Budapesta
era pregătită să-şi serbeze campioanele după ce îngenuncheaseră pe rând pe toţi
granzii Europei. Spectacolul magnific de înscăunare a celor şapte regine,
trebuia să arate lumii că în epoca modernă nu degeaba s-a investit
construindu-se terenuri şi săli de sport pe locul vechilor herghelii în pusta
maghiară, şi că amazoanele lor se ţin în şa călare indiferent ce adversar ar
avea în faţă.
Ce plăcere
mai mare să ai ca român decât să le trânteşti pe unguroaice de pe cai mari în
propria pustă şi să le laşi fără fustă!...(Scuze, sunt şi eu român!)
Acu fie
vorba-ntre noi, nu e totdeauna pentru cine se pregăteşte. S-a dovedit până la
sfârşit că mingea mică n-are inimă de gheaţă şi n-a uitat să vorbească
româneşte. E adevărat nu mai avem săli de sport, campionatele şcolare au
devenit o noţiune abstractă, au dispărut orele din programă, dar plăcerea
românilor de a tăvăli unguroaicele a rămas în genă, intactă.
Eu
totuşi cred că am bătut cu inima, inima noastră, a antrenorului Kim Rasmussen şi a câtorva jucătoare străine de excepţie.(Număram
golurile lui Gullden de parcă ne-ar fi intrat în tezaur guldeni de aur…) Nu cu
istoria de la Posada, nici cu cine ştie ce strategie, nici cu talentul, nici cu
balada lui Caşai (Nu ştiţi balada lui Caşai? C-aşai românul…)
E
momentul să recunoaştem că dacă vrem ca această mare performanţă să nu rămână
un miracol singular într-o seară magică, să facem ce au făcut pentru sport ungurii.
Să investim în copii, în săli de sport, în entuziasm! Să profităm de acest basm
care ni l-a povestit Dumnezeu în săptămâna luminată şi să-l continuăm. Altfel
va veni ca şi până acum ISU după dezastre, să stingă focul.
Atât am
avut de spus despre finala câştigată magnific la handbal în Liga Campionilor, finala Challenge Cup la volei tot a fetelor, sau
caştigarea titlului de campion al Simonei Halep la Madrid. Şi băieţii? vin şi
ei e drept mai greu, Mergea, Tecău…
CSM București: Gullden 15, C. Martin 4, Manea 3,
Torstensson 3, Rodrigues 2, Brădeanu 1, Vărzaru 1. Au mai jucat: Grubisici,
Pessoa, Curea, Jorgensen, Fisker. Antrenor: Kim Rasmussen
Mulţumim frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu