Un argument

          În noiembrie 2020 un condeier de valoare al tinerei generaţii şi reprezentant de frunte al Direcţia 9, Tudor Voicu, mi-a luat un amplu interviu pentru Agenţia de carte, pe care l-a intitulat “”Ca prozator îţi trebuie metodă, rigoare, răbdare, spirit de observaţie, concentrare”. (Găsiţi interviul aici, vi-l recomand!).

https://www.agentiadecarte.ro/2020/11/ca-prozator-iti-trebuie-metoda-rigoare-rabdare-spirit-de-observatie-concentrare.html?fbclid=IwAR36DX1uV6lCmfiHei55YxafasVCICWHx07Ed4WTL9qoY1g62fHlIa_s8YU#.X6qPlNYRFoA.facebook

Sunt spusele mele, doar că trebuie să recunosc, cu „răbdarea” nu prea mă împac!  Dovadă că în ultimii doi ani am mai scris şi publicat două romane, Tobârlanii şi Casa Roşie; din care primul reluat şi adăugit, nu este altceva decât cea de-a treia ediţie a Guşterelui(aceasta va fi varianta finală, cred!), iar Casa Roşie, aşa cum zice şi titlul, e o casă la roşu, care, cu siguranţă până va ajunge la gata, finisată, sunt aproape sigur că i-aş mai putea construi un etaj.

         În general mă grăbesc, nu mai am răbdare să ţin la sertar o proză şi să o recitesc după un an sau doi, şi, abia apoi să hotărăsc dacă e de pus în vitrină. Nu mă mai ajută nici timpul!... Şi nu pot uita că în tinereţe, poeziile mele  eminamente „haotice” şi lipsite de patriotism, considerate un fel de „duşmani al poporului”, pe atunci scriam doar poezie, au fost sechestrate de securitate zeci de ani şi îndosariate într-un dosar gros cu şină, pus la păstrare într-un dulap încuiat.

Am căutat dosarul după 89, la CNSAS. Am insistat, speram că există o anexă la Dosarul Albaştrii. Mi l-au găsit pe o listă cu pierderi planificate...

         
Acum îmi este teamă doar de pierderile neplanificate, de aceea mă grăbesc şi nu păstrez proza la sertar

REMEMBER REGAL

 S-a întâplat la Piteşti în noiembrie. (Imagini şi din lansarea bucureşteană)

„Casa roșie” a lui Ion Toma Ionescu

Octombrie 2022

(Primele gânduri din Casa Roşie)

 

Am închis „Casa roșie” a lui Ion Toma Ionescu cu sentimentul unei plenitudini avînd senzația că totul e bine, că toate sînt ca mai înainte de cele două năpaste, pandemia si războiul, de parcă înainte era mai bine. Dar nu ajunsesem să fim manevrați precum niște roboți.

Romanul „”Casa roșie”„ este o uluitoare poveste de familie ce curge și apoi se rostogolește cu o tensionată repeziciune încît ai impresia că totul se întîmplă sub ochii tăi.

Pare o narațiune scrisă la persoana întîi povestitorul relatînd evenimente la care a fost martor sau le-a aflat ulterior’, întrepătrunde ușor realul cu imaginarul - porpriul univers real dar sigur și ficțional.

Este un roman social, realist contemporan, romantic, dar obiectiv pe alocuri, în care apar datări ale unor evenimente istorice din arhivele statului din cel de al doilea război mondial, trăite de personajele sale, chiar de către Titi, personajul său principal.

În centrul romanului alcătuit din nuvele stă Titi, fiul maicii Filofteia, maica Teia, cea frumoasă ca o floare de tei. În jurul său roiesc numeroase personaje, construite nicidecum ca arhetipuri.

Personajele lui Ion Toma Ionescu nu au nume întîmplătoare, onomastica folosită de scriitor fiind elocventă pentru numele personajelor sau al locurilor - Titi Epure, Ocoleanu, Izbasescu, Mara, Costel Pistol, Pitigaia, Petre Surdeanu, Zinca, Mara, Daria, Mașa, Petre Surdeanu, Dia, Bulă, Victo, , Gela, Mița, Dona, Gardista.,

Autorul are aici rolul zeiței Moira cea care vrea să intervină asupra destinelor.  Autorul analizează psihologic, drama interioară a personajelor.

Timpul , spațiul se întrepătrund

Misterul îl constituie ulcica umplută cu galbeni căutată de cîțiva. Este de fapt pretextul pentru care autorul declanșează iubiri, tensiuni, pasiuni, sincucideri sau chiar moartea care nu intervine niciodată cînd trebuie

Descrierile sînt de un mare profesionalism.

