Peceţile lui Zamolxe. Tabletă

La început a fost legenda(…)  Nu e bine! De la capăt cu literă mare!

          Înaintea legendei au fost Dacii. “Rasa lor era nobilă. Ei erau urmașii atlanţilor, cei care au fost pe Terra la începutul facerii. Pe pământul lor s-a născut lumea.”

          Pământul dacilor era mult mai mare decât se știe azi. Parte din el s-a scufundat. Asta se leagă cumva de Atlantida. Continentul acela s-a scufundat. Totul se leagă în legendă. Se zice că Zamolxe ar fi fost conducătorul dacilor liberi. Unii îl fac zeu, dar el era doar un om cu sânge nobil și pur, păstrător al Codului Legilor undeva pe pământul Sarmisegetuzei Regia. (Regia nu Regio ca în reclama de la televizor pe bani europeni a lui Rebengiuc…).

          Codul Legilor se păstra într-un loc sfânt numit Kogaionan aflat undeva în Bucegi, nu departe de Sfinx. Nu e voie sǎ se știe cu exactitate pentru că acolo e un important centru energetic. Codul Legilor era o carte mare din metal unde erau însemnate legile universului. Toate întrebările își găseau aici răspunsul. Fiind un iniţiat, Zamolxe păstra acel cod. Mai erau iniţiaţi, dar puţini reușiseră sǎ atingă nivelul patru, ultimul.

          Locul unde tinerii daci, băieţi și fete învăţau, se afla tot în Kogaionan. În treapta întâi învăţai ce e moartea. Vorbesc simplist și schematic, oricum datele le-am găsit de-a gata la Aryana Havah. Mulţumesc Aryana! Ca sǎ intri în treapta a doua se dădeau niște teste. (Nici o noutate în învăţământul românesc chestia cu treptele!...)  În treapta a doua învăţai să-ţi înţelegi viaţa interioară. Treapta a treia, numai pentru iniţiaţi, te apropia cumva de Dumnezeu. În treapta a patra ajungeau puţini și trebuia sǎ te străduiești toată viaţa, devenind ca și El, dar la alt nivel, creator. Au atins această treaptă și două femei. Una dintre ele fiind sora lui Zamolxe.

          Nici măcar nu știam că Zamolxe a avut o soră, până nu m-am documentat ca sǎ scriu această tabletă.

          Cei trecuţi de a treia treaptă primeau Peceţile lui Zamolxe. Peceţile fiind trei simboluri energetice, trei semne marcate pe frunte și la încheieturile braţelor. Semnele le vedeau doar iniţiaţii, astfel se recunoșteau între ei.

          Fizic (sau tehnic mă rog), exista o pecete de aur ca o matriţă care se aplica pe locurile stabilite și un praf care nu se cunoaște ce însușiri avea. Cei ce le primeau trebuiau sǎ le ţină 33 de zile. Unii spun că matriţele erau purificate în foc. În timpul ăsta, în singurătate, meditau. Peceţile erau scoase după perioadă, printr-un ritual. În locul lor rămânând semnele energetice pe frunte și pe braţe, ca trei sori. Desenul reprezenta un cerc luminos sub forma unui șarpe cu cap de lup.

          În timp s-au amestecat neamurile omenești. Linia dacilor s-a dorit sǎ fie întreruptă brusc. Unii spun că omenirea a evoluat, alţii susţin că ne învârtim într-un cerc prăbușindu-ne, și de jos iarăși ne regenerăm. Civilizaţiile s-au urmat, dar ceva din magia peceţile lui Zamolxe a rămas până azi.

          Un rege își pune pecetea pe documentele ce-i exprimă hotărârile. E semnul puterii lui. Un sigiliu de ceară pe un testament, împiedică deschiderea acestuia mai devreme. E simbolul unei taine, sau a unei apartenenţe legitime. Simbolul se prelungește azi în diferite și multiple utilizări și nuanţe.

          Uitaţi-vă în jurul vostru, nu se mai poate trăi fără ștampilă. Viaţa a decis că e singura cale oficială care dă formă finală și greutate unei apostile. Nu ne mai descurcăm fără ea în lumea emergentă în care credem că descoperim o nouă calitate. Impresia poate fi imprevizibilă și spontană, dacǎ nu e certificată, poate fi fără conţinut. E nevoie sǎ citim pe un produs “Validat” sau “Expirat” ca sǎ nu irosim timpul atât de preţios și scurt.

            Când intri la medic, bolnav cu cardul de sănătate în buzunar, tremurând de frică sub toate durerile lumii, el te privește îndelung, profesional și îţi pune scurt parafa pe bucăţica albǎ de hârtie. “Sănătos!” Te mai văd peste 10 ani! Și ţie citind, îţi vine sǎ zburzi de fericire.

            În jungla tehnologică în expansiune, e nevoie de o marcă și sunt atâtea domenii!

          Câteodată, rătăcit în mijlocul oamenilor simt nevoia unui cip implantat pe frunte, care să recunoască și să mă avertizeze nevăzut când sunt aproape de un plagiator, sau de un terorist, sau de un ofiţer sub acoperire, un semnal luminos interior, care să mă avertizeze de pericol. Sau într-o galerie de artă să văd dintr-o aruncătură de ochi marcată vizibil, capodopera.

          Eu sunt scriitor. Am deja zece cărţi, chiar mai multe, dar nu sunt membru al Uniunii Scriitorilor. Nu și-a pus nimeni ștampila pe legitimaţia mea. Poate că nu mai au ștampilă, s-a deteriorat, au furat-o șmecherii, poate s-a terminat tușul. Domnilor acţionari de la Colop (o firmă de ştampile), cât costă două ștampile Printer G7? Aș vrea desenul sǎ reprezinte un guștere. Pe una sǎ scrie SCRIITOR iar pe cealaltă RESPINS.

          Una dintre ele o dau cadou celor de la Uniune, iar pe cealaltă o păstrez. O ţin în permanenţă la mine. Când o fi la soroc, în faţa lui Dumnezeu cu sufletul deschis, am sǎ-i dau ștampila. El în marea lui mărinimie, cu degetul arătător va apăsa ușor resortul și ţăcănitul acela plăcut pe pielea de pe mâna stângă, în locul unde ţineam altădată ceasul va sta scris RESPINS.

          – Tu fiule mai ai de trăit, te întorci de unde ai venit!