Pietre în gură

          Am pregătit setările Nikonului, pentru ultima parte a periplului din punctul Vatra Dornei, cap compas Bucureşti. 

            În pasul Tihuţa am crezut la un moment dat că am încurcat latitudinile, cifrele de pe bord înregistrând o temperatură de 11 grade Celsius, obligatoriu să mai punem pe noi un rând de haine pentru protecţie.

          Şoseaua în serpentine domoale străbate zona de o frumuseţe aşezată şi clară pe care ochiul Nikonului o fixează cu încântare, fără a mai fi nevoie să-şi potrivească unghiurile. Cadrele se derulează în mersul lin al maşinii, pajişti minunate de flori, culmi împădurite şi pâlcuri de case, ţintuite în cer de turlele bisericilor, să nu alunece în depresiuni. 

          Trecând prin Bistriţa pentru prima oară, ar fi trebuit să cobor să iau o piatră în gură dar am constatat cu placere că localnicii în mărinimia lor inspiraţi din natură au ridicat pe socluri în loc de statui, mere şi gutui. N-am văzut gutuile, dar ce nu face omul pentru rimă!

          Prin Reghin tot prima oară am ajuns. Pe soclu, stilizat, simbolul urbei, nepătruns de ploi şi vânt!... Eu ce era să fac, doar nu era să cânt la vioară, Balada lui Ciprian Porumbescu,  mai potrivit era să tac şi n-am oprit.

          Altfel s-a pus problema în Târgu Mureş când l-am zărit de piatră pe Avram Iancu, cu calul în buiestru. Aici Nikonul a prestat din plin

          După câteva cesuri am luat-o în jos pe hartă spre Braşov, aşternându-ne la drum întins. Întins, dacă am fi putut ocoli Buştenii

Cu telescaunul la Vatra Dornei

          Am plecat din Iaşi spre Vatra Dornei, după ce Cristina vorbise pe net despre posibilităţile de cazare la o pensiune. O deplasare lejeră, fără a supune efortului suplimentar kilometrajul şi amvelopele maşinii obişnuite anul ăsta cu distanţe mai lungi pe autostrăzile europene. Serpentinele întortocheate ale drumului şi peisajul deschis privirilor noastre şi ale Nikonului, m-au făcut să recunosc tacit că strategia guvernelor de după 89 de a nu construi autostrăzi, face parte dintre puţinele reuşite ale viziunii integratoare a partidelor politice.

          Vă închipuiţi ce ar fi însemnat pentru turism, în loc să priveşti de la volanul maşinii sau de alături, superbele văi şi vârfurile împădurite ale munţilor, desfăşurând un joc neasemuit al culorilor şi o sarabandă a liniilor într-un ritm pe care doar geniul artistic al lui Dumnezeu l-a putut surprinde, să fi obligat tu ca turist să vezi permanent comform normelor europene un lanţ de panouri publicitare, nesfârşite, terne, care să ascundă frumuseţile ţărişoarei.

          Şi dacă ideea preşedintelui de a dezvolta turismul străbatând ţara cu elicopterul, încă nu poate capacita şi unii eforturile USL-ului, ca un corolar al coabitării, dincolo de orgoliile de înţeles ale puterii majoritare (nimic despre accesarea fondurile europene, mutarea e-n plic!), ar fi bine măcar ca marii bărbaţi ai neamului Ponta şi Crin să profite de destin şi de divorţul Elenei Udrea, să cadă la pace cu ea. Nu vrem confuzii, să nu-şi facă nimeni iluzii! Am zis să cadă la pace nu la pat, că la o adică în pat, unul doarme la greu, celălat e mereu cu televizorul în direct şi nu e corect îi strică fetei viitorul, mapa profesională. Poa’ să ceară şi daune la o adică, să-i bage-n cerneală la CEDO.

          Eu vorbeam de telescaune.

          Programul început de madam Udrea când era ministru.

          Cum s-ar vedea toată ţara împânzită de telescaune? Să stea telescaunul la marginea drumului ca bicicletele la olandezi. Fără îndoială că ai avea ce să vezi: