duminică, 25 septembrie 2011
Pfhuuu, hiiii, bumbumbum. Maşina viitorului
vineri, 23 septembrie 2011
Pilula roşie. Concurs PA
Criză,
an electoral, nu sunt bani, nu eşti la putere, cum câştigi voturile? S-au făcut
sondaje, dezbateri si nimic. Tutti capi din USL, supăraţi toţi trei hotărâră Brainstorming.
Ponta citi de pe bileţel:
– Cu legi.
– Cu legi.
Crin şi el:
– Cu idei.
Şi conservatorul lui Voiculescu, zi-i să-i zic:
Şi conservatorul lui Voiculescu, zi-i să-i zic:
– Cu femei... şi continuă timid:
– Prindem, în platforma electorală, Programul
naţional de accelerare a dezvoltării fătului.
– Şi?...
– Câte femei nasc la şapte luni, la
şase luni, la cinci luni de la căsătorie?
– La cinci luni măi omule, ce-ai
înebunit?
– S-a mai văzut!... S-ar rezolva o situaţie. N-ar mai trebui să dea explicaţii soţului plecat de cinci luni, de ce s-a grăbit copilul să iasă. S-ar înscrie în Program şi-ar spune c-a luat pilule. Ponta prinzând-o din zbor:
– Facem pilula roşie!...
– S-a mai văzut!... S-ar rezolva o situaţie. N-ar mai trebui să dea explicaţii soţului plecat de cinci luni, de ce s-a grăbit copilul să iasă. S-ar înscrie în Program şi-ar spune c-a luat pilule. Ponta prinzând-o din zbor:
– Facem pilula roşie!...
Etapa I-a. Sotul mamei copilului
joi, 22 septembrie 2011
Articolul 414. Prezumtia de paternitate
Ce minuni face şi Dumnezeu! Nu-i bine să te pui
cu puterea lui!
Nu ţinea minte de când nu mai călcase-n biserică. Zi de zi, servici şi cârciumă, cârcumă şi servici. Acu fu musai, cu pruncul... Că ieşi ăla micu, ca tuciu.
I-am zis astă vară, stai locului nu te mai perpeli goală în fundul curţii prin foc. Da ce muierea te-ascultă? Nu şi nu, că-i e ruşine să se dezbrace, brânză cum e, în cabinetul doctorului Zaib. I-a intrat bronzul sub piele.
Cică după ce-l bagi în cazan la botez, se mai spală copilul.
Nota: S-a deschis Concursul PA( Calin Hera ). Codul bunelor mamifere. Aceasta este o postare din Etapa I-a intitulata; Sotul mamei copilului
Nu ţinea minte de când nu mai călcase-n biserică. Zi de zi, servici şi cârciumă, cârcumă şi servici. Acu fu musai, cu pruncul... Că ieşi ăla micu, ca tuciu.
I-am zis astă vară, stai locului nu te mai perpeli goală în fundul curţii prin foc. Da ce muierea te-ascultă? Nu şi nu, că-i e ruşine să se dezbrace, brânză cum e, în cabinetul doctorului Zaib. I-a intrat bronzul sub piele.
Cică după ce-l bagi în cazan la botez, se mai spală copilul.
Nota: S-a deschis Concursul PA( Calin Hera ). Codul bunelor mamifere. Aceasta este o postare din Etapa I-a intitulata; Sotul mamei copilului
marți, 20 septembrie 2011
Paznicul ploii. Adrian Alui Gheorghe. Invitaţie la lectură
În instrumentarul poetului, cuvintele sunt ca nişte
actori. Ei/ele, pot îmbrăca hainele împăratului sau pot merge la bal în
pantofii Cenuşăresei, te pot învîrti în ritmul constant al valsului, sau te pot
pierde privindu-te în ochi, în dansul senzual al seducţiei – salsa, la mare modă
acum prin cluburi selecte. Important e doar visul, mişcat de regizor, împingând
aerul cu o baghetă înaripată, ca o libelulă de argint.
Uneori, actorii iau în stăpânire întreaga scenă şi li
se pare că sunt geniali, spre disperata încântare a maestrului de ceremonii: “Aş
fi vrut ca toate cuvintele să asculte de mine/ Acum ascult de toate cuvintele/ Ca
un cîine bătut merg în urma lor/ Din cînd în cînd/ Îmi dau peste bot/ Scot scrîşnete, scot
urlete,/ Ele se amuză. se întărîtă/ Ca muieruştile care au prins un satyr bătrîn/
Şi îl chinuie, îi aţîţă simţurile/
(Poetul bătrîn îşi declamă faima)
Moartea unui om care îi citea poeziile, îi
prilejuieşte autorului consideraţiuni filozofice, se
simte vinovat că i-a întreţinut acestuia iluziile. Nu, poezia nu “pompează
sînge în întregul univers”! La căpătîiul mortului, este împlinită dovada, că “poeţii
nu pot face transplant de suflete”.
