Ştii tu... Elf

             Ce e cu noi? Unde am ajuns? Nu mai funcţionăm ca  popor. Parcă s-a produs o transhumanţă în sufletele noastre atunci în 89 şi ne-au pătruns în trupuri de-a valma şi miei şi lupi, amestecaţi fără nici o noimă, gata să se sfâşie între ei în interior şi în afară. Nici măcar nu suntem o turmă! Nu ne mai ştim duşmanii. Ei ne ameninţă de pretutindeni, sunt în noi.

          Ne-am pierdut păstorii adevăraţi în noaptea sângeroasă din ziua Crăciunului. Fără legătură cu Ceauşescu. El nu s-a revendicat niciodată păstor, el a fost doar cizmar. Nevăzuţii păstori au simţit că pata de sânge nejudecată şi celălalt sânge, tânăr, nevinovat, ce a stropit zăpada va otrăvi locul şi aici nu va mai creşte iarbă şir lung de ani - şi au plecat.

          Au rămas să ne păstorească unul ca Becali, televizorul, alţii şi mai răi… (constat azi că Mioriţa are o scăpare, ciobanul din Teleorman nu apare). Dar el Becali n-a fost niciodată un cioban adevărat. El doar s-a lipit de stână, nu s-a calificat în profesie. A învăţat doar să tundă oile sau să le mulgă, dar n-a ştiut cât lapte să ia, cât să lase ca să dăinuiască izvorul şi ugerul a secat. N-a ştiut să doinească din fluier sau din frunză adevărat. 

Iar televizorul, precum carii, a lucrat ca un vierme turbat în numele libertăţii, cum a dat tonul patronul…

          Cum s-o fi simţit femeia aceea îmbrăcată în albul pardesiului sub care în viaţă se adăpostise trupul firav şi subţire, cum devenise în ultimele zile Sergiu Nicolaescu ducându-l spre incinerare? Cum s-o fi simţit ea huiduită de mulţime? Poate că ea chiar l-a iubit şi s-a sacrificat intrând în pielea personajului tragic pe care i l-a dictat maestrul regizor, respectându-i ultimul scenariu, ca să mai contrarieze, spectaculos, încă o dată masele pe care le-a strunit.

          Viaţa lui a fost un film şi s-a terminat, studiat, riguros, măsurat, în respectul şi devălmăşia timpului trăit, ca un film.

          „Ştii tu... ELF ce am stabilit!”

          Oare mintea lui rece, calculată, a vrut să ne arate, l-a ajutat şi biserica, până unde am ajuns, cât ne-am degradat de nu mai suntem în stare nici măcar să putem respecta moartea unui om?

          Un fleac, ne-ai ciuruit!... Doare ... Nu ştiam că doare aşa de tare!