletul curat al lui Firiţă, se lipiseră pe asfalt cu prima ninsoare.

M-am uitat la Firiţă, egal cu sine în grad de General,- aprecierea sentenţioasă şi irevocabilă era a doamnei Geta, unica directoare de la Librăria Mihail Sadoveanu, o făcuse la o lansare de cărţi. Cum călca generalul linear în zăpadă, ca un curs valutar ţinut în adormire cu o baghetă de vrăjitor. Îi strălucea în privire o firiţă de luminiţă cât un far călăuzitor, mulţumit că încă o dată i-a ieşit!

 

*

Ca persoană fizică, Don Firiţă poartă cu el o figură bonomă de ofiţer militar cu sclipirea inteligentă în ochi, vorba domoală, sau repezită în circumstanţe stresante de rebel, o replică plină de haz, un oarecare neastâmpăr dar şi o rigoare în gestică, educată de uniforma purtată într-o viaţă de om la graniţa estică.

E sigur că Firiţă Carp, până şi-a pus în cuierul pom haina militară, n-a făcut niciodată instrucţie la câmp cu răcanii în urma ploii, cu salturi înainte şi culcat direct în bălţi - să-i ferească pe bieţii soldaţi neinstruiţi de inamicul ce zbura ameninţător la joasă înălţime sub perdeaua de nori. Mai curând, dar impresia mea e întrutotul neavizată, cred că a făcut parte în armată, cu abilităţile încă păstrate, din serviciul spate, ocupându-se cu succes de aprovizionarea necesarului de vin alb sau roşu şi şampanie Zarea, elixirul de camuflaj la popotă. Dar şi de cartofii şi fasolea pentru trupă, să ridice moralul celor care aveau în grijă fruntariile ţării, starea de siguranţă şi bine a naţiunii.

            Ştiu că Don Firiţă nu se supără pe mine că dau din camera cu secrete niscaiva elemente de viciu, având simţul umorului. Ne-am simţit bine mereu împreună la evenimente culturale care ne-au intersectat, mai ales în beneficiul meu. Am avut ocazia să mă împărtăşesc cu vinul casei la editura dumisale, să mănânc sarmale într-o noapte până dimineaţă şi să conversăm despre rostul în viaţă al poeziei. Şi pentru că veni vorba de poezie, cititorule, ia de aici:

 

Rătăcind pe străzile poeziei

şi vinului l-am descoperit

într-o seară pe Firiţă Carp.

Ne aştepta conspirativ

(se tăiase curentul!),

cu o luminiţă în mână,

strecurată dintr-o lanternă de buzunar.

 

N-am cum să uit momentul!

Ni se înfaţişase ca un adevărat

detectiv literar, pregătit

de o nouă aventură,

coborâse în strasse să ne-arate

drumul spre cantonamentul

dumnealui de la editură.

 

Ne-a făcut pârtie cu lumina

în întuneric, nu se mai terminau scările, 

mi s-a părut că am traversat

toate stările spaimei din ţinutul siberic…

Nu ştiam, că la capătul liniei

de tramvai, în acea noapte

vom staţiona direct în rai!...

 

Fierbeau sarmalele clocotind rotund

mămăliga răsturnată dintr-un tuci

se odihnea pe un fund de lemn,

fasolea scotea vălătuci

de aburi în altă oală,

semn că se punea de-o răscoală

într-un festin cu haiduci...

 

Dochia în ţinută de gală,

cu eşarfa legată la gât

şi ilic elegant cu trandafiri

la rever, plin de mister, hotărât

să ne întrebe înainte să stăm la masa,

doi câte doi ca musafiri,

dacă ne-am luat poezia cu noi?

 

Doar Cristina n-o avea,

dar ea era poezia însăşi

strălucitoare, nu-i aşa?...

Dochia insista: „E important să aud,

cum a adus-o fiecare,

în cămaşă de noapte, sau nud?

despre poezie vorbesc…”

 

Nu mă feresc să recunosc

am prins nişte şoapte

în parfum de mosc…

Ne-am făcut plinul cu bunătăţi,

a curs vinul, din soiuri alese,

cu dulceaţa şi parfumul lui,

iar poezia a dansat pe mese.

 

Doamne! şi ce mai fese

avea dimineaţa,

înainte să se lase ceaţa

peste vederea mea!...

 

*

 

Am ascultat nu de mult, la radio Shalom, o emisiune  a Cameliei Pantazi, cu încercarea lui Firiţă Carp de a fi om serios şi plin de înţelepciune. Purta la vedere într-o raniţă, marea lui avere, o cărticica de rugăciune şi un registru de cadastru cu nume şi amintiri din literatură, dar mai ales călimări pline cu albastru de Voroneţ.

Se plimba glumeţ în sus şi-n jos prin biroul de la editură ca pe graniţă şi dăruia fiecăruia câte-o călimară de sânge albastru din inima sa nobilă şi mare, cam cât o baniţă sau o zi de post!...

Tinere s-o consumi  acasă la durere, picătură cu picătură, când simţi că eşti sechestrat între două lumi, cu o cafea pe masă şi o tartină cu miere...

Şi cum povestea el cu haz şi plăcere, a ieşit dintr-un tufiş, un arici-pogonici ţepos, care nu vroia nicidecum să se dea la o parte din drum. Aşa sunt unii, fără obraz, numai rât şi bot, cu ţepii crescuţi peste tot!...  Zor nevoie că ar vrea să publice o carte doar la Detectiv literar, exclus în altă parte! Îşi făcuse socoteala, în definitiv banii lui!…  Don Firiţă pune, pe bune, doar cerneala din peniţă.

M-am uitat pe manuscris. Textul scris cu toţi ţepii de-odată, parcă era atins de pelagră. În contextul ăsta dumneata ai nevoie de cerneală de sepii, mai neagră!... În editura noastră avem doar cerneală albastră…

Dar îţi dau un sfat, să ai un folos. La graniţă eşti pe un teren periculos. Fii vigilent când alegi, şi, să ai în cap un refren: dreapta dai în Huşi, stânga dai la ruşi... Dacă mă-nţelegi...

 

Mulţi ani Don Firiţă!