Lăcătuşu şi babele

Prin geana norilor, trei raze schiloade se încumetă sa-şi alerge picioarele desculţe pe covorul zăpezii. Nu te pui cu capriciile babelor! Ba şi-ar lepăda straiele şi, cu furie ar protesta la guvern, cerand prin ordonanţă de urgenţă interzicerea oglinzilor, ba ar cualiza cu opoziţia şi ar depune moţiune de cenzură să-l smulgă invidioase pe Boc din braţele preşedintelui şi să-l debarce direct în SPA-ul îngheţat al lui Vântu.

Prins la mijloc, bietul Lăcătuş n-a ţinut seama de Steaua lui şi, nici de avertizarea meteorologică şi, uite că s-a trezit cu oalele sparte pe cap, de trei ori, ditamai olăroiele.

De data asta aş merge cu Becalitronul. A fost corect. El i-a spus  să se pună în Gardoş! Lăcătuşu, a mers tot cu babele...

Martisor

În cartea în care scriu eu,

ninge tot timpul.

Caligrafiez cu acribie

literele albe.

Zăpada iese din pagini,

abia de mai disting

marginile.

Continui să scriu

ca şi cum mi-aş tivi sufletul.

Dar în noaptea asta

s-a întâmplat un miracol.

Literele mele  s-au transfornat

în aldine

firul alb împletindu-se

cu un fir de matase roşu.

Şi ca să se întregească minunea

pe covor au răsărit ghiocei.

Pasqualina

Pasqualina împarte norocul. Dacă intri în jocul ei, nu mai scapi. Te va ferici, precum zăpada cand se porneşte din cer să-ţi intre în ochi şi în sufletul de copil păstrat cu grijă undeva pe scoarţa memoriei. N-ai să poţi duce cat îţi dă ea.

Primesc in fiecare zi mesaje pe email, sunt un caz special, horoscopul meu Love, Money, Chance e atins de exploziile solare. Pasqualina freamătă ca o pădure, cântă de fericirea mea. Datele norocoase au intrat în vertij, se deruleaza haotic, nu le mai stăpânesc.

Au început sa se împlinească previziunile. Aseară am primit o veste importantă(e chiar adevărat) de la Emanuel Pope, grande Chance  e un secret, nu-l dezvălui, nu-mi dă voie Pasqualina, stric vraja. Urmează Money, să-mi deschid conturile, nu mai am garanţie în băncile elveţiene de când cu Mubarak, o să merg la Mugur, pentru un sfat, nu pentru vinul de Drăgăşani din paharul lui. Marea problemă e  Love.

Mă tot învârt, nu zăresc nimic, Bucureşti, nu…Piteşti, nu… aştept provincia.

Pianul şi maşina de scris

Marile descoperiri ale omenirii sunt cucerite pe rând. Focul. Roata. Scrisul. Internetul. Fără îndoială aleatorie înşiruirea, lipsită de metodă şi discernământ asumat.

Unde vreau să ajung este cumva în altă parte. Ce vreau să subliniez e că dragostea, poate fi un catalizator minunat în procesul progresului.  Şi cum dragostea e oarbă, ajung de buna seamă la contesa Carolina Fantoni şi “pianul ei cu litere”.

Ideea ce a strafulgerat-o, în întunericul prefigurat, înainte de orbire, putea fi inspirată doar de sunetele clare ale unui pian.

Si cine altul decât iubitul cumva secret, Pelegrino Turi, putea să-i desăvârşească ideea, s-o pună în operă!

O maşină de scris, pe a cărei clape, mângâind literele să-şi încrusteze gândurile, atunci când sentimentele o inundau  în prisosul întunericului ei, şi iubitul nu se afla în preajmă.

Povestea de iubire s-a scris ca o sinfonie cu litere albe direct pe zăpadă.

Istoria omenirii, la capitolul mari descoperiri a consemnat sec. În 1808 s-a inventat maşina de scris.

Peste poveste, a tot nins…

Foto: luciaverona.blogspot.com

Omul cu porthartul

Port totdeauna în porthart, o bucată de asfalt rulată fin, covoraşul meu fermecat, cât un petec de cer senin. Mi l-a dat zâna, odată cu creta. (creta aia superdotată, prindea culoare după gând) Pe covoraşul întins, zâna desenase şotronul şi ţopăia fără griji. Eu pierdusem caprele în stufăriş şi eram îmbufnat.

M-a învăţat să desenez. În jurul gleznelor, am trasat cu albastru conturul unui lac. Apele s-au ridicat in genunchi. Atunci am desenat o insulă. Tot timpul râdea. Păşind în iarbă s-a dezbrăcat sa-şi usuce hainele. S-a întins între flori. M-a pus să închid ochii, şi-am deprins, bâjbâind, să îndulcesc culorile de taină pentru fructul copt.

N-am mai deschis porthartul! Dacă nu mai funcţionează vraja!?...