Examenul, amânat la
prima înfăţişare de la Brisbane, a fost trecut de Simona Halep, fără strălucire
şi drept consecinţă, cu ceva emoţii, semn că încă nu s-a scuturat de vălul de ceaţă
care s-a insinuat în cea de-a doua parte a anului trecut, oxidându-i sinapsele.
Am aşteptat cu deferenţă ca fructele muncii cu Darren Cahill să se vadă încă
din primul meci al sezonului nou început, dar faţă de calităţile pe care i le ştiam,
sportiva ne-a dezvăluit ceva mai mult, poate doar din sânii ei frumoşi, încă
nebronzaţi suficient de soarele australian.
Dar nu la calităţi
m-am uitat cu preponderenţă, şi nici la sâni, căutând să-i identific defectele
rămase după săptămâni de antrenament. Am constatat aceeaşi disperare,
declanşată evident de propriile gânduri. Parcă citeam pe faţă, printre rânduri, spaima
miresei de a nu intra în gura presei că la nuntă n-a fost fată mare. Simona a
recurs pentru liniştire, între seturi, la acelaşi truc subţire cu fizo-terapeutul. S-a
văzut limpede lipsa meciurilor, braţul nu s-a eliberat destins, părea
înlănţuit, iar kerosenul de la picioare nu s-a aprins la debit mare.
În consecinţă mingea cu
un fâlfâit de aripă vinovat, nu s-a îngropat în terenul de joc al Carolinei
Garcia, adversara, ci a aterizat ezitant, dincolo de tuşă, iar în ochii Simonei, important,
ca printr-o uşă cu geam, nu s-a citit în clar bucuria sau sfânta mânie pe care
le ştiam!
Aşadar, bine că a
câştigat…6-4/ 2-6/ 6-1/
Încă nu dăm raspunsuri,
incă ne mai punem întrebări pentru cum va fi 2016! Dar avem aşteptări…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu