Aserţiuni la un premiu de poezie

                                                                        *

O poetă obţine un important premiu pentru poezie. Îmi e cunoscut, foarte cunoscut numele respectivei poete, ca al unei vedete de cinema de pe vremuri. O cunosc şi pe ea, am văzut-o cu ani în urmă într-o gaşcă de tineri gălăgioşi de frumoşi, în Sala Oglinzilor din Casa Monteoru, fostul sediu al Uniunii Scriitorilor, aşteptându-l pa Adrian Alui Gheorghe să-şi lanseze Paznicul ploii. N-a mai ajuns atunci!... Nu-mi e cunoscută în schimb poezia dumneaei! Probabil e numai vina mea!

Intru de curiozitate şi parcurg cu bună intenţie, facebook-ul premiantei. Pagini după pagini cu imagini, afişe, reclame, tabere literare, diplome şi coperţi de carte. Merg mai departe, dar nu aflu deloc poezie deconspirată direct de dumneaei. Se pare că pentru autoare, poezia cuvântă doar în carte şi e vie şi sfântă, doar în amvonul bisericii ei de hârtie.

Nu ca tine Ionescule(!), ai scris trei versuri jumate şi eşti gata să le postezi pe facebook instant pe toate patru, dacă se poate! De-aia eşti tu irelevant!...

Derulez în continuare, şi descopăr o cronică cu câteva poeme în ea. Ies din Ofsaid! Am descoperit taina! Un experiment modernist cu de toate: şi sacralitate, şi război în Ucraina cea tristă şi urprinzător, microbistă de catifea... Poezie adevărată tonică şi cu viaţă în ea!

Ionescule nu te lua după facebook, intră-n biserică, doar cartea e sfântă!

Poate că voi intra!...

 O altă "fotografie mişcată"(cu scriitori şi cărţi) apărută în Cafeneaua literară, mai 2023. De această dată Radu Aldulescu. Mulţumiri Virgil Diaconu!

https://centrul-cultural-pitesti.ro/.../Cafe-05-23-rgb.pdf

Toate reacţiile:

3Carmen Secere, Petronela Apopei şi încă cineva

Fiul măslinului în Teleormanul cultural

 Mulţumiri Cristian Gabriel Moraru!

Solutie de avarie

De obicei când mă aşez în faţa calculatorului să scriu ceva, fără a avea prestabilit un subiect anume, întâi mă uit pe fereastră şi constat dacă timpul deschide către mine o perspectivă care să-mi sugereze un capăt de drum de la care să-mi încep excursul soluţiei de avarie.

Afară vremea e închisă, stă să plouă şi nu sunt semne că se luminează, să pot agăţa de creanga unui copac un lanţ pentru un scrânciob în care să mă balansez. Nimic mai intens decât să înfigi, dat pe spate, picioarele în cerul albastru, ca o pendulă pe care nu vrei şi nici nu poţi s-o opreşti, când soluţia de avarie şi-a luat avânt!…

E mult până diseară. Azi e zi de cumpănă!

Scriam atunci în 13 mai 2017. Aş vrea, la capătul zilei, Simona Halep să se fi încoronat la Madrid printre zei. (Şi a făcut-o! Peste două zile, în 15 mai, primea sceptrul de regină de la Ion Ţiriac!).

Cea de-a doua dorinţă exprimată atunci era ca Românica să primească la Eurovision cele mai multe sufragii!…Era soluţia de avarie (Şi le-a primit, 282 de puncte şi un onorabil loc 7 pentru Ilinca şi Alex Florea, nu-s de colea! În timpul ăsta, Moldova bifa un veritabil succes urcând pe treapta a treia a podiumului.)

Ultima dorinţă a acelei zile era ca Hagi să câştige titlul cu Viitorul lui. (Şi l-a câştigat, în acel 13 mai la care fac referire cu un comando de zarzări în înflorire.)

 

Timpul nu stă în loc, pendula nu se opreşte din balans şi mă regăsesc iată în alt 13 mai al lui 2023, aproape în acelaşi dans şi acelaşi decor, dar cu siguranţă mult mai obosit şi neîncrezător. Şi am motive!

Simona Halep a noastră e nevoită acum să traverseze un deşert pe care nici noi şi nici ea nu şi l-a dorit!(Nu mi-o iert! Faţă de Simona mă simt dator, încă nu mi-am găsit cuvintele potrivite, dar sufăr alături de ea! Oricum, sunt sigur că ea va rămâne pe cer o lumină, tot aşa cum sunt sigur că cineva din echipa ei străină, a trădat-o!... Contaminând soluţia de avarie.

A doua secvenţă. Eurovisionul aseară ne-a făcut să înţelegem că nu doar tonul face muzica! Şi hainele câteodată, pot face din om, când nu te cuprind, o prezenţă îndoielnică!... Unora, celor cu adevărat responsabili, turma de dobitoace, le-ar place vorba românească de duh „urma scapă turma”(!) şi-ar vrea să arunce totul în braţele bietului interpret, cu speranţa că lupul se va opri doar la el! Partea proastă e că cei care ne conduc, clasa politică, nu mai au sub drapel nici măcar un lup!... De când cu criza de la buget l-au vândut şi au pus la televiziune în locul lui, mi-a spus mie o turturică, un miel!...

Şi a treia secvenţă. Gică Hagi, el stă în picioare, e încă rege, mizând pe zarzării săi înfloriţi. La el în academie se munceşte ca să creşti! Nu-ţi poţi lua zborul dacă construieşti avioane din hârtie şi chiar dacă pare azi urmărit de ghinioane, având mulţi jucători accidentaţi, sper din toată inima că în bănie Farul va fi Viitorul!

33. Căciula lui Dumnezeu

Îşi lăsase Dumnezeu căciula

toarsă şi întoarsă,

fire răsucite şi împletite

de Maica Domnului,

din caierul furcii ei

cu flori de câmp

în fânul proaspăt cosit.

O căpiţă cât un munte

se înălţase la ăl bătrân,

taica-mare Tobârlan

în curte, lângă casă.

Ca un fluture zburând,

n-aveam stare,

mă încerca un gând

ca o vâlvătaie

şi până să mă dumiresc

m-am trezit smulgând

o pală de fân

din mijlocul căpiţei.

Cu chibritul am aprins căciula,

N-aveam la îndemână o lumânare...

Şerpii ăia de foc

de-i omorâse tata la coasă

cu furca de fier, şerpuiau

căţărându-se spre cer...

În mintea mea eu îi înviasem,

cu mâna mea i-am stârnit!...

Şi-am fugit,

ascunzându-mă sub masă.

Au venit nişte oameni

de peste drum,

au întins covorul de scrum,

împrăştiindu-l prin curte,

cum au putut şi găleţile

din izvorul de lacrimi

stors din ochii mamei,

au terminat treaba.

O vreme aşteptându-l pe tata,

am rămas sub masă.

Degeaba!...

Tata nu s-a mai întors acasă

niciodată!...

Şi Doamne ce-aş fi vrut

să vină să mă bată!

(Din volumul în pregătire, Fiul măslinului care ar vrea să iasă în lume dar nu ştie să-şi aleagă drumul...)