“ E
adevărat, am spus eu/ (şi l-a dus cu vorba făcându-l să creadă că
e bogat)/
poezia e luxul săracilor/ pentru că orice om îşi poate permite un răsărit de
lună,/ o furtună de stele,/ sub ploaia de vară sărăcia e amanta/ care îşi turteşte sfîrcurile/ pe limba oricărui muritor;/ îmbrăţişările nu-i
lasă pe oameni să se strîngă de gît;/ Dumnezeu face toate lucrurile frumoase, poeţii
vin/ doar şi pun hoţeşte semnătura;/ (Poetul bătrîn îşi declamă faima (2))
O anume părere de rău, înstăpâneşte deşertul prin care
autorul cutreieră ţara poeţilor: “(– Într-o zi unul dintre noi a spus un vis pe
care nu-l/ visase cu adevărat,/ ceilalţi
l-au apostrofat pentru că recunoscuseră falsul./ Visul nevisat are ceva care îl trădează, e ca
mierea/ falsificată,/ făcută din zahăr ordinar) Iar în contrapondere: (într-o
noapte am întrebat bicisnicul corcoduş:/ corcoduşule, poţi să descrii chipul
lui Dumnezeu?/ Da, spuse el. Şi înflori. Ispita
Nici Dumnezeu nu pare mulţumit. ”în atelierul Său Dumnezeu face/
oameni
oameni oameni oameni/ oameni oameni oameni/ îi încearcă/ îi ciocăneşte cu degetul/
îi miroase îi gustă/ din cînd în cînd/ se-aude
tunetul vocii:/ nici ăsta nu e cel/ pe
care îl aştept/ mai încerc/ mai încerc/…..Au ieşit casele pe stradă/ două câte
două,/ două cîte trei,/ borţoase gata să
lepede pe caldarîm/ pruncii îmbătrîniţi la urgenţă,/ storşi de viaţă, morţi
doar atât cât să-i ia eternitatea/ în seamă”.La vie n’est que pour connaisseurs
Şi nici lui Adrian Alui Gheorghe nu-i plac; “(oamenii
aceştia din telenovela Ta, Doamne)/ toţi trag cablurile televizorului după ei”.
Fire romantică, are în schimb nostalgia vremurilor de
mult apuse: “Doamne cît de bine era pe-atunci?/ Brutarul cocea pîine;/
Croitorul făcea haine pe măsură;/ Pantofarul făcea pantofi care zburau
vrăjiţi;/ Grădinarul planta tufe de flori ale căror lujeri se rupeau/ sub
greutatea mierii;/ Zidarul făcea ziduri care apărau perfect definitul/ de
marele inamic care/ stă ascuns, de veacuri, în nedefinit./ Ziua venea cu o
indicibilă plăcere./ Luna se căţăra pe munţi sveltă–/ un atlet al zeilor gata
oricând să arunce săgeata în căpriorul rătăcit.”Cum a dispărut oraşul grecesc Cnossos
sau poetul bătrîn îşi declamă faima.
Întreaga carte e o curgere lină. Greu te poţi opri din
lectură şi simţi că te îmbogăţeşti subit. Harul poetului te luminează simplu şi
onest: “Am crezut mereu că tot combinând/ literele şi cuvintele într-o zi/
hazardul îmi va scoate în cale formula/ care/ să facă pulberile astea de viaţă
să se lege de carne/ sau să se lege între ele/ că nu degeaba cuvîntul e ca o
cheie pierdută/ ….s-au tras linii între oameni/ în speranţa că la intersecţia
tuturor/ e punctul care să soarbă nevolnicia/ dar oamenii putrezeau în
picioare/ nu apucai să uneşti două trupuri/ cu o linie foşnitoare/ că deja altă
lume împingea cu umărul/ bucata de cer din dreptul soarelui/….Am cîntărit am
măsurat distanţele dintre cuvinte./ Am descoperit resturile de la conceperea
ideii/ bucăţi de piatră şi bucăţi de carne/ resturi de la conceperea rîsului şi
plînsului/ resturi de la crearea morţii – închipuieşteţi!/ am deschis drumuri
şi am închis porţi/ pluteau pe nouri zimţii unor pleoape/ care-au văzut o
lacrimă de-aproape/ în care zac corăbii scufundate/ şi am descoperit, Doamne!,/
că punctul sub care zace nodul fiinţei/ şi nodul pulberilor/ e în Piatra
Neamţ/ o mică localitate de frontieră/ a civilizaţiilor/ (închipuieşte-ţi)
/aici am învăţat că zădărnicia e un deal/ care scîrţîie din toate balamalele/
şi o ploaie care face poze/ trece drept artist şi oamenii îi zîmbesc/…. Sînt
paznicul ploii./ Nesuferită fervoare; o văd ţopăind în ferestre/ atît de
asemănător dansului bărbaţilor/ în jurul femeii care naşte carne/ carne,/
carne, carne…!” Paznicul ploii
Se pare că până la urmă, în atelierul Său, acolo sus,
la Piatra Neamţ Dumnezeu a nimerit şi un poet adevărat şi ca să nu–l scape din
ochi la făcut Paznicul ploii.
duminică, 18 septembrie 2011
Asfalt proaspăt
un strat gros
de brumă
se cerne
peste oasele
mele de humă…
degete dezghiocate
de unghii
au scăpat pe jos
rărunchii
complicatul bazel
sigur aş putea
risipi pe planşetă
pajisti verzi şi pot grăbi
licitaţia cu
fluturi târzii
numai că totul
ar aduce cu un viol
s-ar clătina
somnul domol
al pietrelor
sus în înalt
peste faguri de stele
îngerii toarnă
asfalt
proaspăt
Abonați-vă la:
Postări (Atom)