În urmă cu câteva
zile m-a sunat la telefon Giorgică Mănescu, un fost coleg de uzină şi de Şcoală
de partid, cel cu care am sărit gardul la Craiova în 21 decembrie 89. M-a rugat
să-i trimit prin poştă Albaştrii, dosarul o carte în care a
auzit că îl pomenesc şi pe el. Am avut drum şi i-am dus-o personal în Colibaşi,
bucurându-mă de o plăcută revedere după 15 ani. Mi-am dat seama abia atunci sub
asediul pandemiei şi al confruntărilor politice de la televizor, că suntem în luna
decembrie şi citind concomitent pagini pe facebook din amintirile de militar în
termen ale lui Jean Dumitraşcu, am gândit că aş putea şi eu să postez câteva
pagini despre cum am trăit eu controversatele evenimente, decupate din dosar.
Cu acest prilej am
constatat că încă nu am eliminat toate greşelile din carte, nici în a doua
ediţie. Nu este vorba despre greşeli de ortografie sau punctuaţie, oricum mai
scapă... Chiar în primele rânduri din capitolul Şcoala de partid afirm: „ne-am
convertit în informatori ca Nae”... De fapt prietenul Vlasie, mi s-a confirmat de la CNSAS,
a fost cooptat atunci ca informator. Declaraţiile lui Nae de la dosar, chiar
dacă ne-au făcut rău, erau ale unui tânăr proaspăt familist, soţia abia născuse,
speriat de bătaia încasată de la securişti şi de perspectiva puşcăriei. Albaştrii,
dosarul este o carte vie care cu fiecare document ce mai apare în arhivă, încă
se mai scrie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu