Cod roșu

          Afarǎ e o vreme urâtǎ. Ea are însǎ șansa, dupǎ brambureala obișnuitǎ a codurilor, sǎ-și revinǎ și sǎ-și intre în normalitate. Cu toate turbulenţele climatice care par sǎ redeseneze traseiele meridianelor și paralelelor, avem certitudinea cǎ nu peste multe zile, dupǎ o noapte mai lungǎ, genialul pictor al iernii va așterne pe simezele gata pregǎtite, sub paleta unei singure culori, viziunea în alb asupra vieţii.

          Din aceastǎ perspectivǎ lucrurile în continuare se rotesc.

          Dar mai existǎ, vrem nu vrem, încǎ o perspectivǎ mult mai dramaticǎ. Semantic vorbind, niciodatǎ cred nu a fost mai urâtǎ Românica oamenilor în interior. Și nu se zǎrește la orizont un pictor genial sau un președinte care sǎ uneascǎ culorile spectrului într-o punte peste care sǎ trecem mândrii cǎ suntem români. Cu adevǎrat mândrii, nu cu stigmatul minciunii pe frunte.
          Viziunea în negru asupra vieţii ne cuprinde lent