Roua scribului

            Semnalez o remarcabilă cronica a poetului Mircea Bârsilă în paginile revistei Argeş nr 1, 2013, prilejuită de apariţia editorială a antologiei Scribul şi roua, la Editura Tipo Moldova, a confratelui Aurel Sibiceanu. Demersul analitic este făcut cu rigoarea şi profesionalismul unui degustător de vinuri care privind spre sursa de lumină scrutează limpezimea şi intensitatea culorilor, apoi clătinând uşor cupa de cristal adulmecă prospeţimea şi consistenţa buchetului şi abia la urmă recunoaşte nota personală cu care papilele gustative percep limbajul specific, împlinind echilibrul şi persistenţa ce dă calitate vinului.

          Rostul demersului, dacă rămân încă o clipă în pivniţele tainice unde se decantează licoarea zeilor şi timpul înnobilează, este de a ni se călauzi drumul şi a nu încurca ordinea în care degustăm.

          E meritul lui Mircea Bârsilă că pune la loc potrivit, pe raft, la vedere roua scribului, ca să fie la îndemână cititorului rafinat care ştie să deguste modernitatea perenă şi singulară, acolo unde te-ar putea înşela vestmântul ce pare arhaic al expresiei.

          Nu aş aduce nimic nou dacă aş împleti în continuare la rândul meu cuvinte. Părerea despre poezia lui Sibiceanu am formulat-o şi eu cândva. Ce mă uimeşte cu adevărat, e faptul că în aceeaşi urbe, doi poeţi importanţi îşi recunosc dreptul de a străluci. E recomfortant şi poate fi un exemplu. În noaptea minţii, unii se văd doar pe ei.