Ce scoatem în lume!? In alb si negru.
După dealuri. Subiectul acela cu preotul de la
Tanacu a venit de după dealuri, dintr-o văgăună a sufletului. În numele
credinţei conform bunului obicei al pământului, contemplăm, lăsându-ne înfrânţi
de limitele omeneşti. Mungiu a venit cu truda şi încăpăţânarea de a înţelege
esenţa tragică a condiţiei umane. După „Patru, trei, doi” nu putea să facă
altfel.
Nu am văzut După dealuri, nu am citit nici cartea care a stat la baza scenariului, dar parcurgând ecourile
din presa străină, faptul că filmul la prezentare a fost şi hulit(părând pe anumite porţiuni cu lungimi), şi aplaudat, şi inconfortabil, mi-a dat siguranţa că
echipa de români de sub comanda celui mai matur dintre tinerii mari regizori europeni,
român şi el, putem spune, a făcut şi de data asta o trebă bună. Aparatul de
filmat a concentrat în cadrele îndelung studiate, dincolo de imagini, tot ce
putea pătrunde în întuneric cu lumină scormonitoare.
Dar să revin la lungimi. Ce îţi oferă viaţa – egal cu sine,
în afară de ea însăşi – potrivit la măsură ca să nu pară prea dureros!? Prea
nedrept, prea cenuşiu ca să nu fie negru – când e adevărată!?. Rochia albă de
mireasă, o porţi o zi şi poate nici atunci în deplină strălucire.
La Canes, Mungiu a dansat cu două mirese. Cristina Flutur si Cosmina Stratan
Madinga. La Baku azerii au cai de rasă şi
mult petrol. (E drept nu ţâşnind pe străzile străvechii metropole). Anul ăsta şi-au
permis şi Eurovision.
Să-i scoţi din case şi din tradiţiile lor nemişcate de secole pe
azeri cu Costi Ioniţă în birja lui vopsită strident(măcar de-ar fi fost o sanie cu
zurgălăi şi căluţi de-ai noştrii!), în care Madinga slobozeşte
într-o păsărească străină un ritm de manele, mi se pare o impietate de-a dreptul. Oricât
au dezbrăcat-o pe focoasa Madinga pe scenă şi cât s-a-ncins alaiul (era frumoasă
nu zic nu!), la miezul nopţii când a fost să fie baiul, azerii n-au vrut să fure
mireasa
La Baku, azerii n-au furat mireasa!
Ce
scoatem în lume!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu