luni, 20 decembrie 2021

Moş Crăciun cu dalbe plete

 


Moş Crăciun cu dalbe plete,

căutând în buzunar

constată că prin bugete,

s-a creat un vid bancar.

 

Neavând alte soluţii,

că era de zor Crăciunul,

apelă la instituţii

conversând, unu la unul

 

– Alo Câciu, eu sunt Moşu,

Ia-mi nevoia de pe spate!...

– Gata, a-nţărcat cocoşu,

ştiu ce vrei, dar nu se poate!...

 

Portofelu-i gol-goluţ.

Prospături din teritoriu,

mi-au(miau)luat ultimul leuţ.

Lasă totuşi un memoriu!

 

Încercă la General!...

Ton de ocupat etern;

tot sistemul doctoral

îl vrea Ciucă la guvern.

 

Şi probabil că plecase

să-i ghicească o ţicancă

dacă, ce şi cât riscase...

Nu-i nimic încerc la bancă!

 

– Mugure, dă-mi o procură,

tu ca bun guvernator!

– Banii strânşi de pe centură

i-am depus într-un offshore.

 

Visteria este goală!...

Si de ce să le dăm daruri(?),

dacă tot nu merg la şcoală,

nu-s copii, sunt avataruri...

 

Nu mai văd nici o ieşire.

Toată ţara n-are lei.

Când aud un glas subţire:

– Du-te taică la femei! (FMI)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu