Cartea la care lucrez
a început să mustească. Dă în fiert. O privesc cu teamă cum îşi trage culoarea
din sânge, cum înţeapă la limbă şi plânge când n-o bag în seamă. Gust în
fiecare zi, nu mă pot abţine, mai adaug, mai şterg aldine.
Reţeta suscesului n-o ştie cu precizie
nimeni.
E de bine că nu e must, să-l opreşti
din fiert, dacă-l mişti când se fixează caracterul, echilibrul, prospeţimea, misterul
aromei. E de bine că poţi cizela ideile, limbajul celor trişti şi machiajul.
Până nu e îmbuteliat între coperţi de
sticlă, scrisul e genial. Dar visul se-mplineşte când îl clatini
perlat în pocal şi aroma te cucereşte.
Plăcute chinuri! Nici naşterea nu-i uşoară
şi, cunoaşterea degustătorilor de vinuri, poate să doară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu