Şi Paradisul e în
Bucegi la coada lacului Bolboci, undeva după Cheile Zănoagei şi înainte de
Cheile Tătarului. Un râuleţ de poveste se rostogoleşte printre bolovani limpede
precum cleştarul, şi rece de-ţi îngheaţă instantaneu piciorul dacă îndrăzneşti
să-ţi testezi cât de casante îţi sunt gleznele.
Sub umbra copacilor înalţi, râuleţul povesteşte
bolborosind cu sufletul la gură, cui vrea să îl asculte, câte frumuseţi şi
minuni a întâlnit el în scurta şi intensa lui călătorie prin inima muntelui. Nu
bănuieşte povestitorul că vigoarea şi tinereţea i se vor ostoi atât de curând
în liniştea lacului Bolboci, creat artificial printr-un baraj de oameni, ca un
fel de Mare a Bucegilor.
Drumul până în zonă, dinspre Sinaia către Târgovişte,
abia terminat de asfaltat, nu mai e Drumul Babelor greu accesibil. A devenit
spectaculos, dezvăluind peisaje mirifice parcă direct decupate din pânzele
celor mai mari pictori ai lumii. E de menţionat că atât de mult impune
frumuseţea locurilor, că la fiecare oprire am căutat urmele lăsate de turişti
şi am constatat cu plăcută surprindere lipsa pet-urilor şi a resturilor
menajere din jurul vetrelor de foc.
Am încins şi noi un grătar ca tot românul şi câteva ore
am lăsat în libertate Nikonul. Către seară la întoarcere am mai făcut un popas
la Padina, de pe versantul căruia, soarele nu mai voia să plece…
Ne-am propus să mai revenim şi să ne drămuim altfel
timpul să putem urca şi la Babele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu