Bijuterii de familie

Am hotărât să deschid o pagină nouă, unde săptămânal, să scot la lumina si să lustruiesc postări mai vechi, care cred eu că sunt bine scrise. Vizitaţi Bijuterii de familie. Azi vă ofer :

Punguţa cu doi bani

Lupta soldatului cu umbra sa

a soarelui cocoaşă

se întinde leneşă

în afară

oştire înfrântă

iarba uscată

se târăşte

printre copaci

  

doar o fâşie

proaspăt arată

vie şi murdară

flutură steagul

pe ogorul arid

  

de-atâta luptă

viaţa însăşi

stalactită

ca o lance tandră

îşi prelungeşte coasta

în trupul sleit

stau rezemat

la un capăt

de lance

cu celălalt capăt înfipt

în umbra mea

prizonieri

eu şi ea

într-o cocoaşe de foc

dintr-un cer

răsturnat

eu - flamura umbrei

şi ea - bravul soldat

La Deveselu se taie buricul...

superbebe.ro

Plai bălai - pamflete politice

            Breaking News. 02.02,2012,

Cod galben de ninsori. Gabriel Oprea:

Armata e pregătită să intervină.

La Deveselu se taie buricul

De comuna Deveselu prima oară am auzit când eram în armată. Soldat neinstruit în plutonul spate de la Remetea Mare, adică între gospodari, ăia de umplutură cu aprovizionarea. Nu eram de loc o mare sculă, ci ochelaristul  slab, nesuferit, care repară măștile de gaze.

Nici măcar nu știam să-i lustruiesc, din vorbe, să trăiesc mai bine stelele maiorului, șeful meu, chimistul unității și nici bocancii cum ma invata Firicel Virgil, un amic de-al meu.. Trebuie să recunosc că maiorul era mai taciturn decât mine. Toată ziua inspecta grijuliu măștile să nu pătrundă ipotetic gazul pe sub prăpăditele alea de membrane îmbătrânite din filtru. Bag samă, simțise în ultimul război direct pe pielea lui cum te învăluie viclean gazul otrăvitor, insinuându-se cu mirosul lui ascuțit.

– Du-te mă ochelaristule la magazie și cere o pereche de încălțări pentru mine, dar să fie moi! Mă proteja, constatase cât de „priceput” sunt și vigilent, nu mă lăsa nici la trageri și nici la instrucție, să-l fac de râs în lupta deschisă cu potențialul dușman. Era mai sigur când mă știa că înot „în spatele frontului”, în magazia imensă a marii unități de la Gearmata, pipăind bocancii în căutarea acelora speciali, cu piele moale, catifelată, ca de căprioară cum mi se ordonase. Magazionerul, un plutonier-major, era vorbit cu maiorul și-mi descuie o cameră unde tocmai se descărcase un munte de bocanci.

– Ochelaristule, dacă tot îi pipăi să-i așezi pe rafturi.

Castelul Mariei Tereza, unul dintre multele risipite prin Transilvania, abia intrase în patrimoniul armatei. Atunci îl cuceream, vopsindu-i pereții, lustruindu-i zidurile exterioare, reamenajând aleile parcului, dar cel mai greu am pătimit când să curățim beciurile în care de zeci de ani, neatinși, colcăiau viermii și râmele. Acolo trebuiau amenajate depozitele de cartofi pentru Marea Unitate.

Bega curgea leneș sub umbra copacilor, dar n-aveam voie s-o tulburăm cu trupurile noaste îmbâcsite de transpirație. Trebuia păstrată limpede, la o anumită oră veneau fetele generalului, se dezbrăcau amândouă pe mal și se-aruncau despicând apa sub privirile noastre flămânde. Nu era voie să privim, dar cine ne oprea să admirăm cum se oglindea soarele.

Într-o zi a venit generalul în inspecție. I-am rătăcit numele. Rotund, imens, se dădea de-a rostogolul când mergea cu o vivacitate greu de stăpânit. Abia se țineau după el ofițerii. A ordonat să se facă pe mal o piscină  împrejmuită, să nu-și poată plimba obraznic soldatul privirea.

