Mulţumiri Cristian Gabriel Moraru!
luni, 15 mai 2023
sâmbătă, 13 mai 2023
Solutie de avarie
De obicei când mă aşez în faţa calculatorului să scriu
ceva, fără a avea prestabilit un subiect anume, întâi mă uit pe fereastră şi
constat dacă timpul deschide către mine o perspectivă care să-mi sugereze un
capăt de drum de la care să-mi încep excursul soluţiei de avarie.
Afară vremea e închisă, stă să plouă şi nu sunt semne
că se luminează, să pot agăţa de creanga unui copac un lanţ pentru un scrânciob
în care să mă balansez. Nimic mai intens decât să înfigi, dat pe spate,
picioarele în cerul albastru, ca o pendulă pe care nu vrei şi nici nu poţi s-o
opreşti, când soluţia de avarie şi-a luat avânt!…
E mult până diseară. Azi e zi de cumpănă!
Scriam atunci în 13 mai 2017. Aş vrea, la capătul zilei, Simona Halep să se
fi încoronat la Madrid printre zei. (Şi a făcut-o! Peste două zile, în 15 mai,
primea sceptrul de regină de la Ion Ţiriac!).
Cea de-a doua dorinţă exprimată atunci era ca Românica
să primească la Eurovision cele mai multe sufragii!…Era soluţia de avarie (Şi le-a primit, 282 de
puncte şi un onorabil loc 7 pentru Ilinca şi Alex Florea, nu-s de colea! În timpul
ăsta, Moldova bifa un veritabil succes urcând pe treapta a treia a podiumului.)
Ultima dorinţă a acelei zile era ca Hagi să câştige
titlul cu Viitorul lui. (Şi l-a câştigat, în acel 13 mai la care fac referire
cu un comando de zarzări în înflorire.)
Timpul nu stă în loc, pendula nu se opreşte din balans
şi mă regăsesc iată în alt 13 mai al lui 2023, aproape în acelaşi dans şi
acelaşi decor, dar cu siguranţă mult mai obosit şi neîncrezător. Şi am motive!
Simona Halep a noastră e nevoită acum să traverseze un
deşert pe care nici noi şi nici ea nu şi l-a dorit!(Nu mi-o iert! Faţă de
Simona mă simt dator, încă nu mi-am găsit cuvintele potrivite, dar sufăr
alături de ea! Oricum, sunt sigur că ea va rămâne pe cer o lumină, tot aşa cum
sunt sigur că cineva din echipa ei străină, a trădat-o!... Contaminând soluţia de avarie.
A doua secvenţă. Eurovisionul aseară ne-a făcut să
înţelegem că nu doar tonul face muzica! Şi hainele câteodată, pot face din om,
când nu te cuprind, o prezenţă îndoielnică!... Unora, celor cu adevărat responsabili,
turma de dobitoace, le-ar place vorba românească de duh „urma scapă turma”(!)
şi-ar vrea să arunce totul în braţele bietului interpret, cu speranţa că lupul
se va opri doar la el! Partea proastă e că cei care ne conduc, clasa politică, nu
mai au sub drapel nici măcar un lup!... De când cu criza de la buget l-au
vândut şi au pus la televiziune în locul lui, mi-a spus mie o turturică, un miel!...
Şi a treia secvenţă. Gică Hagi, el stă în picioare, e încă
rege, mizând pe zarzării săi înfloriţi. La el în academie se munceşte ca să
creşti! Nu-ţi poţi lua zborul dacă construieşti avioane din hârtie şi chiar
dacă pare azi urmărit de ghinioane, având mulţi jucători accidentaţi, sper din
toată inima că în bănie Farul va fi Viitorul!
miercuri, 10 mai 2023
33. Căciula lui Dumnezeu
Îşi lăsase Dumnezeu căciula
toarsă şi întoarsă,
fire răsucite şi împletite
din caierul furcii ei
cu flori de câmp
în fânul proaspăt cosit.
O căpiţă cât un munte
se înălţase la ăl bătrân,
taica-mare Tobârlan
în curte, lângă casă.
Ca un fluture zburând,
n-aveam stare,
mă încerca un gând
ca o vâlvătaie
şi până să mă dumiresc
m-am trezit smulgând
o pală de fân
din mijlocul căpiţei.
Cu chibritul am aprins căciula,
N-aveam la îndemână o lumânare...
Şerpii ăia de foc
de-i omorâse tata la coasă
cu furca de fier, şerpuiau
căţărându-se spre cer...
În mintea mea eu îi înviasem,
cu mâna mea i-am stârnit!...
Şi-am fugit,
ascunzându-mă sub masă.
Au venit nişte oameni
de peste drum,
au întins covorul de scrum,
împrăştiindu-l prin curte,
cum au putut şi găleţile
din izvorul de lacrimi
stors din ochii mamei,
au terminat treaba.
O vreme aşteptându-l pe tata,
am rămas sub masă.
Degeaba!...
Tata nu s-a mai întors acasă
niciodată!...
Şi Doamne ce-aş fi vrut
să vină să mă bată!
(Din volumul în pregătire, Fiul măslinului care ar vrea să iasă în lume dar nu ştie să-şi aleagă drumul...)
vineri, 5 mai 2023
Mulţi ani Ştefan Mitroi!
Vorba lui Ştefan Mitroi, măsurată,
caldă, nu ştiu de ce ascultând, îmi dădea senzaţia că mă legănam în magie pe
drumul luncii, în căruţa trasă de boii lui tata-mare Tobârlan, Priam şi Vânătu,
pe care nici greutatea bolovanilor adunaţi de pe prundul râului Argeş nu-i
putea scoate din ritm, şi nici ameninţarea
cu biciul pe deasupra coarnelor, fără să-i atingă! Tata-mare scotea rar un hăis
către Priam, sau un cea către Plăvan, abia desluşit, menit să-i îndemne să
ocolească gropile. Nu era nevoie, ei ştiau drumul, puteai să dormi în căruţă. Când
se opreau, era sigur că ai ajuns acasă.
Firiţă Carp îşi mâna bidivii săi nervoşi, rulând pe şoseaua
de întoarcere către Bucureşti dinspre Baia Mare. Stăteam tăcut pe bancheta din
spate lângă Florin Dochia, ascultând conversaţia cu amintiri comune, plăcute, a
celor trei scriitori importanţi. Şi odată îl aud pe Ştefan Mitroi:
„Da prietenul vostru şi al meu mai nou, e mut?...” N-am
fost eu cel care a răspuns ci Florin Dochia a fost mai iute.
„Aşa e el mai timid, stă ascuns ca guşterele în
tufişul lui!...” Bună ocazie să scot din
geantă Guşterele, romanul cu ţărani speciali din Merişani, satul natal unde cad
castanele din castani şi cresc guşteri pe deal, da nu orice deal ci musai pe
Dealul Tomii.
I-am recomandat marelui teleormănean să-şi dea silinţa
să nu ţină animalul în vreo cuşcă şi l-am avertizat că dacă nu e băgat în seamă,
animalul muşcă!...
S-a amuzat şi pentru că n-a mai avut să-mi ofere nici
o carte la schimb(le oferise pe toate la Baia Mare), m-a invitat să particip la
lansarea Goarnei lui Tuturuz.
„Să vii la Bookfest Guştere să te învăţ, să cânţi ca la fluiere a pagubă cu Goarna lui Tuturuz, după satul suspendat într-o cârjă de băţ!... Să vii să te-nvăţ!”
Mulţi ani Ştefan Mitroi şi multe alte
minunăţii ale cărţilor!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)