Stirea: Neica Iulicã Bãdescu a trecut la PSD

                 Matinal, azi într-o conferinţã de presã extraordinarã, Ponta anunţã cu toatã inima lui roşie deschisã într-un zambet lãtãreţ, cum cã neica Iulicã Bãdescu, senatorele PDL şi-a pãrãsit corabia teribil ameninţatã de valurile protestelor sindicale, programate pe fondul mãsurilor de austeritate asumate cu cerbicie de harnicul premicuţ.
                 Sacrificiul de a dezerta împotriva firii, din miezul puterii l-a lãsat iniţial mascã pe PONTOSUL nostru lider social democrat, dar s-a repliat rapid şi vizionar(apanajul varstei imberbe) a început sa-şi plaseze déjà plombele, ca pe-un succes personal direct, pe fondul ciuruitului sãu partid.
                 Si purtandu-l în braţe pe Iulicã la fel ca pe sfintele moaşte, luã la rand toate televiziunile combatante ca sã cunoascã boborul vocea baritonalã a fenomenului, puţin exploatatã direct. Cu siguranţã altfel se va pune în valoare Iulicã al nostru, acum al lor, cand la scena finalã a moţiunii de cenzurã din sala parlamentului, corul de solişti PSD va executa în sol major aria calomniei punand cu botu pe labe criza, si clamand victorios unica soluţie originalã:
"Jos Bãsescu ! Jos Bãsescu!"

Eveniment la Pitesti

Respiratii

din marmidele
aburind
pe spinarile
cailor
se-mparte
ceata
cu gamela
in reference to: Google (view on Google Sidewiki)

Dosarul Albastrii - Capitolul 10 - Arestati de securitate

                În clădirea rece a securitaţii ne-au repartizat în birouri diferite, dându-ne în primire câte unui ofiţer. Eu am avut un locotenent cumsecade. Mi-a povestit ce se întâmplă. Când a venit maiorul aflasem deja câte ceva. „A recunoscut, domnule locotenent?” „Dumnezeii mătii, trădător de ţară, albaştri ai?... Vă satur eu de albaştrii!” Mi-a luat ochelarii de la ochi şi mi-a tras o palmă, cu sete, cu ură. Ce i-oi fi făcut? A mai înjurat o dată şi a plecat...

               În timp, m-am mai liniştit, obosisem, era trecut de miezul nopţii. Nici nu mi-am dat seama, scriam de câteva ore cu bună credinţă declaraţia, încercând să explic de unde putea să devină confuzia.
               Către orele două din noapte i-au adus din Bucureşti pe Claudia Duminică şi pe Vasile Iordache. Ei erau greii se pare. Pe la trei-patru, ne-au reunit într-o cameră. Un locotenent din cei tineri, Mugurel vecin de casă cu Gess a adus câteva pâini calde; era o brutărie prin apropiere. Devenisem prieteni, ne simpatizam. Claudia ne-a zis să nu vorbim că sunt microfoane. „Şi ce dacă sunt microfoane, sunt peste tot, să nu mai vorbim?...” “ Tovarăşe locotenent, cât e scorul în Cupa Davis?” ”Ne-au bătut, dă-i dracu’ dă americani.”
               Spre dimineaţă, mergând la toaletă l-am zărit pe cel cu colectivizarea legat la mâini. Se pare că filmul lor a avut o regie proastă, nu trebuia să-l vedem. S-o fi trezit comandantul?...
               Duminică, pe la zece, ne-au urcat într-o maşină un Gaz prăpădit, lăsându-ne pe fiecare la casa lui. Dar nu se terminase. Am găsit casa răvăşită. Lipseau cărţi şi manuscrise.
               Am aflat mai târziu că în acea noapte s-a mai chinuit cineva pentru noi: Augustin Z.N. Pop, criticul , el a citit toate manuscrisele noastre şi a pus verdictul la telefon dimineaţa: „Cel mult ăştia pot să strice limba, aici e tot pericolul”.(…)
               Finalul trebuia să fie apoteotic. Trebuia dat un exemplu. Tezele din iunie.(... ) Claudia m-a sunat a doua zi şi am mers împreună la judeţeana de partid să reclamăm, naivi ce eram!... Cu primul secretar a vorbit singură. O cunoştea, reprezentase judeţul la „Cântarea României” de mai multe ori, era şi frumoasă, doar cu „intoxicaţia” o cam zbârcise.
               Am fost sfătuiţi să stăm liniştiţi, pentru că „se repară totul”; şi să nu vorbim cu presa. Nu era nevoie de sfat, pistoalele ne înspãimântaserã.(…) Ce să se repare, cum să se repare şi cum să uiţi? Dar comandantul?... Uită el că a scos pistolul beat în faţa unor copii? El săracu’, oare cum se justifică? Nu vom fi oare eliminaţi, sterşi din evidenţa populaţiei> „Atenţie la maşini şi ieşiţi puţin pe stradă”, sunau avertismentele.

Licitaţie de moruni

            Astăzi mi-am propus să vorbesc despre link. Mă despart oarecum de anume explicaţii lingvistice, ce traduc termenul cumva lângă drum, cu o doză de patetism în parfum, ca fiind; un lanţ, un laţ, o verigă, o za… (Dacă sunt două, şi mă intrigă căci două sunt aduc a cătuşe, şi nu mă duc nici cu gândul la DNA, pentru nici o mătuşe.)

           Alţi exegeţi la rândul lor asimilează linkul mult mai poetic unui zuluf, cârlionţ, buton de manşetă… Frumos! Cui nu-i place o blondă discretă.

           Dar scoabă ?…e uşor desuiet. Era undeva un cloş ca o acoladă, cum că linkul i-o scoabă. (asta de la etcetera e précis o şaradă cu-o babă şi-un moş…)

           Eu nu sunt un specialist, dovadă locul de parcare la răscruce de vânturi pe mare, a blogului meu în Ze List.

           Aşadar contribuţia mea, definind, e că linkul e un cârlig în care se-agaţă şi muşcă, din acelaşi covrig şi-un morun şi-o plevuşcă…

           Revenind cred şi uitându-mă-n trafic observ că la mine pe blog linkează doar moruni, rari da buni, de catalog.

Foto: www.indd.tim.ro/rosturgeonsn/index