Pescăruşul

Traversat de cântecul tău

ca marea de un frison continuu...
Tu, ieşi din valuri
printre piruiete,
lunecând pe gheaţa subţire
şi intrându-mi în gură şi-n ochi.

Singur pe faleză,

sărat de tine,
te simt prin toţi porii
ca pe un pescăruş ce mă sfâşie
cu sunetul acela ciudat şi trist.

Clipele sparg,

nimic nu mai are
întinderea corectă.
O maşină se striveşte de pod.
Mă arunc pe spate spre valuri,
plutesc în aer.
Nu ştiu dacă voi reuşi să ating apa,
marginea lumii,
arcul buzelor tale
de care mi-am agăţat, respiraţia.