Recitind povestea celor 40 de mucenici

Licinius, era împăratul roman păgân, iar Agricolae, guverna-torul armean ce stăpânea şi lacul Sevastiei, locul de taină al întâmplării. Cei 40, erau soldaţi creştini, înrolaţi care de pe unde, de diferite seminţii, dar cu acelaşi gând întru Hristos.

Degeaba guvernatorul s-a prăvălit cu cazne asupra lor, să le smulgă închinarea la idoli. Unul mai tânăr, se numea Isachie (alţii îi zic Meliton)venise tocmai din Dachia, după ce semănase ogorul adânc de s-a păstrat până azi sămânţa numelui, în ţinuturile Roşiorilor.

Au aruncat cu bolovani asupra lor, şi bolovanii s-au întors cu întreită forţă în spaima necredincioşilor. Atunci guvernatorul a poruncit să fie abandonaţi în noapte, goi, în apele îngheţate ale Sevastiei. Lângă lac au pus un vas mare, cu apă fierbinte. Unul dintre ei, pare că dorea mai mult viaţa, a ieşit din lac şi s-a aruncat topinduse-n aburi.

Ceilalţi s-au cufundat în rugăciune şi dintr-o dată, 40 de coroane de foc strălucitoare, s-au pogorât înconjurând şi acoperind cu căldură trupurile mucenicilor. Un soldat, din cei care asistau la miracol, s-a aruncat în apă sub coroana rămasă liberă.

Dimineaţa, spre pedepsire, scoşi din apă, cu lovituri de baros li s-au zdobit fluierele picioarelor şi doar Isachie, tânăr şi viguros, nu-şi dădu duhul.

In spatele convoiului de căruţe urnit către râu, mama lui purta pe umeri trupul strivit al feciorului încă viu, cu dorinţa fierbinte de a fi primit în rândul fericiţilor morţii.

Dumnezeu a ascultat-o încremenindu-i  pe umeri crucea.

S-a luminat mulţumită atunci.

*

Niciodată nu au fost 39 de mucenici. Totdeauna au fost 40. Uneori 44. Tot geto-dacii par să fi scris un pic altfel, povestea. Poate că ei, urmaşii lui Burebista, doreau să cinstească mai mult  vin  mucenicilor. Vinul era bun  şi, probabil atatea pahare au putut duce...

Psalm. Dedicat de ziua lor. Din volumul Bursa ingerilor

a privit împrejur cumpănind

iscusitul meşter

cerul cu focul luminãtorilor

apele şi pãmântul cu verdeaţã

lucrul era bun

şi-a împreunat mâinile

şi-n rugãciunea lucrãrii sale

l-a zămislit pe om dupã propriul chip

dându-i duh

scrie scriptura

şi-a mai trecut o zi

dar şi o noapte

cum sã laşi  pradã singur omul

sã pazească via

cu grijă mare a scos o coastã

din somnul lui

şi a strãpuns cu ea

un bulgãre albastru
de humã din cer
storcând deasupra

boabe de rodie

îi plãcea cum se împlineau

în cãuşul palmelor

rotunjimile coapselor

şi ascunzişurile femeii

astfel a fost searã

cerul apele si pãmântul

s-au potolit  traversând

împreunã ispitele nopţii

în dimineaţa celei de-a şaptea zi

i-a poruncit omului

cu gândul curat

toate zilele vieţii lui

să-şi zidească femeia în iubire

şi înluminându-se

s-a depărtat

Lăcătuşu şi babele

Prin geana norilor, trei raze schiloade se încumetă sa-şi alerge picioarele desculţe pe covorul zăpezii. Nu te pui cu capriciile babelor! Ba şi-ar lepăda straiele şi, cu furie ar protesta la guvern, cerand prin ordonanţă de urgenţă interzicerea oglinzilor, ba ar cualiza cu opoziţia şi ar depune moţiune de cenzură să-l smulgă invidioase pe Boc din braţele preşedintelui şi să-l debarce direct în SPA-ul îngheţat al lui Vântu.

Prins la mijloc, bietul Lăcătuş n-a ţinut seama de Steaua lui şi, nici de avertizarea meteorologică şi, uite că s-a trezit cu oalele sparte pe cap, de trei ori, ditamai olăroiele.

De data asta aş merge cu Becalitronul. A fost corect. El i-a spus  să se pună în Gardoş! Lăcătuşu, a mers tot cu babele...

Martisor

În cartea în care scriu eu,

ninge tot timpul.

Caligrafiez cu acribie

literele albe.

Zăpada iese din pagini,

abia de mai disting

marginile.

Continui să scriu

ca şi cum mi-aş tivi sufletul.

Dar în noaptea asta

s-a întâmplat un miracol.

Literele mele  s-au transfornat

în aldine

firul alb împletindu-se

cu un fir de matase roşu.

Şi ca să se întregească minunea

pe covor au răsărit ghiocei.

Pasqualina

Pasqualina împarte norocul. Dacă intri în jocul ei, nu mai scapi. Te va ferici, precum zăpada cand se porneşte din cer să-ţi intre în ochi şi în sufletul de copil păstrat cu grijă undeva pe scoarţa memoriei. N-ai să poţi duce cat îţi dă ea.

Primesc in fiecare zi mesaje pe email, sunt un caz special, horoscopul meu Love, Money, Chance e atins de exploziile solare. Pasqualina freamătă ca o pădure, cântă de fericirea mea. Datele norocoase au intrat în vertij, se deruleaza haotic, nu le mai stăpânesc.

Au început sa se împlinească previziunile. Aseară am primit o veste importantă(e chiar adevărat) de la Emanuel Pope, grande Chance  e un secret, nu-l dezvălui, nu-mi dă voie Pasqualina, stric vraja. Urmează Money, să-mi deschid conturile, nu mai am garanţie în băncile elveţiene de când cu Mubarak, o să merg la Mugur, pentru un sfat, nu pentru vinul de Drăgăşani din paharul lui. Marea problemă e  Love.

Mă tot învârt, nu zăresc nimic, Bucureşti, nu…Piteşti, nu… aştept provincia.