Confesîndu-se, Ion Toma Ionescu dezvăluie îngrijorarea unei zile întregi cînd aștepta romanul tipărit de la editura Hoffmann pentru întîlnirea ce urma să o aibă cu memmbrii familiei, parte dintre ei personaje...

Vila „Piatra Lotrului”„ construită din lemn și iatră cu acoperișul verde, cu obloane verzi, dar mai ales cu muntele în spate, locul ales pentru lansarea cărții sale și confruntarea cu personajele reale. Vezi cu ochii minții cabana dar mai ales cromatica bine redată de scriitor.

Nu știu dacă am intuit bine, dar mare parte dintre personaje sînt reale. Adevărat ITI ?

 

Liliana Popa

Mariupol şi Simona Halep

 

 

Nu am scris nimic până în momentul de faţă, despre războiul de apărare căruia trebuie să-i facă faţă Simona Halep, pentru a ieşi din el cu fruntea sus. E oarecum sinonim, de data asta la scară individuală  cumva forţată, cu războiul Ucrainei, a cărei miză în faţa agresiunii ruşilor este existenţială şi din care nu poate ieşi decât victorioasă, sau dezastrul o va copleşi pe de-antregul!

Îmi vin în minte imaginile terifiante transmise la televizor de la Mariupol, având ca fundal blocurile arse rămase în picioare ca o pădure de mesteceni carbonizată şi privirea aceea a copilului cu ochii senini, aţintiţi dinolo de nori, căutându-şi bunicii pieriţi în explozie şi, răspunzându-i optimist reporterului, încredinţat că-i va găsi până la urmă şi-i va putea atinge curând cu mâna din nou.

N-am să repet povestea tocata mărunt a Simonei în mass-media românească şi cea internaţională, cu argumentele şi înfloriturile ei! După cum e lumea greşit întocmită, unii s-au repezit ca lupii asupra mielului. “De unde să aibă Simona atâta putere în trupu-i plăpând, fără să trişeze ca să ajungă atât de sus?...” Alţii i-au sărit în ajutor.

Inima mea din prima secundă când a răbufnit povestea, mi-a dat semnalul că e ceva putred şi necurat în Danemarca cea rece şi calculată din APROPIERE, nu străină de noua ei echipă. Prea repede au fost scoşi din schemă la un semn al lui Mouratoglou, oamenii de încredere care o înconjuraseră până atunci şi cu care obţinuse victoriile.

Asta cred că a fost marea greşeală a Simonei. Nu singura!

Inima mea a vorbit de la început, dar mintea ce vrea să zică? Mintea m-a îndeamnat să nu mă grăbesc, la o adică într-o lume nebună, astfel de lucruri s-au mai văzut!

Îmi rămâne decât să sper că banii sau iubirea, nu te pot orbi într-atât, dacă eşti Simona Halep! Şi aş mai vrea să cer fanilor adevăraţi, ne stă la îndemână, să-i acordăm lui Darren Cahill din inimă, cetăţenia română.

Jocuri la Bursă

Istoric vorbind Bursa de valori Bucureşti a fost fondată în 1 decembrie 1882, anul când Eminescu desăvârşea Luceafărul. Cu întreruperile datorate în primul rând războaielor, ea a continuat să fiinţeze până în anul 1945, când a fost închisă de regimul comunist şi ulterior, după 50 de ani a fost redeschisă în noiembrie 1995 şi continuă până vor fi dispărut în ţară toate activele.

Şi tot atunci în 1882 Eminul îi povestea într-una din scrisori îngerului său Veronica Micle, despre activele şi pasivele lui sau ale ei, care îşi pot pierde din valoare, nevăzute.

„Măi fată nebună si drăgălaşă,

Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te vad cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu - ce e de făcut? in vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav si descurajat - cum să vin la tine, pe cine să las in loc?"

De-aia zic, să ne ţinem în vedere activele pe Bursă, fie că e Bursa de valori, fie că e Bursa îngerilor căci dacă nu ne vedem faţă către făţă, lipsiţi, vorba lui Virgil Diaconu de punct şi de virgulă, uităm de noi şi ne deşirăm!

Astăzi 8 noiembrie la 10 ani de la lansarea Bursei Îngerilor facebookul mi-a adus în faţă un Remember. Să vedem cum stăm!

Mai multe despre această carte în dialogul de mai jos cu Denisa Popescu Martin

1. https://www.youtube.com/watch?v=F6AoTp4jvXk

2. https://www.youtube.com/watch?v=ykqN9464gXw&t=698s

3. https://www.youtube.com/watch?v=Y_DeNXs6oCw&t=1s