a privit împrejur cumpănind
iscusitul meşter
cerul cu focul luminãtorilor
apele şi pãmântul cu verdeaţã
lucrul era bun
şi-a împreunat mâinile
şi-n rugãciunea lucrãrii sale
l-a zămislit pe om dupã propriul chip
dându-i duh
scrie scriptura
şi-a mai trecut
o zi
dar şi o noapte
cum sã laşi
pradã omul
singur sã pazească via
cu grijă mare a scos o coastã
din somnul lui
şi a strãpuns
cu ea
bulgãrele
albastru storcând deasupra
boabe de rodie
îi plãcea cum
se împlineau
în cãuşul
palmelor
rotunjimile
coapselor
şi
ascunzişurile femeii
astfel a fost
searã
cerul apele si
pãmântul
s-au ostoit
traversând
împreunã
ispitele nopţii
în dimineaţa
celei de-a opta zi
i-a poruncit
omului
cu gândul curat
toate zilele
vieţii lui
să-şi zidească femeia
în iubire
şi
înluminându-se
s-a depărtat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu