Nu sunt un tehnician înrăit, nici un exclusivist ol opţiunilor elitiste, să-mi doresc ce-şi pot permite puţini. Nu sunt nici fanatic gamer, ca sa am nevoie de 3D cu toate ustensilele necesare şi, ca să fiu corect cu mine însumi, nici banii nu mă dau afară din casă. Aşa că cea mai mare parte din zi, mă descopăr lumii în faţa laptop-ului, scriind.
Acum am un Acer Extensa, Intel Celerom, “invalid de război”, v-am mai povestit. Cu el îmi fac treaba şi mă mulţumeşte atâta timp cât nu trebuie să fac deplasări, căci aş fi obligat să car după mine şi monitorul aferent, introdus în sistem după ce ecranul original al laptopului a rămas în stare de protest permanent, oripilat de atacul concertat al nepoţilor. Va trebui să mă repet pentru unii, dar nu am ce face, sunt şi alte persoane noi în trafic pe blogul meu şi nu toate se pot informa, pe surse.
Deci, taberele adverse, adică nepoţii; să vi-i prezint: Tomax proaspăt colaborator Edimax şi Toyota Auris, 4 ani, în prezent bănuit de legături strânse cu teroriştii şi Alex, 6 ani, special, a cărui poveste o găsiţi aici, fără legătură cu concursul în desfăşurare.
Armele de luptă alese în acestă conflagraţie, bomba cu hidrogen (H2O)pentru Alex şi bomba cu sare, a lui Tomax.
Ţaranimănui, brazda dintre tabere, teritoriul confruntării _ ACER-ul meu Extensa. Bietul de el, a rămas marcat de invaliditate pentru toată viaţa! Dacă sarea, până la urmă i-a fost extrasă din organism(destul de greu la tastatură), cu mijloacele, e drept sărace ale sistemului de sănate, pentru H2O, nici măcar SMURD-ul, vârful de lance, n-a putut să intervină. Suflul exploziei cu hidrogen oxigenat, a afectat întrutotul organul vital al imaginii. Toate sforţările SMURD-ului n-au putut salva aparenţele, iar Raed Arafat a constatat în raportul la ancheta de după, că descarcerarea din apă, încă nu e stăpânită la nivelul cerinţelor.
Toate sunt perfectibile pe lumea asta! Părerea mea e că mult mai practică ar fi rezolvarea, dacă firmele producătoare de laptop-uri cum ar fi ASUS, preferata mea, ( îi vând ieftin pontul!) şi-ar dota produsele; antiacvatic, antimagnetic, antistres sau alte antitetanosuri posibile.
Mă înscriu de-acum pe lista de aşteptare.
Iar dacă cumva la decernarea premiilor îmi veţi oferii ceva nou, aş vrea să fie tot un laptop Acer ca ăla rănitu, că ştiu ce poate. Eu lucrând mai mult în programele Office de la Microsoft (Word, PowerPoint, Excel şi Publisher), cât şi în unele mai complexe de genul Adobe şi Picassa, fără complicaţii. Dacă are rapiditate pe internet, cu atât voi fi mai mulţumit, dar să fie cu wireless incorporat, n-am alte pretenţii.
S-auzim de bine !
Nota: Aceasta postare a fost notata cu 85 puncte
Nota: Aceasta postare a fost notata cu 85 puncte