Firicel a fost mutat mai târziu în unitate, de la Deveselu, unde făcuse perioada de instrucție. Un oltean măsliniu cu care m-am împrietenit oarecum. Era soldat fruntaș și ca toți oltenii curând avansat căprar. Cu miere pe limbă când apărea un „Ta'major”. mă tot învăța să fiu supus, că armata e lungă. Dreptu-i! Ni s-au cam lungit urechile cu încă două luni peste perioada normală. Ne-au prins evenimentele din Cehoslovacia taman când să ne liberăm.

Am mai auzit de Deveselu acum, când cu americanii și scutul antiatomic. Nu trebuie să fii mare sculă, te prinde întâmplarea de ceafă, te scutură puțin și îți zice tam-nisam: „De mâine, tu ești buricul pământului!” Şi n-ai decât!... Așa și cu Deveselu.

L-am văzut aseară la televizor pe primarul de la Deveselu. Degeaba Președintele nostru și Obama nu-ş’ ce probleme tratau în secret după biroul oval al Monicăi Lewinsky. Mi-am dat seama că toată sforțarea lor e inutilă. Ratingul nu era la ei.

Buricul, măi oameni buni se taie la Deveselu! Aici sunt problemele ale mari și cine să le rezolve dacă nu primarul? Păi când va coborî americanul din avion cu scutul, obosit de drum lung și va bate în poartă la țața Vetuța să cumpere o oală de lapte bătut, ce să înțeleagă biata femeie? Că atunci când veniră rușii, în tinerețile ei avea altfel de resurse lingvistice. Acum, n-are decât să meargă la cursurile intensive de limbă engleză inițiate de primar, bată-l norocul!

Și tot primarul s-a îngrijit să construiască și să inaugureze în comună piscină modernă pe fonduri europene, rechemând toate fetele din sat să lase dracu străinătățurile și să se întoarcă să pună-n valoare frumusețile patriei acasă, în cadrul lor natural. Le-a instruit intensiv explicându-le că atunci când vor veni americanii la piscină, nu trebuie să se ascundă sub costumele alea de baie indecente. Să dăm jos toate barierele, să vadă bravul soldat Ryan că am înțeles cum ne apără, scutul antiatomic.

Primarele, mai e mult până la vară!

Timpul vidrei

roi de lăcuste

izbind retina

în vria

acelor de ceasornic

precum ştergătoarele

de parbriz

fragmentând rigoarea

ploii

un bici de foc

sparge pârloaga norilor

cine sunt să  fiu eu

şi-a pierdut steagul

liberul arbitru

în cursa nebună

a întrebărilor

esenţiale

poate meteoriţii

în tăcerea

întinsă a câmpiei

dezmierdând

pielea de bivoliţă a nopţii

din loc în loc

vor deschide hublouri

în interiorul literei vii

la început

cuvântul a  fost

ca o piatră aruncată

în mare

şi marea învolburată

înghiţi în burta ei uriaşă

de balenă rapace

focul

numai din mare

se întrupează  zeiţa

şi tot în mare corăbiile

se întorc din păduri

unde corăbierii altădată

şi-au ascuţit săbiile

muşcând adânc

lemnul de chiparos

e timpul vidrei

roi de lacuste

devorează

nisipul

clepsidrei...

Ţapinarii cerului

cu pieptul dezgolit

primenesc vorbele 

rugăciunii

sub piele

diluviul mă strânge

precum coaja

unui copac

dacă spinarea fulgerului

ar fi fost ursită

să spargă cercul de nori

poate că ploaia

n-ar fi rămas

nesfârşită

doi câte doi

perechi

urcăm pe  corabie

mireasmă de sare

apa trece curând

peste bordul înalt

năpădeşte

precum iarba timpul  

înşiraţi pe zare

îngeri ţapinari

în convoi prelung

cară cu plutele

lemn

de stejar  

doar în cer

a rămas pământ

pe un vârf de munte

un platou

cu pădure

de cruci

singuri peştii

uitaţi în adânc

tăcuţii peşti

tresar năluci

în ecoul

loviturilor

de secure