vineri, 26 august 2016

Prinzătorul de vise






probabil am rămas indieni
într-o americă nedescoperită
cu porţi la ceruri deschise
alergând în cerc
şi prinzând cuvintele fluturi
în prinzătorul de vise


probabil că suntem morţi
legănaţi într-o casă de apă
lesa din fuioare de fum,
pânza de in
şi cânepa împletită
poate nu mai vor să ne-ncapă


probabil doar dansul cuvintelor
clopot mut va rămâne în aer
pierdut
…tropot de cai
înhămaţi
la bătrânul tramvai



26 august 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu