În desfrâu cu o muritoare, Zeus a avut un fiu, pe
Hercules. Ca să-i dea puteri, dincolo de cele omeneşti, a imaginat un plan. I-a
turnat Herei, soţia sa, 10 picături de valeriană într-un pocal cu vin Lacrima
lui Ovidiu şi a adormit-o. I-a descoperit apoi sânul doldora de laptele vâscos
al zeilor şi a adus pruncul să sugă. Hercules, colţos de mic şi înfometat, deh
durase ceva timp până când prin mângâieri dibace şi glas mieros, reuşise s-o
adoarmă, abia scăpând de poftele stârnite în trupul ei cam stătut; cum ziceam, Hercules a muşcat ţumburucul de
la ţâşnitoare şi Hera tulburată s-a trezit aruncând cu oroare pruncul străin de
la sân.
Grosul laptelui a spoit cerul născându-se atunci Caleea
Lactee. Un strop rătăcit a căzut pe un câmp mănos şi din el a înflorit Crinul,
liberal, albastru şi frumos. Când muritorii de jos s-au uitat mai bine, au văzut
un firicel mititel de ştir, o buruiană subestimată, comună, încercând să se
caţere şi să se conserve în umbra Crinului şi ăstuia micu i-au zis Daniel. Acu,
dreptu-i că Felix, grădinarul Antenelor i-a tot turnat la rădăcină lapte de
măgăriţă şi făină de oase, dar tot mic rămase.
Aici se termină legenda, dar povestea abia începe.
Crescură cei trei feciori ca fraţii: în pace, bună înţelegere şi sondaje, patru
ani în opoziţie cât alţii în zece şi complotiră că ar fi momentul să se împuternicească
vârtos şi să-l dea jos de pe cal pe ăla care făcea serviciul, cu DEX-ul în
buzunar, dându-se intelectual.
Se înţeleseseră dinainte: Crinul să fie – preşedinte (ceva mai târziu),
ăla micu – cu de-ale
gurii pe felie, până rămâne pustiu la ministerul agriculturii şi pentru că
Hercules ponta şi la zei (subsese la sânul Herei, deh!), notară într-un
registru, el să se ocupe de ahei ca prim ministru.
Zis şi făcut! Au purces urgent la comploturi şi câtă
frunză verde cumpărară voturi, în
parlament.
Totul a mers ca pe roate, ţara fericită s-a dat pe spate.
Serbările nu mai conteniră şi, odată leul nu mai respiră!...(Europa nu se miră.)
Nu contează! Hercule e tot optimist şi mândru lansează
săgeţi otrăvitoare. Doar Crinul de la un timp parcă nu mai dansează, s-a
ofilit de prea mult soare, pare cel mai trist dintre geţi într-un Olimp cucerit.
Retras într-o barcă, pe mare, nu mai doarme, n-are glas
n-are stare. Fără inamic, el, ca
preşedinte...n-are arme, n-are nimic!
Ca, preşedinte, poţi conta că Ponta, ţine minte?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu