Divagatie

Azi e o zi specială, cuget. Am închinat un pahar la primele ore ale dimineţii, să fiu sigur că vocea mea se catifelează, se adânceşte cumva, căpătând inflexiuni mai calde, nuanţate de pigmentul licorii, care să aducă strălucire culorilor altfel cenuşii ale vieţii.
Darul meu pentru tine cititorule, liber de încorsetarea vreunui obiect, fie şi de bun gust, departe de echivalentul fără îndoială al unui preţ, care niciodată nu împlineşte aşteptările, dincolo de gingăşia florilor, sau altor simboluri descoperite pe parcurs în galanteria fără limite a istoriei, se rezumă strict la cuvât .(!!!)
Nu însăşi biblia ne spune misterios, băgându-ne oarecum în ceaţă, că la început nu a fost nici focul, nici pământul, nici apa şi nici măcar femeia, ci, cuvântul ?...
Probabil cuvântul lui Dumnezeu(...)
Nu trebuie să ne facem probleme către cine l-a rostit, în ce limbă... Sigur însă, acel cuvânt nu a fost onomatopeic, scurt, silabisit greoi, ci a fost un cuvânt lung cu inflexiuni învăluitoare, fără îndoială muzical, dacă atât de mult i-a plăcut atotputernicului să-l asculte, şi să-l dezvolte ulterior, aşezându-l la temelia lumii acesteia.
Tot atât de sigur pot fi, că bucuria creaţiei s-a sfarşit la capătul nopţii, când prealuminatul a întrezărit femeia, într-o margine de cuvănt, întinzându-şi la soare pielea catifelată, peste reliefurile rotunjite de degetele ca nişte raze ale gândului . Trist, marele poet a încercat să potriveasca vestmântul cuvintelor,ca un râu peste trupul cabrat al femeii, dar poemele sale nu puteau ascunde liniile desavârşite, în desfrâul imaginat într-o clipă de rătăcire şi uitare de sine.
Aiuritor, asta am şi urmarit...

POEZIA SI POETUL - Timpul vidrei

Timpul vidrei

cohorte de frunze izbind
de la dreapta la stânga
în sensul invers
acelor de ceasornic
precum stergătoarele de parbriz
pe retină
fragmentând rigoarea
fecundă a ploii

un bici de foc
sparge pârloaga norilor...
cine sunt să fiu eu...
şi-a pierdut steagul
liberul arbitru
în cursa nebună
a întrebărilor
esenţiale

poate ploaia
meteoriţilor în tăcerea
întinsă a câmpiei
dezmierdând
pielea de bivoliţă a nopţii
din loc în loc
va deschide hublouri
în interiorul literei vii...

la început
cuvântul a fost
ca o piatră aruncată
în mare
şi marea învolburată
înghiţii în burta ei uriaşă
de balenă rapace
focul creeaţiei

numai din mare
se întrupează zeiţa...
şi tot din mare corăbiile
se retrag în păduri
unde corăbierii altădată
şi-au ascuţit săbiile
muşcând adânc
vigoarea pământului
în trunchiuri de pin

straturi de nisip
cotropitoare
în arsiţa verii
e timpul cineva să răstoarne
clepsidra

Poveste cu tata

S-au bulucit circarii
în delir
au spoit cerul cu trompete...
Noi ne-nbulzeam
pe groapă-n cimitir
să-l prelungim pe tata
între pietre

Pe papainoage cocoţat
din drum
un măscărici cu gesturi afectate
parcă plutind
în norul lui de fum
legă de cruce
panglici colorate

Doar moşu-meu târziu
l-a înjurat
de dincolo de lumea petrecută...
În ochii mamei
lacrimi s-au svântat
ca rufele
pe culmea de cucută

Seara cu toţi la circ
hipnotizaţi
săream mortal o dată cu artiştii...
Doar mascariciul...
Ochi-i spânzurati
urmau deja
de dincolo de ţintă lunetiştii

De criza

Salutare stranger,
Recitesc Delirul.Trece timpul pe lângă noi şi tot cu carţi ne hrănim şi vise de parcă viaţa nu ar avea şi alte oferte. Se pare că nu merităm mai mult dacă lunecăm obosiţi pe lângă fructe fără să ne dedulcim de parcă gestul Evei când a muşcat din măr a închis unora poarta de taină a plăcerilor. Sfatul meu Stranger e gratis, ia-l până nu se-nchide Bursa…Clipa e singura miză adevărată pe care ţi-o oferă viaţa…Nu corectez nimic şi nu pun virgule e rupt din mine