Invitatie la Biblioteca

Pe 28 februarie la Gram Bistro sub privirile îngăduitoare ale câtorva jandarmi ce-şi făceau plimbarea duminicală în jurul Palatului Victoria, mulţumită Danielei Toma, o doamnă sensibilă a poeziei, care i-a oferit spaţiu de joacă la Cenaclu de urgenţă, Guşterele, romanul meu, un fel de copil de suflet şi-a luat buletin de Bucureşti. Chiar dacă nu mai e ce a fost odată – buletinul de Bucureşti nemaiînsemnând azi mare lucru – evenimentul a fost după cum au spus participanţii, o reuşită deplină.

Ca să zic aşa, de atunci, mândru de el, Guşterele meu şi-a luat un aer parisian, i s-a urcat la cap stând în preajma lui Ion Calotă, soţul Danielei de la Micul Paris şi ascultându-l la ureche pe Călin Costache, alias Le Gros Călin, interpretând şansonete. O seara deosebită recunosc.

Din acea zi nu mă mai înţeleg cu el. Tată de Guştere să nu fii! Zor nevoie că mai vrea o lansare, s-o invităm şi noi pe Daniela Toma la Piteşti în contrapartidă, că i-a plăcut poezia ei!

Drept e că mi-a plăcut şi mie, o ştiam mai demult. Degeaba i-am spus că noi la Piteşti am făcut o dată lansarea La Librărie Mon Cher şi nu ne mai putem întoarce la locul crimei. A găsit imediat soluţia: „Mergem la Bibliotecă, sărutăm mâna Denisei şi ne organizează o lectură publică pentru noi şi o lansare Danielei Toma, ce n-a văzut Parisul!” Guştere, Guştere, veşnic îndrăgostit!...

Despre cartea Danielei Toma, Când vorbesc în numele meu, eu ce să vă spun!?... Am scris un poem citind-o şi hrănindu-mă din substanţa ei. Vă invit să-l citiţi, dar mai ales vă invit să veniţi marţi 15 martie să ascultaţi pe viu bătăile inimii şi pulsul poeziei Danielei Toma.

Când vorbesc în numele tău

                                      Danielei Toma

Văd trupuri de femei

goale precum lampioanele plutind legănat,

gata să se răstoarne pe ape negre…

Râul e pătimaş

izvorând din o mie şi una de nopţi.

În oglinzi interiorul devine sângeriu

răzvrătit de flăcări

muşcând lacom din malurile

bărbatului pereche.

Timpul ţipă, braţele se caută însetate

şi viscolul îşi ascute cuţitele

căutând urma umbrei în nisipul încins

Raiul luminii ca un capăt de linie

picură pe buzele arse stropi de apă vie

                                 Ion Toma Ionescu