sâmbătă, 27 iulie 2013

Autostradă la cer




A înflorit ghimpele,
a făcut o floare roză, moale,
deschisă în sinea ei
ca o tuberoză porno
a nopţii.

Invidia pietrei colţuroase
şi deşănţate ce-ţi intră în talpă,  
s-a transformat în mândrie calpă,
fiind singura ce rămâne
stearpă când treci.

În urma ta vine paznicul Caron
şi mângâie piatra ce scânteiază
într-un sărut.
E o piatră rară şi piatra latră
căci a durut.

Îţi spun eu latri degeaba,
e un destin.
Uite-te la cer cât e de negru-senin,
zorii azi nu mai vin,
doar asfaltatorii.

vineri, 26 iulie 2013

Poliţia politică a blogosferei



            În spaţiul internetului de mai multă vreme cineva se luptă cu Pasarea ceţii. A devenit se pare o pasăre cântătoare non grata şi deranjând urechile USL-ine ale puterii de 70%, i-au legat lanţuri de aripi. Nu se poate să nu fi simţit vreodată senzaţia de libertate pe care ţi-o dă zborul ca om, dar ca pasăre?
            Cu experienţa trăită într-o vreme de care credeam că ne-am despărţit definitiv ştiu ce înseamnă să fi împilat. Am scris Dosarul Albaştrii şi m-am eliberat. Ştiu ce vorbesc.
            O mătuşă de-a mea de la ţară avea o vacă, soi bun, Joiana. Când o ducea la păscut întâi dădea ocol, nu se oprea, frunzărea iarba, mirosea nemulţumită cu nările şi numai după ce termina de inspectat tot locul se aşeza la păscut.  Mătuşa mea îi ştia melicul şi se ţinea după ea. Seara abia de-i ajungea o căldare la mulsul laptelui. A mai trecut vremea şi picioarele îngreunate ale mătuşii nu mai puteau ţine pasul cu ritmul Joianei şi atunci a împilat-o. Seara abia de albul laptelui acoperea fundul găleţii.
            Nu ştiu ce are de la un timp de nu mai dă laptele. Cred că a îmbătrânit şi ea. S-a nimerit să fiu în vacanţă şi a doua zi m-am oferit să duc eu pe Joiana la păscut. Fără să o împilez am lăsat-o în voia ei. A cutreierat câmpul de parcă înebunise şi o apucase strechea. Seara ne-am minunat, în găleată prisosea din nou laptele.
            Pornisem la începutul povestirii de la blogul meu, care abia de mai respiră prin linkurile dătătoare de oxigen ale câtorva prieteni. Cred că dacă mai mulţi aţi intra pe blog să citiţi şi să comentaţi s-ar sparge blocada poliţiei politice a blogosferei, iar Pasărea ceţii s-ar înviora şi cu ajutorul vostru ar reuşi să rupă lanţurile şi să zboare din nou.

joi, 25 iulie 2013

Amnistie pentru Gigi?



            Azi mă pregăteam să postez pe blog o poezie, un monolog sau altceva în grad de rudenie cu literatura. Dar a venit căldura. Nu te pui cu natura. Sunt vremi de caniculă, e nevoie în spaţiu public de o antiparticulă.

            Mă uit pe ferastră, freamătă frunza în pom, parcă fierbe clorofila în ea. Tremură de emoţie (ca un infractor), ca Mugur Ciuvică la DNA, pe scări. E şi el om, venise în calitate de martor, dar nu citise apostila, notase ceva pe invitaţie un procuror. Niscaiva măscări.  O fi el erou, dar nici să cazi în hazna ca un bou.

            Ziariştilor le-a răspuns frust:

            Triştilor, voi nu vedeţi că poliţia politică s-a urcat călare pe trust? Şi ne storc ca pe gutui până iese must?

            Just, numai că dumnealui nu-i ca celălalt Mugur, bancherul cu vinul, el n-are struguri şi nici gutui, iar din ciuvică poate ieşii doar veninul la o adică.

            Era şi Gâdea pe-acolo cu falansterul în barcă. Prezenţi. Veniseră toţi, şi Mircea Badea, şi Ursu; decenţi, cavaleri, parcă se mai înmuiase fierul din ei, fiarele se topiseră cumva în muieri de doi lei.

            Vă vând un pont, nu canicula!

            Simţeau antiparticula la orizont.

            Ce face Rahova la curicula!?...



P.S.

            Dacă i-am strânge acolo pe toţi, toate hahalerele care au mânjit şi mânjesc ecranul de la Antene şi de peste tot, şi pe M.M, şi pe Mitică Dragomir, pe Chiriac şi pe SRS-ist pe politicienii lui peşte şi mă opresc, nu insist ca să nu mă lungesc, sigur aş stabili un record, m-aş face băsist progresist şi aş fi de acord ca să facem loc la toţi, să dăm drumul din puşcării la hoţi

miercuri, 24 iulie 2013

Gabi Schuster



Am citit un poem
Gabi Schuster
ca un totem.



În peisajul german,
case cu etaj
şi obloanele trase
încuiate pe ziduri.



Bântuiţi de lună
nemţii interpretau
la pian
lieduri
şi pândeau împreună
un guşter
care deja intrase
înlăuntrul lor



Un singur guştere,
suficient singur
în tufişuri
de oase...



Zile şi nopţi, ani la rând
improvizând la pian
în siaj...



Guşterele,
îşi trăsese
peste tancul lui cu şenile
blancul de camuflaj

marți, 23 iulie 2013

Antena 3 cu feribotul






          Ieri după amiază, răcoarea din casă, ca o oază ce s-a strecurat condiţionat din aparatul ăla care zbârnâia uşor, plictisit de televizor, celălalt aparat în funcţiune ce se chinuia cu o loază de homar de câteva zile să ne dea o poză şi comentarii subtile din penitenciar, cu şi despre teroristul bibiloi venit joi pe furiş din Siria înapoi cu avionul fără oi, după ce consumase caşcavalul cu o doza de haşis, în sfârşit cum spuneam, m-a luat valul şi-am adormit.
          M-am trezit ca prin vis la publicitate. Tot cu televizorul deschis. Preşedintele întreba de zor. Era un miting pentru libertate şi se întorsese la popor:
          – Antena 3 e aici? Se derulau imagini, erau lupte de stradă, Gâdea era gata să cadă, împingând microfonul lui Pontonel, Mircea Badea pocnea din bici, Ursu îşi dădea peste chelie cu un plici...
          Pontonel era cuminte, parcă n-avea cuvintele la el...
          – Antena 3 e aici?
          – Antena 3 încă e aici!
          Şi de undeva din spate apăru Urania, înfăşurată în steag, dând în vileag totul:
– Minte! A plecat în Spania cu feribotul.